Il Conformista (1970, Bernardo Bertolucci)

L-ai văzut vreodată pe Marcello râzînd? Oamenii prea serioși nu sunt niciodată serioși. Așa-l descrie profesorul de filosofie pe unul dintre cei mai buni studenți pe care i-a avut.

Marcello era un om normal până la 13 ani, când ucide din greșeală un homesexual care-i făcea avansuri. Peste câțiva ani îl vedem pregătindu-se de căsătorie cu o fată pe care o crede prostuță dar senzuală. Ea îi cere să meargă la spovedanie înainte de cununie, pentru a intra în rândul lumii.

Chiar dacă pare ateu, Marcello vorbește cu preotul și-i spune că nu simte nicio remușcare pentru toate răutățile pe care le-a făcut. Cine este vinovat pentru această împietrire sufletească: omuciderea, ca prim eveniment cu greutate din viața tânărului sau așa e natura omului? Teoretic ar trebui să se întâmple ceva radical, pentru a deraia de la așa-zisul făgaș al normalității, dar Marcello pare a căuta linia dreaptă, lipsită de palpitații. Vede în căsătorie o soluție pentru a deveni normal, ca toți ceilalți. Cu toate acestea, nimeni nu știe că Marcello este de fapt un spion fascist, pregătit oricând să-și servească mai-marii cu loialitate.

Studentul serios își va căuta profesorul anti-fascist, după mulți ani de la încheierea studiilor.

Filmul este alcătuit din flashback-uri. Personajele interacționează la nivel superficial, fiecare știind mereu ce se află în spatele măștilor. Salvarea aparențelor face parte din conformitate, din acea liniște falsă pe care oamenii o servesc atunci când meniul este sărac.

Trebuie să recunosc, l-am văzut mai mult dintr-o datorie inexplicabilă (orice film la care încep să mă uit, trebuie văzut integral, oricât ar fi de greoi sau plictisitor), filmul tot punîndu-l pe pauză de două luni. Salvez câteva cadre de-a dreptul fabuloase (scenele preferate se numără printre fotografiile atașate articolului). În rest, pentru cei pasionați de istoria politică, s-ar putea să fie o alegere chiar inspirată.

Nota mea: 6.50

conformistailconformista2 il conformista 1 il_conformista

15 thoughts on “Il Conformista (1970, Bernardo Bertolucci)

  1. B. Eugen June 2014 at 22 Reply

    Ma lupt si eu cu el de vreo cateva saptamani. Nu pentru ca l-as gasi greoi sau plictisitor ci pt. ca gasesc tot timpul naibii sa fac altceva sau cand ma apuc sa ma uit o fac in ideea de datorie de catre inspre somn. Hai ca ii mai dau o incercare in seara asta, doara-doara, vorba batranului pofticios in fata studentei care vrea “fapte” nu “vorbe” :p

    • Ana Ayana June 2014 at 22 Reply

      Pe mine m-a luat somnul de 2 ori la el. Cred că are efectul ăsta în masă :))

  2. B. Eugen June 2014 at 23 Reply

    Nici vorba :)) Pfff… Am terminat de vizionat filmarile de la Revolutia din ’89, 4 ore si 40 minute si ar trebui sa ma pun pe film. Fumos m-ai incurajat acuma! Imaginea surprinsa prima de sus e meseriasa. Si a doua e de la intalnirea tanarului cu tatal sau la azil. “Slaughter and melancholy”, zice acesta, si in cadrul amplu pe fond alb da parca putina expresie disciplinii Universului, un spatiu imbibat in raceala metafizica a legilor care il guverneaza. Vezi ca macar daca vizionez pe fragmente cu reluat il invat pe de rost. Am asa o intuitie ca motivul filozofic al filmului se va invarti in jurul acestei expresii.

  3. Ana Ayana June 2014 at 00 Reply

    La un moment dat ziceam: asta parcă am mai văzut-o. Cumva am ideea că la film e bine să te uiți seara, cred că de aia apare oboseala. Soluția, ca să nu te mai ia somnul: vizionarea lui după cafeaua de dimineață😀 Din respect pentru film și creație ca întreg, ar trebui consumat fără porții. Dar asta nu este o lege. Cică Patapievici ar fi văzut Stalker de 7 ori pe zi.
    Motivul filosofic al filmului? Melancolia, da. Restul, vei vedea. N-aș vrea să-ți stric predicțiile.

  4. B. Eugen July 2014 at 01 Reply

    In sfarsit…

  5. Ana Ayana July 2014 at 21 Reply

    Despre ce vorbeam? :))))

  6. B. Eugen July 2014 at 21 Reply

    In sfarsit am reusit aseara sa il vad integral, cap-coada :p

    Revin la idea vehiculata de mine mai devreme, cu “slaughter and melancholy”. Poate fi doar o impresie, dar mie mi-a transmis ca decizia protagonistului sa fie rece in fata asasinatului celor doi tinea de melancolia provocata de crima din copilarie. Credea in mod gresit ca are sange de asasin. De aia si razvratirea de la sfarsit. In orice caz nu inteleg de unde a mai avut puterea sa intemeieze o familie. In locul lui -stiu ca e usor sa vorbesti si alta sa faci -in locul lui cred ca ii exterminam pe cei implicati in asasinarea Annei si a profesorului pana la unul, dar ma rog, trebuie citita si cartea pentru aprofundarea evenimentelor si sentimentelor personajelor.

    Ce nu m-a dat deloc pe spate a fost propaganda anti-nazista si in general anti-dictatoriala, pentru ca adevarul este undeva la mijloc si filmul trateaza problema simplist, uite unde am ajuns noi dupa Revolutie cand cica am eliminat tirania, dand drept de exprimare artistilor, oamenilor de stiinta si profesionistilor din viata politica, ca sa aflam ca toti sunt interesati de bani sau cand nu fug raman sa se scalde in mediocritate, foarte greu sa dezvolti un sistem bazat pe valori reale cand incurajezi nulitatile sa se afirme dupa modelul stricat al Madonnei cu “express yourself don’t repress yourself”, dar sa nu dezvolt mai mult. Preferam o vendetta de ordin personal din partea sefului Securitatii Italiei naziste decat ingemanarea actiunii cu niste teorii elaborate direct si fix inspre catre noua propaganda mondiala care se cazneste sa imbrace intreaga suflare a miscarii naziste in hainele Diavolului, desigur niciodata incercand sa considere ce s-a intamplat in anii 20-30 dupa dupa principiul cauza-efect -si anume ca segmente unite ale unei etnii de tip mafiot-financiar amenintau sa puna mana pe fraiele tarilor europene, si anume ca etnia in cauza se dezvolta numeric disproportionat fata de populatiile europene si de ex. in Romania inainte de rebeliunea legionara ei ajunsesera majoritari in facultatile din tara, urmand sa preia destinele politice si legislative ale Romaniei in slujba comunitatii lor si a unei ordini mondiale indiferente la omul de rand si la religii sau popoare altele decat cele care le apartineau, si repet, erau segmente foarte unite care in ciuda amenintarilor, rugamintilor si violentelor care au durat zeci de ani au continuat cu indaratnicie sa ramana si sa suga din seva altor popoare pana cand nazistii au explodat, pierzandu-si rabdarea, si ma rog, se omite definitiv ca nazismul a fost incurajat de capitalistii obsedati de expansiune in speranta ca va distruge comunismul pe care ei il vedeau ca fiind cel mai mare obstacol la cucerirea lumii prin sisteme financiare, etc etc.

    Deci din punctual asta de vedere politic filmul este idealist, fantezist si simplist, daca nu subjugat unor interese politice meschine de moment ale anilor 60-70 sau cand a iesit cartea dar si care continua. Ca om cu putere limitata si filozofie nu poate fi invinuit de lacune dar la partea de politica a evenimentelor isi atinge limitele, clacand cand incearca intr-un mod destul de lipsit de subtilitate sa ne educe despre Raul absolut al terorii nasiste asa cum l-au vazut creatorii.

  7. B. Eugen July 2014 at 21 Reply

    *naziste

  8. B. Eugen July 2014 at 22 Reply

    De aia majoritatea regizorilor tari in genul lui Bergman sau Tarkovsky se fereau cu indaratnicie de evidente politice, rezumandu-se la o abordare organica in exprimarea ororilor si teama de acestea, care stau ascunse in sufletul uman. Aici personajul Annei este interesant, este ravnita, este minunata dar aspectul carnal se pierde din pacate undeva pe traseul filmului si nu mai revine. Pacat ca nu a ramas constant pe linia sentimentelor. Prima parte a filmului mi-a facut mai multa placere, cu usoarele nuante de umor a la Proust intr-un mediu aristocrat.

  9. Ana Ayana July 2014 at 12 Reply

    Am putea spune ca Anna este ceea ce ar fi trebuit sa fie Marcello. Intr-un fel si-a ucis acea latura inca din copilarie dar este constient de pierderea ei. De aceea si-o doreste. Acceptand moartea ei, incearca sa produca un fel de uniformizare a sinelui cu exteriorul. (e ca si cum ai rupe niste flori cu radacini cu tot si ai incerca sa pui pamantul la loc sa para neatins) Se pare ca acest proces vine cu mustrari de constiinta (reactia din final).

  10. B. Eugen July 2014 at 00 Reply

    Explicatia ta nu spune pentru ce reactia din final a avut-o tocmai atunci.
    Ne uitam la acelasi lucru si vedem diferit sau ma rog in functie de detaliile carora le acordam importanta. Parca observai si la Leon The Professional ceva asemanator cu inversarea unor roluri pe mine aia m-a interesat mai putin, cum se vad sau gasesc cei doi vizavi unul fata de celalalt :)))
    Sunt de acord cu viziunea expusa de tine si totusi nu sunt, asa si poate pentru ca abordeaza niste aspecte care mie nu imi trezesc in mod serios interesul. Suntem de acord ca l-a afectat crima din copilarie si asta are repercursiuni asupra relatiei cu Anna dar eu revin asupra teoriei expuse de agentul Mangalieri (?) inainte de asasinat, care propunea posibilitatea existentei prin continuitate, fara de care totul s-ar destrama. Cred ca asta l-a determinat sa se confomeze, sa mearga mai departe,cu crima, ca gasindu-se apoi fata in fata cu propria sa natura, sa se blocheze in ciclul in care i se zbate viata intre cele doua limite.

    Pe mine ma intereseaza oricum perspectiva reala a filmului, fiind interesat mai mult de poveste si evenimente decat de ce s-ar putea petrece in plan psihologic. Vizavi de crima sunt poate mai insensibil, fiind iar mai interesat de aspectul filozofic al intregului arsenal care vine cu reuniunea masacru-melancolie, decat sa ma doara prea tare de tragedia individuala a personajului al carui actiuni din partea a doua a filmului nu i le aprob din capul locului. Prefer deci acele capitole care ma invita la reflectie jocului de-a ghicita pentru a afla ce se afla in mintea celorlalti.

    Mai mult ca sigur ca pentru deslusirea completa a detaliilor ar trebui sa parcurg cartea, dar si acolo poate as selecta ceea ce consider eu esential.

  11. B. Eugen July 2014 at 21 Reply

    Din cautarile despre viata scriitorului care a inspirit filmul am aflat ca era pe jumatate evreu si doi frati i-au fost ucisi din ordinal lui Mussollini. Asta ar explica obsesia anti-nazista transmisa si in film.

    Venise deasemenea si cu o maxima interesanta, daca nu putin fatalista, si anume spunea “It is what we are forced to do that forms our character, not what we do of our own free will”
    Despre personajul cartii Wikipedia spune asa:

    “Major themes

    Marcello spends the entire novel in a search for what he perceives to be a normal life – normal activities, a normal appearance, normal emotions, and so on. However, he confuses normality with conformity, and in his quest to conform, subjugates his already-repressed emotions. When the natural course of his life presents him with ethical dilemmas – the assignment to betray Professor Quadri, his attraction to women other than his wife – he is ill-prepared to deal with them. Moravia also intimates a connection between sexual repression and fascism”

    Interesant poate de aflat si ca in carte la sfarsit personajul moare impreuna cu sotia si fata.

  12. Ana Ayana July 2014 at 22 Reply

    Mi se pare normal să comentăm subiectiv pe marginea filmului. Cu cât trece mai mult timp de când l-am văzut, cu atât sunt șanse să comentez mai pe lângă🙂 Mai ales că l-am văzut pe segmente și mă fura somnul. Am citit și eu pe Wikipedia (după ce am văzut filmul) cam ce tratează romanul și mi s-a părut mai interesantă acea versiune. Câtă putere are cartea și câtă are filmul, se poate înțelege de la sine.

  13. B. Eugen July 2014 at 21 Reply

    Nu cred ca ai fost pe langa. Este genul ala de film pe care se poate face intr-o ceva masura dizertatie, cu autorii punand cap la cap siruri de evenimente si expresii fara a sti cu siguranta care este produsul finit, lasand amalganului alcatuit sa formeze un tot despre care uneori spectatorul poate vedea mai mult decat regizorul, la care cel din urma sa realizeze cu mirare ca a dezvoltat anumite fragmente poate din subconstient. De aia multe ecranizari se deplaseaza considerabil de original. Nu cred ca cei care fac filmele stiu intotdeauna totul despre ceea ce construiesc, fiind interesati de atat de multe aspecte care toate fac din inlantuirea de imagini un film. De aia doara sunt si ele (filmele) la capitolul arte.

    Eu regret pe undeva tonul prea serios pe care il ia fimul in partea a doua, spre detrimentul constructiei pure (imaginea si detaliile savuroase) pe care nu le mai vad in aceeasi lumina odata ce o da prea tare in psihologie si realism. Dar, ma rog, asta a fost viziunea regizorului.

  14. B. Eugen July 2014 at 23 Reply

    *amalgamului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: