Monanieba 1984, Tengiz Abuladze

Un film controversat ce a fost interzis o vreme din cauza criticii asupra stalinismului. Varlam Aravidze este dictatorul care caută pisica neagră chiar și în camerele întunecate și, spune el, o va găsi chiar dacă nu se află acolo. Sub acuzația de inamic al poporului au fost arestați oameni nevinovați, au fost dărâmate biserici, au rămas copii orfani. Unul dintre acești copii, ajuns la vârsta maturității, vorbește despre ceea ce i s-a întâmplat reușind să schimbe ceva în inimile de piatră. Fiul lui Varlam este mustrat de conștiință și recunoaște că nu mai face deosebirea între bine și rău.

Monanieba este un film pe care regizorul l-a realizat în urma unui accident de mașină. El și-a propus să creeze ceva important și a reușit. Filmul a câștigat în 1987 premiul Fipresci la Cannes, Grand Prize of Jury și Prize of the Ecumenical Jury. O bilă albă pentru cinema-ul georgian. În afară de asta trebuie să menționez grija pentru detalii pe care am văzut-o în film: felul în care lumina cade pe chipul personajelor principale, prim-planuri expresive, coloana sonoră, părticele din Bach, poezie, artă, religie.

8.50

Tagged: ,

2 thoughts on “Monanieba 1984, Tengiz Abuladze

  1. floreign February 2011 at 10 Reply

    Corbul din scena discursului, diavolul care mananca peste si baba de la finalul care ne duce inapoi la inceput, cu incredibila replica “ce rost are o strada care nu duce spre nici o biserica?”

  2. Ana Ayana February 2011 at 21 Reply

    Faza cu peștele apare și-n Toba de tinichea. M-ai ajutat să înțeleg mai bine niște detalii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: