The Fountain 2006, Darren Aronofsky

În Orientul arid imaginea unei fântâni asociate unui copac era simbolul veţii. Apa şi vegetaţia erau atât combustibilul cât şi expresia acelui fenomen straniu numit viaţă.

The Fountain asociază în mod fericit metafora vieţii de cea a copacului ca punte dintre existenţe, dintre sentimente, dar şi legătură între viaţă şi moarte.

Cele trei poveşti creionate în cadre diferite se intersectează acut pe traiectoria unei idei evidente de la sine: viaţa nu se materializează cel mai bine în ceva, ci în cineva.

Povestea doctorului, a conchistadorului, dar şi a celui care va deveni mai târziu Primul Tată este de fapt aceeaşi: oricine va căuta sursa vieţii într-un obiect, fie el şi unul extraordinar, va eşua într-un final.

Fântâna vieţii este prezenţa umană din apropiere care conferă consistenţă şi alimentează cu vitalitate existenţa celor trei mai sus amintiţi.

Din punct de vedere artistic, filmul este o combinaţie reuşită de contraste: cadrele sumbre de la început cu albul zăpezii de după moartea soţiei, planul real cu cel fantastic, liniştea şi muzica devenită amprentă sonoră.

Simplificînd povestea aş putea spune că viaţa adevărată se trăieşte şi nu se construieşte. În timp ce doctorul căuta soluţii miraculoase şi-şi consuma toată energia pentru aceasta, ignora viaţa ce-i rămăsese de trăit soţiei lângă el.

Nu este uşor să accepţi ceva ce trebuie să se întâmple, nu este uşor nici să vezi cum cea mai dragă persoană se stinge ca ultima picătură de viaţă din tine însuţi.

Lupta pentru viaţă devine la un moment dat resemnare, acceptare şi dispariţia fricii (când Izzi îi oferă caietul soţului ei să completeze ultimul capitol al poveştii) şi credinţa că putem opri moartea, văzută ca o boală.

Sunt câteva secvenţe în film pentru care acesta merită revăzut cu atenţie: inelele de pe trup ca simbol al aşteptării şi maturizării incomplete acolo unde nu există dragoste, faptul că un om poate trăi prin creaţia lui, când te hrăneşti cu viaţă se poate întâmpla să fii nevoit să devii viaţă şi să te sacrifici, etc.

Pe mine m-a bulversat puţin filmul, stilul lui Aronofsky este inconfundabil. O să mai reflect pe marginea lui ceva timp. Bineînţeles, muzica trebuie menţionată pentru că vine ca o completare perfectă a poveştii şi a contrastelor.

Nota mea: 8

One thought on “The Fountain 2006, Darren Aronofsky

  1. Mihai Gindu February 2011 at 19 Reply

    da, într-adevăr, viaţa trebuie trăită, şi nu construită – în acelaşi timp, deşi omul este o fiinţă inteligentă şi capabilă atât de a da viaţă, cât şi de creaţie artistică, nu va reuşi niciodată răscumpărarea păcatului, mântuirea şi decriptarea în totalitate a misterului vieţii/morţii fără sprijinul (sau eliberarea, care încă nu s-a produs) venite din partea divinităţii; omul e şi măreţ prin unele acţiuni ale sale, dar şi prins în capcană

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: