La Voie Lactee (1969, Luis Buñuel)

Calea Lactee face parte din trilogia adevărului, alături de Farmecul discret al burgheziei și Fantoma libertății. Credința este o frământare longevivă în filmele lui Bunuel. Se pare că educația profund religioasă primită în copilărie își va pune amprenta asupra viziunii sale asupra adevărului. Fiind o perpetuă căutare, credința oscilează. Multe dintre afirmațiile regizorului de-a lungul timpului sunt contradictorii: sunt încă un ateu, slavă Domnului! sau nu sunt un creștin, dar nici ateu nu sunt.

Aceste îndoieli apar în La Voie Lactee între toate personaje, dogmele catolice fiind prezentate din unghiuri diferite, de cele mai multe ori între susținători ai unei teorii și opozanții acelorași teorii. Filmul prezintă pelerinajul a doi bărbați spre Santiago de Compostela. Timpul devine un spațiu polivalent unde personajele aparțin atât realității înconjurătoare dar și trecutului sau imaginației. Binele și răul prind grai cu ajutorul personajelor. Cei care susțin un adevăr se pot duela cu cei care nu-l aprobă. Aceste conflicte se pot stinge în condiții misterioase.

Sunt puse la grămadă teorii grele, pe care mulți le-ar considera erezii sau alegeri în a interpreta trecutul: fecioara Maria a rămas fecioră așa cum soarele intră în cameră pe geam. Cei care cred că cele 10 porunci sunt prea grele ca să fie ținute – ar trebui condamnați. Ce s-ar întâmpla dacă prin simpla rostire a unor cuvinte totul ar fi ușor de înfăptuit? Suntem conștienți de greutatea cuvintelor și direcția lor? Lumina nu trebuie închisă ci împărțită. 

Filmul merită văzut a doua oară pentru o mai bună rumegare a replicilor și pentru o mai bună asimilare a întrepătrunderii timpurilor cu imaginația.

Nota mea: 8

picture

2 thoughts on “La Voie Lactee (1969, Luis Buñuel)

  1. B. Eugen August 2014 at 23 Reply

    “fecioara Maria a rămas fecioră așa cum soarele intră în cameră pe geam”
    Nu stiu daca ai facut o aluzie aici, ai prezentat asa cum e scris sau in mod inconstient ai lasat sa iti scape ca nu crezi asta. Eu cand aud soarele intrand pe geam (aud pentru ca intra cu zgomot, de aia :P) ma gandesc in primul rand la “intrare”, sau “patrundere” cum s-ar mai numi, prin lumina facand sau ma rog descoperind vesnicul mister pe care ni-l marturiseam noi, baietii, cand eram copii, cand spuneam ca la “ele”, “acolo”, este… intuneric.

    • Ana Ayana September 2014 at 18 Reply

      Era citat, am uitat să mai pun ghilimelele(lele) de rigoare. De fapt, era enumerarea teoriilor din film, plin cu afirmații dintr-alea dubioase și nu neapărat întunecoase.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: