Citizen Kane (1941, Orson Wells)

Mă așteptam la mai mult, mai ales după ce am văzut că Cetățeanul e pe primele poziții cam prin toate topurile gen best of cinema. Aici nu m-a impresionat acțiunea ci felul în care sunt oferite ideile principale. Ce face un om cu un munte de bani? Încearcă să-și cumpere fericirea în loc s-o trăiască. Până când se ține de cuvânt cel care vrea să ofere numai sinceritate și adevăr celor din jur? Până-n momentul în care realizează că nu poate cumpăra oamenii. Nici prin politică, nici prin bijuterii, nici prin ziare. Un  film ce pendulează între simplitatea omului și extravaganța pe care bogăția o dă omului în schimbul naturii sale. Interesant e faptul că actorii implicați în peliculă nu erau celebri iar Orson Welles și-a oferit rolul principal. De fiecare dată când un regizor alege această opțiune, mă gândesc că e mai ușor să redai o idee decât să te chinui s-o explici. Totul e să ai și talent.

Criterii de genul filmul a făcut furori la vremea apariției nu mi se par demne de alcătuit topuri universale, cu primele locuri ocupate din acest motiv. Un film bun trebuie să treacă proba timpului, chiar dacă face valuri când e lansat. Un contra-exemplu e 12 Angry Men, apărut la câțiva ani după Cetățeanul Kane dar cu un impact puternic și o profunzime ce merită nota maximă.

Nota mea: 7.50

6 thoughts on “Citizen Kane (1941, Orson Wells)

  1. scorchfield June 2011 at 17 Reply

    Te-am prins “rosebud”: 7,5 ?????

    9,999, de ce?

    pentru că în acest film, viitorul se-ntâmplă azi şi cu voia ta voi scrie şi eu săptămâna viitoare o cronică la acest film!
    🙂

  2. Ana Ayana June 2011 at 17 Reply

    Rosebud nu era scris pe un mobilier vechi? Nostalgia după vremurile copilăriei. E drept că se întâmplă azi, diferă numai contextul. Tu ce ai desprins de acolo? Poate e ceva ce am scăpat. 12 Angry Men e film de nota 10, nu am putut să-l pun pe aceeași linie cu CK.
    Chiar sunt curioasă ce vei scrie despre el. De ce săptămâna viitoare și nu mai devreme ;P

  3. scorchfield June 2011 at 17 Reply

    Sania, mobilul copilăriei, pe ea scria Rosebud

    Plec undeva, de aceea amân pe săptămâna viitoare, hai să fie luni, la întoarcere!🙂

  4. Ana Ayana June 2011 at 17 Reply

    Sania, pe vremea când era fericit cu adevărat. Ai dreptate.
    Văzusem că au aruncat ceva în foc dar nu am distins ce era. Bravo.

  5. scorchfield June 2011 at 12 Reply

    Am scris!🙂

  6. Ana Ayana June 2011 at 14 Reply

    Culmea e că am citit mai întâi articolul tău și abia după aceea comentariul de mai sus. Scriu la tine impresiile.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: