Amores perros 2000, Alejandro Gonzales Inarritu

La fel ca şi-n 21 de grame, cadrele se îmbină dinamic, filmul te ţine într-o anumită tensiune, curiozitate, surprindere şi eliberare în final abia când auzi ultima melodie şi vezi cast-ul.

Trei destine se ciocnesc întâmplător (şi la propriu), pe parcursul filmului poveştile par a fi fără legătură între ele dar exact atunci când vezi ce au în comun, îţi dai seama că merită într-adevăr să-l priveşti.

Din cauza violenţei din film (unele faze sunt extraordinar de explicite) nu cred că o să-l revăd prea curând (cum obişnuiesc din când în când cu filmele care-mi plac mult). Cu ce am rămas după?

Te poţi îmbogăţi, poţi fi fericit şi poţi pierde totul când exagerezi şi devii lacom. Toţi pierd atunci când încearcă să obţină ceva pe căi mai puţin cinstite. De asemenea, când există un intermediar în tot ceea ce faci, de fapt nu faci nimic de unul singur.

Câinele este prezent în film ca un pretext. Te poţi îmbogăţi de pe urma lui (luptele cu câini fioroşi sunt de-a dreptul pline de violenţă, în comparaţie cu violenţa ce zace în oameni şi nu o lasă mereu la vedere), poţi renunţa la a lupta pentru familia pierdută şi să-ţi faci o familie de necuvântătoare, poţi să te-nţelegi bine cu cel care şi-a părărsit nevasta şi copiii până când, dintr-un moft totul se destramă.

Regizorul pune accent pe neputinţele oamenilor de a comunica, de a discuta pentru a rezolva conflictele pe căi paşnice. Nervii actorilor sunt transmişi privitorului, toate emoţiile sunt atît de bine redate încât ai senzaţia că totul se petrece în secunda în care priveşti.

În două dintre situaţii fraţii ajung să se certe până la a-şi dori moartea unul altuia, insistă în propriile obsesii deşi ştiu că nu sunt sănătoase (să fugi cu soţia şi cu copiii fratelui care era agresiv), să-i părăseşti pe cei care te iubesc pentru a-ţi satisface orgoliul şi egoismul pentru a îndrepta lumea.

Sunt unele scene de-a dreptul uimitoare: incapacitatea de a omorî un câine şi indiferenţa şi impasibilul de pe chipul unui om care ucide pentru bani. Un om care nu mai are nimic de pierdut după ce a pierdut tot ce era cândva important şi lacrimile pentru un câine vagabond ce moare sfâşiat de un pitbull.

Sunt multe de zis, pe scurt: e un film care merită văzut tocmai pentru că scoate atât de bine în evidenţă nişte adevăruri care ne dor dar există acolo şi se manifestă tacit.

Tehnica regizorală merită nota 10, unele replici dar şi muzica (aparent fadă) fac filmul de neuitat.

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: