Trois couleurs, Krzysztof Kieslowski

Pentru a înţelege trilogia aşa cum a dorit regizorul, trebuie să începi cronologic. Primul film este Albastru. Melancolie, singurătate, tăcere, dorinţa de libertate, filantropie. Revenirea la viaţă după o mare pierdere are loc într-un mod atipic: pasiunea pentru muzică. Interesante cadrele vintage-albăstrui şi scenele în care muzica din mintea lui Julie rulează în continuare chiar dacă pentru toţi cei din jur femeia tace.

Eu l-am văzut după Alb. Diferenţa este mare. Aici povestea te ţine prins din mai multe motive. Sentimentele personajului principal sunt asociate cu diverse pasaje de alb şi totul se îmbină într-un mod inedit. Kieslowski este un pictor de imagini în mişcare. Nu am mai văzut până la acest regizor această tehnică. Poate un pic la Ingmar Bergman. O îmbinare armonioasă a stărilor de spirit cu replicile, cadrele, culorile, acţiunea. În Alb totul porneşte de la dezamăgirea unui bărbat proaspăt divorţat dar încă îndrăgostit de soţie. După ce-şi pierde respectul şi  încrederea în sine, reuşeşte cumva să-şi echilibreze starea de spirit. Este un drum al agoniei, un drum pavat cu culori tari ce se întrepătrund până la alb. În final, se echilibrează balanţa şi apar lacrimile de fericire. Trebuie să recunosc, Alb mi-a plăcut cel mai mult.

În Roşu prietenia adevărată capătă o importanţă deosebită.  Şi da, este posibilă, este reală, nu ţine cont de sex, rasă sau religie. Pelicula ridică întrebări simple dar morale: când faci o faptă bună la cine te gândeşti? Este pur egoism, prin faptul că te simţi împlinit şi cu conştiinţa împăcată, sau dăruire – atunci când pui pe locul doi propria persoană? Roşul apare aici subliniind idei, siluete, emoţii.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: