Piesă neterminată pentru pianină mecanică 1977, Nikita Mikhalkov

Îmi doream de mult să văd acest film şi pot spune că nu m-a dezamăgit. Relaţia dintre cei doi (foşti studenţi îndrăgostiţi unul de celălalt) a fost prezentată într-un mod nostalgic şi intens.

Când era tânăr, Mişa o iubea foarte mult pe Sofia. Avea o speranţă vie. A aşteptat-o chiar dacă fata s-a urcat în tren şi a spus că va veni înapoi. După ce şi-a dat seama că a pierdut-o, a devenit un tip ordinar, nedeosebindu-se cu nimic de ceilalţi.

Regizorul cred că vrea să sublinieze faptul că iubirea ne dă puterea de a ne transforma vieţile iar dezamăgirile ne duc pe drumuri bătătorite, banale. Nu se ştie de ce Mişa nu a căutat-o pe Sofia. Poate a crezut cu adevărat că se va întoarce la el şi când a văzut că nu, a renunţat să lupte, a renunţat la măreţie.
Finalul pare totuşi optimist. Mişa are lângă el o soţie iubitoare, capabilă să suplinească lipsa lui de afecţiune. Atunci când o numeşte “salvarea mea”, mi se pare că vede din nou speranţa.

Prezenţa acelui pian care cântă singur nu cred că este întâmplătoare. Este exact sunetul unei iubiri din trecut, o iubire care cântă frumos dar în acelaşi timp te lasă indiferent când vezi că nu există un pianist acolo. La fel şi băiatul rebel cu părul întins. Mi-a mai plăcut şi faza unde stătea singur în faţa trenului şi vorbea cu Dumnezeu. Se pare că odată făcut/primit un rău, oamenii îl duc mai departe, fără să vrea.

Nota mea: 8

Tagged:

2 thoughts on “Piesă neterminată pentru pianină mecanică 1977, Nikita Mikhalkov

  1. Eduard Mihail Stefan September 2011 at 20 Reply

    Unul din filmele mele favorite…
    Mi-a placut atmosfera, de parca ceva dramatic urma sa se intample din moment in moment, ceea ce pana la urma (un minus) nu s-a intamplat. Desi, optimismul unei noi relatii, pare a fi finalul.
    Au fost si cateva chestii subtile legate de decadenta unei clase sociale, formata din burghezi, intelectuali (teoretic) cu idealuri inalte dar cu probleme meschine. Destul de greu de asociat personajele cu numele lor (la rusi, in general), pe toti ii cheama Ivanovici, fie ca e Nikolai, Afanasi, Serghei etc..
    Iar replica aceea geniala ‘ Am 35 de ani. La varsta asta Napoleon era general si Lermontov de sapte ani mort! ‘ . Imi place la nebunie, mult substrat…
    Sau scena in care se arunca in raul a carui apa ii venea pana la genunchi, e o trecere excelenta de la tragic la derizoriu. La fel, secventa in care vorbeste cu Dzeu, cum bine spuneai, cand zice, citez aproxmativ :’ Ce putin ii trebuie unui om sa fie fericit. Un tren, un tovaras de drum si un ceai cald’..
    Un film cald, un film spiritual. Inca nu am citit cartea, dupa care a fost facut acest film. ‘Platonov’ de Cehov. Intotdeauna am fost de parere ca ordinea fireasca aceasta este. Carte – film.

    Din partea mea, nota 10 !🙂

  2. Ana Ayana September 2011 at 22 Reply

    De cele mai multe ori cartea bate filmul. Desigur, mai sunt și excepții: Mândrie și Prejudecată (mini serialul difuzat pe TVR2 acum vreo 10-12 ani).
    Îmi plac detaliile pe care le-ai sesizat. Îmi faci chef să mai văd o dată filmul🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: