Babel 2006, Alejandro González Iñárritu

În relaţiile umane comunicarea este un factor cheie. Indiferent că inventăm diferite limbajuri sau coduri de semnificaţii, a reuşi să te faci înţeles mai ales în momentele extreme reprezintă un avantaj. Babel readuce în prim plan această problemă spinoasă a imposibilităţii comunicării.

Atunci când nu poţi vorbi şi auzi pe cel de lângă tine, când nu reuşeşti să vorbeşti limba celuilalt pentru că nu ştii araba sau când limbajul devine minciună omul este confruntat cu o mare dilemă. Mai poate el interacţiona cu cei din jurul său şi se mai poate face înţeles în mod coerent?

Folosind o analogie biblică, Innaritu îşi provoacă privitorul la o triplă analogie: la babel-ul interior (doi soţi care nu regăsesc puterea de a iubi decât atunci când unul dintre ei este rănit de un glonte rătăcit) babel-ul inter-relaţional (cazul unei japoneze surdo-mute care se regăseşte pe sine incapabilă să comunice cu cei din jurul ei deşi o prietrenă aflată în aceeaşi situaţie relaţionează fără probleme) şi babel-ul minciunii şi al incestului pueril.

Dar dacă lumea este un Babel suprem (scena din finalul filmului face referire la asta) în care toate cele trei experienţe prezentate sunt subsumate într-o confuzie generalizată a limbilor?

Faptul că anumite civilizaţii nu pot comunica şi atunci când folosesc acelaşi limbaj (scena în care Brad Pitt este interogat de către ghidul marocan de ce are numai doi copii când ar trebui să aibă mai mulţi) este un argument în plus în favoarea acestei ipoteze.

Atunci când disperarea atinge cote maxime, muzica devine limbajul comun care acoperă toate zgomotele şi lasă loc unei limbi universale, legată parcă de incapacităţile fiecăruia de a schimba prezentul.

Tehnica regizorală a suspansului îmbinată cu o violenţă câteodată stridentă, îl distinge iar pe Inarritu într-un stil original, consacrat deja.

De asemenea, etosul hispanic, reconstituirea dispreţului american pentru ruda săracă din Mexic, tehnica cinematografică a colajului care presupune fragmentarea unei acţiuni lineare în scene care sunt întrerupte succesv în punctul culminant pentru a lăsa locul unei alte scene, sunt doar câteva dintre artificiile regizorale care te ţin cu sufletul la gură până-n ultima secundă a filmului.

De ce Babel este un film care trebuie văzut?

Pentru că ne reaminteşte faptul că deşi putem fi asemănători, o simplă problemă de limbaj sau de înţelegere poate transforma asemănarea într-o deosebire radicală.

Nu este nevoie de suferinţă pentru a crea un limbaj comun, pentru a ne aduce aminte de cei dragi şi pentru a vedea ce este cu adevărat important în viaţa fiecăruia.

Imaginea inconfundabilă şi coloana sonoră sunt doar alte argumente în plus pentru cei dornici să vadă un film care să-i pună pe gânduri.

Nota mea: 8

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: