The Band’s Visit (2007, Eran Kolirin)

Am văzut acest film chiar în ziua în care discutam cu cineva despre dificultatea arabului de a pronunța litera P. Mi-a fost dat de multe ori să aud Baul în loc de Paul, bizza (în loc de pizza, evident!) și alte cuvinte. E normal, alfabetul arab nu conține sunetul P.
The Bands Visit pleacă exact de la acest detaliu, cu o autoironie finuță. Orchestra oficială a Egiptului are un concert de inaugurare a unui centru cultural arab. În Petah Tikva. Ei bine, orchestra ajunge în Betah Tikva. Fiecare membru este îmbrăcat în uniformă, liderul este foarte serios, încearcă să găsească soluții demne pentru a ieși din încurcătură. Cum în Betah Tikva nu mai circulă autobuzele, nu există hoteluri și concertul este abia a doua zi, cei opt membri vor descoperi că locul în care au aterizat are multe de spus. Situațiile care se vor crea pe parcurs, vor lăsa la iveală modalitățile de comunicare între străini. Se vorbește despre muzică, prejudecăți, pasiuni, inspirație, tehnici de seducție, sentimente profunde, pescuit, arta dirijatului, etc. O prezență remarcabilă: actrița care o interpretează pe Dina. Ea pare cea mai dezinhibată. Devine liantul principal între oameni.
Un film ce deschide granițele între popoarele arabe, preferând să vorbească despre pace, dragoste și amintiri care nu mor niciodată.

Nota mea: 8

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: