Tristana 1970, Luis Bunuel

Dintre toate filmele lui Bunuel văzute până acum, Tristana mi s-a părut bizar. Poate din cauză că nu am reușit să fiu de partea niciunui personaj, nici să înțeleg de ce se comportă fiecare atât de ciudat. Don Lope (în interpretarea lui Fernando Rey, actorul pe care Bunuel îl are la inimă în multe dintre filmele sale) reușește să redea nostalgia tinereții pierdute. Este posesiv în dragostea lui pentru Tristanta dar ajunge să înțeleagă dorința ei pentru libertate. Tânăra intră în viață cu stângul, cu dezgust. Se maturizează într-o atmosferă de care ar vrea mai mult să fugă. Faptul că reușește să zboare departe pentru ceva timp, mă face să cred că abia atunci începe să trăiască cu adevărat. Dar, ceva trebuie să se întâmple pentru a-i devia planurile. Finalul este dur. Tristana încearcă să ofere înapoi tot ce a primit, așa cum a simțit pe propria piele: o dragoste distorsionată. Scaunul cu rotile este un simbol existent aici, la fel ca-n Belle de Jour, al sentimentelor înghețate. De data aceasta, femeia este cea vizată.

Nota mea: 7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: