Dallas Buyers Club sau locul celor care nu renunță (2013, Jean-Marc Vallée)

Când Ron descoperă că mai are aproximativ o lună de trăit, începe să ia viața în serios. Într-o primă fază de negare a bolii (HIV), își continuă activitățile cotidiene la intensitate maximă (tras pe nas, sex, beții, etc.). Privitul calendarului însă, îi spune că nu poate merge așa la nesfârșit. Începe să lupte, în ciuda termenului-limită dat de către doctori. Se documentează, caută diverse studii despre tratarea bolii, medicină alternativă / ilegală.

Totuși, ceea ce nu este legal, nu a fost aprobat de o mână de oameni: sistemul sanitar, mereu preocupat de experimente bănoase și abia apoi de salvarea unor vieți. Ron (interpretat de actorul Matthew McConaughey – probabil cel mai bun rol de-al său până acum!) luptă cu sistemul pentru a introduce un tratament care chiar funcționează și nu te distruge. Este dovada vie, după cele 40 de zile, că moartea poate fi dusă cu zăhărelul, dacă-ți dai interesul cu adevărat.

În această luptă crâncenă, trece prin toate stările: nervi, lacrimi, singurătate (judecățile prietenilor: pe vremea aceea – anii ’80 – lumea credea că HIV apare numai la homosexuali), dorința năbădăioasă de a trăi. Îl va cunoaște pe Rayon (un Jared Leto convingător în pielea unui transsexual) și va înțelege că sprijinul celor care sunt în aceeași situație, cântărește mult. Sub aerul texanului dur și răzvrătit se ascunde totuși un om sensibil, cu simțul umorului adus la zi, cu nostalgii ale trecutului (tabloul cu florile sălbatice), capabil să iubească pe ultima sută de metri și să insufle curaj celor din jur.

Se pare că a mai trăit șase ani după ce i-a fost depistată boala. Această foame de viață poate da o forță uimitoare de a merge înainte. Scenariul a fost inspirat dintr-un caz real, modificat pe ici pe colo pentru a concentra atenția pe Ron. Deși în realitate a avut o soție și un copil, în film se atașează de Ray și de frumoasa doctoriță (Jennifer Garner).

Ca atmosferă generală, din cauza subiectului, ai spune că e un film apăsător de trist. Regizorul reușește să-i lase privitorului un aer de respiro, intercalînd scenele haioase (replicile lui Ron sunt savuroase!) printre momentele critice, când boala devine necruțătoare. Moartea se transformă într-o mare liniște.

Nota mea: 8.50

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: