Dancer in the dark 2000, Lars von Trier

Viaţa poate fi trăit în ritm de dans, spunea la un moment dat Fred Astaire. O ilustrare fericită a acestei maxime este oferită de regizorul danez Lars von Trier in Dancer in the Dark (2000). Realizat la intersecţia dintre film, dramă şi musical, filmul lui von Trier impresionează de la primul cadru prin insolitul imaginii, mişcarea camerei efectuată aparent de un amator şi construcţia epică a naraţiunii.

Selma (Bjork) este o lucrătoare de origine cehă pasionată de comediile muzicale. Confruntată cu iminenta pierdere a vederii, Selma încearcă să economisească suficienţi de mulţi bani pentru o operaţie menită să-l salveze pe fiul ei de la aceeaşi problemă. Acest ideal devine singurul motiv pentru care ea trăieşte şi atunci când Bill (David Morse), cel care îi închiriase rulota unde trăia, îi fură economiile pentru a putea să -şi plătească datoriile de la bancă inevitabilul se produce. Bill este omorât, Selma este condamnată la moarte nu înainte de a plăti operaţia pentru fiul ei.

Kathy (Catherine Deneuve), prietena Selmei reuşeşte să plătească cu banii operaţiei un avocat mai bun care îi promite Selmei rejudecarea procesului şi implicit o pedeapsă mai blândă, propunere refuzată însă de personajul principal. În clipa morţii, Selma primeşte perechea de ochelari a lui Gene, semn că operaţia avesese loc şi că sacrificiul ei nu fusese zadarnic. Finalul este cutremurător şi incitant în acelaşi timp: atunci când trapa spânzurătorii se deschide şi victima moare, o cortină mov este trasă de către poliţişti pentru a marca finalul unei vieţi în pas de step, dar şi un sacrificiu care nu a fost zadarnic.

Două idei se desprind din ţesătura densă de semnificaţii a regizorului. Prima este aceea că viaţa poate fi trăită într-o dimensiune personală. Pentru Selma evadarea din cenuşiul vieţii cotidiene înseamnă refugiul în dansul şi muzica din filmele muzicale pe care le vizionase. La fel ca în Dogville sau Manderlay, reapare tema sacrificiului pentru ceilalţi. Acesta reprezintă o provocare pentru privitor reflectând o enormă disponibilitate artistică a cineastului suedez. În faţa sacrificiului şi a pasiunii pentru muzică şi dans, orbirea şi întunericul devin neputincioase.

Realizat în tonuri cenuşii, cu personaje prea puţin scoase în relief, cu o imagine filmată parcă de camera personală a unui amator, Dancer in the Dark este mai puţin un film sau o poveste cinematografică şi mai mult o combinaţie de idei adresate în mod direct privitorului. Pe coloana sonoră a lui Bjork filmul lui Lars von Trier îndeamnă în acelaşi timp la visare şi la reflecţie.

Nota mea: 8

One thought on “Dancer in the dark 2000, Lars von Trier

  1. catalinguiu July 2014 at 15 Reply

    un alt film grandios

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: