Taxidermia 2006, György Pálfi

Este genul de film despre care se poate spune, în pripă: mi-a plăcut dar nu mă mai uit la el niciodată. Cel puţin, nu prea curând! Dacă pe parcurs am avut senzaţia că este varianta light a lui Salo, finalul îţi răsplăteşte răbdarea cu care l-ai înghiţit şi-ţi dai seama că nu a fost un timp tocmai pierdut, adică cele 90 de minute.

Regizorul maghiar, György Pálfi, reuşeşte să te supună la diverse suplicii vizuale, olfactive şi nu numai. Taxidermia nu este un film uşor de digerat şi nu este recomandat celor mai sensibili. De fapt, este un film şoc în toată puterea cuvântului şi totodată original. În cursa de la Cannes 2006 a defilat pe scenă la secţiunea Un Certain Regard.

Ce m-a impresionat? Nu am văzut în niciun film până aici, evoluţia a trei generaţii: bunic, tată , nepot, surprinse din unghiuri când viscerale, când estetice. Modul în care se trece de la o poveste la alta este un prilej de respiro şi totodată începutul altei agonii. Te face să te întrebi ce va urma şi aştepţi curios continuarea, oarecum încordat.

Cele trei portrete sunt atât de bine conturate încât te gândeşti cum de pot fi neamuri.

Primul bărbat, Morosgoványi, este tipul dominat de instincte, trăieşte subjugat de superiorul său şi se mulţumeşte cu firimiturile. De orice gen! Cu toate acestea, evadează de fiecare dată din realitatea cruntă cu ajutorul imaginaţiei bogate de care dispune. Scenele de onanism prezentate explicit, comentariile despre femei şi dependenţa bărbaţilor faţă de ele îţi spun că e un film la care te-ai simţi jenat să ai un partener de vizionare lângă tine.

Cu toate acestea, regizorul îmbracă momentele în scurte scene de comedie şi artă. Cum pot apărea stelele pe cer, dintr-un hambar, după ce ai discutat cu Fetiţa cu Chibrituri sau la ce mai este folosită o albie de porci? Toate răspunsurile stau în imagini, construite cu o delicateţe ce contrazice restul secvenţelor.

Fiul, Kálmán, se naşte cu o codiţă de purcel şi se pare că nu întâmplător. Îşi doreşte să devină campion la un sport naţional numit înfulecare. Din păcate, un accident stupid din timpul unei probe îi spulberă visul şi se căsătoreşte cu Gizi, fosta campioană la mâncat conserve. Povestea capătă proporţii din toate punctele de vedere. Una dintre scene, în care soţul şi soţia înfulecă o porţie gigantică de caviar parcă îi trezeşte la realitate. Ea era însărcinată şi i se făcuse rău de la atâta mâncare dar nu vroia să-şi strice renumele de campioană.

În ciuda aşteptărilor, se naşte fiul lor, Balatony Lajoska. Nu se ştie sigur dacă tatăl este Kálmán, dacă luăm în calcul scena de la furatul miresei. El este taxidermistul, copilul de care tatăl nu este mândru deloc. Ce meserie e asta: să împăiezi animale? Dacă nu eşti campion la înfulecat şi nu te cunoaşte lumea, eşti un mucos – spune tatăl acestuia.

Deşi Lajos îşi îngrijea tatăl-gigantic părăsit de soţie din cauza obsesiei pentru acest sport, efortul nu-i este apreciat în niciun moment. În urma unui schimb de replici dure, ei se despart. Ce se întâmplă mai departe aş putea spune că întrece orice imaginaţie, chiar dacă momentele sunt oarecum previzibile prin accentuarea unor cadre.

Taxidermistul încheie arborele genealogic într-un mod estetic, rămânînd în istorie. Titlul filmului este pe deplin meritat. Tehnica aleasă de regizor a fost catalogată în multe feluri dar meritul său, din punctul meu de vedere, este că a reuşit să iasă de sub anonimat, pentru totdeauna, cu un singur film. Să fie un avantaj sau nu?

Nota mea: 8

5 thoughts on “Taxidermia 2006, György Pálfi

  1. floreign February 2011 at 01 Reply

    Interesanta noua fata a blogului. Mama, ce te-ai specializat!
    Multumesc de mesaj, voi fi prin preajma.

    Scriu la Taxidermia pentru ca zilele trecute, vizionand Peeping Tom (Michael Powell, 1960), scena deznodamantului mi-a amintit de ultimul gest al taxidermistului. Si implicit de postul tau.

    Printre altele filmul e bun, decoruri si culori puse la punct, chiar daca e un pre-Hitchcock.Pe alt plan insa se aseamana cu Blow-up-ul lui Antonioni.

  2. Ana Ayana February 2011 at 01 Reply

    Blow-up îl văd zilele astea. Deocamdată am văzut doar Aventura. Sunt cu ochii pe tine, am multe de răsfoit pe blogul tău.

  3. floreign February 2011 at 10 Reply

    Apai n-am scris nimic de multa vreme, de fapt acum nu am cum. Momentan.
    Trebuie sa recunosc ca ai facut o selectie tare interesanta. In fine, eu aproape toate notele le-as fi dat diferite, dar subiectivismul e normal.

  4. floreign February 2011 at 10 Reply

    Ah, cand am spus ca se aseamana cu Blow-Up, ma refeream la faptul ca este unul dintre acele filme in care camera (foto, de luat vederi etc) este o parte a filmului. Si intamplator a fost facut in aproximativ aceeasi perioada.

  5. Ana Ayana February 2011 at 21 Reply

    În loc de note mari ai fi dat note mici și invers?🙂
    Am urmărit recent Andrei Rubliov și mi-am dat seama că uitasem o grămadă din film. Oare notițele mele pe acest blog mă vor ajuta să țin proaspete impresiile?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: