La Leggenda del pianista sull’oceano (1998, Giuseppe Tornatore)

Viața este o serie întreagă de opțiuni. Cui îi place să experimenteze, poate să alerge fără oprire. Dar, atunci când ți-ai descoperit sensul, mai are rost să cauți altceva? Pentru unii oameni poate fi greu să rămână loiali unui singur scop. Alții se nasc scopuri în sine și sunt fericiți mergând pe acel drum, până la capăt.
1900 este talentat tocmai pentru că se dăruiește lumii. Pentru el competiția este un cuvânt nou, un sentiment nemaitrăit. Chiar și așa, pianul sau lumea în 88 de clape, îi oferă un număr infinit de variante pentru a se exprima și trăi. Fiecare om poartă cu el muzica vieții sale. Pianistul care a trăit toată viața pe ocean, o simte și îi dă viață. Filmul este mai mult decât povestea unui om. El vorbește despre prietenie pe viață, sentimente care pătrund în suflet și te schimbă definitiv, căi personalizate, necunoscuți care devin cunoscuți numai privindu-le ochii.

Nota mea: 8.50

Tagged:

10 thoughts on “La Leggenda del pianista sull’oceano (1998, Giuseppe Tornatore)

  1. Eduard Mihail Stefan December 2011 at 11 Reply

    Intr-adevar un film impresionant, o poveste deosebita; secventa cu acel ‘duel’ muzical este incredibila. Unul din filmele mele preferate, poate si datorita regizorului🙂

    • Ana Ayana December 2011 at 14 Reply

      Da, duelul îl face pe spectator să câștige pariul🙂

  2. Drugwash January 2012 at 21 Reply

    Mi-a plăcut povestea de dragoste în ansamblul ei, dar în special modul cum a început, melodia care deodată s-a “acordat” după bătăile inimii lui… O melodie dedicată cuiva care n-o aude, care nici măcar nu ştie ce se întîmplă de partea cealaltă a lumii… în “lumea” lui interioară, pe care a zguduit-o din temelii.

  3. Dacian January 2012 at 02 Reply

    Multe interpretari se dau acestui film.

    Cea preferata de mine: filmul exploreaza limitele intelectului.
    Orasul, simbolizand aici misterul si frumusetea complexa a vietii, ramane inaccesibil eroului, incapabil sa paraseasca vaporul – inchisoare creat de mintea sa.
    Fara o deschidere a inimii si sufletului care sa armonizeze forta intelectului, suntem prizonieri…

  4. scorchfield January 2012 at 20 Reply

    Atunci când pianistul explică atmosfera ajungerii la New Orleans, atunci când ceața se ridica încet și de pe vas se vedeau doar picioarele trecătorilor, trupuri înjumătățite, lipsite de cap chiar, totul exuberant, dar și temător, halucinant, nereversibil.
    Eu dau 9.00, de obicei rotunjesc în sus!🙂

  5. Ana Ayana January 2012 at 16 Reply

    E vechi sablonul si rutina… Nu, nu la film ma refer ci la felul in care cinefila Ana alege comentariile comentabile pe care le ingaduie in completarea celebrelor sale banalitati despre orice. Ca sa fie primita o parere (ca pomana) trebuie sa arate (musai) cam asa:

    Intr-adevar un film impresionant, o poveste deosebita; secventa cu acel ‘duel’ muzical este incredibila. Unul din filmele mele preferate, poate si datorita regizorului

    Atunci cinefila noastra poate raspunde prompt cu o replica din dotatre: Da, duelul îl face pe spectator să câștige pariul

    Altminteri ce rost ar avea vreun comentariu?

    • J. October 2012 at 22 Reply

      Mereu esti asa dura cu tine? Curiosity.

      • Ana Ayana December 2012 at 21

        n-a fost scris de mine

      • Joker December 2012 at 21

        Inteleg. O “clona” iti poarta de grija.

  6. Ana February 2012 at 00 Reply

    filmele din vremea aia sunt aproape automat bune..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: