La dolce vita 1960, Federico Fellini

M-a urmărit câteva zile bune după ce l-am văzut. De altfel, cam tot ce am văzut până acum regizat de Fellini (I Vitelloni, La strada) a avut un mare impact asupra mea. Vreau să urmăresc mai departe şi celelalte filme după 1960.

Personajul principal, Marcello, întruchipează intelectualul idealist care nu se poate decide între cele două (aş spune trei dacă punem şi femeile în calcul) mari pasiuni ale sale: jurnalismul şi scrisul.
El alunecă prin viaţă, trăieşte numai în prezent, fără să ştie exact ce vrea. Tânjeşte după dragoste dar atunci când este iubit se simte sufocat. Poate din cauză că nu este capabil să răspundă, cine ştie?

Relaţia cu tatăl lui l-a afectat mai mult decât lasă să se vadă. Când era copil a fost tratat cu răceală, nu cunoaşte afecţiunea paternă. Despre mamă nu se spune nimic.

Femeile din viaţa lui Marcello sunt trecătoare ca şi stările lui de spirit. Una este naivă, alta este alintată, una este disperată, alta este uşuratică. În final ajunge să le dispreţuiască pe toate şi să nu mai vadă strop de inocenţă în ochii lor.

Filmul este plin de simboluri. Ce vroia să însemne peştele acela uriaş din final? Ochii lui sunt deschişi dar este mort. Poate e starea spirituală în care se află Marcello.

Nota mea: 9.50

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: