Lucy (2014, Luc Besson)

Am mers să văd Lucy din două motive. Besson reușește să strecoare scene memorabile și idei care se dizolvă în minte ca pastilele efervescente în apă. Pe moment îți spui că ai mai văzut ceva similar dar ceea ce ai în față îți place mai mult. Și motivul numărul doi: Scarlett. Este o actriță care reușește să surprindă în mod plăcut, cu fiecare apariție.

Cu Lucy regizorul încearcă să atragă prea multe categorii de cinefili. Câte unii vor vrea acțiune și s-o vadă pe Scarlett, femeia fatală. Alții vor fi atrași de ideea inteligenței infinite ca ultimă scară a evoluției omului de la stadiul de maimuță. Sau vor vrea să vadă oameni cu puteri. Genul ăsta de filme sunt fascinante, lasă loc imaginației.

Știm din capul locului cam ce se va întâmpla: o femeie (blondă!) ne va demonstra ce poate face un creier atunci când este accesat din ce în ce mai mult. Chiar dacă filmul are ca temelie un mit – cum că ne folosim numai 10% din creier – reușește să te corupă cu un exercițiu complex de imaginație.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să știi totul, să ai puteri nelimitate? Cam asta îți servește Lucy: o versiune de răspuns pentru această întrebare. Pe măsură ce reușește să-și acceseze cât mai mult din creier, noua Lucy se transformă într-o ființă superioară. Nu mai simte ceea ce simte un om obișnuit. Foamea, durerea, dorințele de zi cu zi pălesc în fața noii existențe. Viața este simțită la un nivel profund, conștiința devine atotcuprinzătoare.

Totuși, ajuns la un nivel superior, omul riscă să devină îngâmfat. Acest risc este prezent cam la orice nivel dar trebuie să aibă și justificare. Fie ce-o fi dar inteligența parcă nu e compatibilă cu aerele de superioritate. În plus, Lucy va ucide în dreapta și-n stânga, cu scopul de a atinge limita perfecțiunii. Conduce o mașină pentru prima dată într-un hal fără de hal. La un moment dat omul se întâlnește cu maimuța, evocînd pictura lui Michelangelo. Câteva clișee chiar puteau lipsi. Dar suntem la Hollywood, cam greu împaci arta cu mainstream-ul.

Câteva idei reușesc să străbată printre scenele de acțiune și replicile monosilabice pe care Lucy le aruncă dintr-o seriozitate de om înțelept. Este noul om autosuficient? Cunoașterea este impiedicată de tipare și ideile din zona de comfort psihic.

Aș fi spus că este de-ajuns cu aceste teorii dar finalul salvează filmul. Moștenirea lăsată de Lucy o putem corela cu cea mai veche carte din lume. Mi se pare îndrăzneață ideea lui Besson și totodată atrăgătoare. Cunoașterea absolută depășește timpul și spațiul.

Nota mea: 7

Lucy-2014-Movie-poster

 

19 thoughts on “Lucy (2014, Luc Besson)

  1. […] cu care ne-a surprins repetat in ultima vreme, in ‘Lucy’ a lui Luc Besson, despre care a scris Ana Ayana de la ‘Numai filme’: ‘Te-ai gândit vreodată cum ar fi să știi totul, să ai puteri nelimitate? Cam asta îți […]

  2. B. Eugen November 2014 at 22 Reply

    Interesanta intrebarea. Ideea de a face conexiunea intre puterea creierului amplificata si vestitele 90% este insa dubioasa. In sensul ca de obicei totul merge dupa principiul cauza-efect cand vorbim de natura si mediul inconjurator in general. Nu exista o teorie a evolutiei care sa explice pentru ce 90% din creier nu se foloseste mai degraba asta infirma ideea. Natura nu face risipa si prezenta in trecutul indepartat al unui om superior dpd vedere intelectual lasa largi locuri pentru dezbatere. Lasand la o parte ca este mai posibil sa nu stie oamenii de stiinta ce fac cei 90% din neuroni care totusi functioneaza decat sa fie in stare latenta sau, ma rog, sa stea ca o fosila lipita pe om, filmul este oricum pueril daca ne raportam la logica asa-zisei “100 la suta”. Adica, merge cu ditamai pistolul pe strada tragand in stanga si in dreapta, riscand sa fie vazuta si cineva sa o raporteze la Politie si astfel sa fie data in urmarire pe toate posturile, omoara un pacient pentru ca era cica oricum in faza terminala si se asteapta ca doctorii sa ascunda poate urmele sau ce or sa explice altfel in raportul autopsiei, iar faza cu invatatul rapid pe Internet avand o conexiune minune de 1000 de TB/secunda si un CPU de 1 million de MHz ca deschide instantaneu sute de pagini pe secunda este un cliseu de care credeam ca ne-am scapat pana acum, se pare ca nu. Nu ma deranjeaza ideea ci ca nu s-a desfasurat intr-un cadru mai credibil si aveam nevoie de cineva cu o inteligenta mult peste medie pentru a capata imaginea aproximativa a cuiva cu un asemenea grad de intelegere.
    Daca facem abstractie de faptul ca nu avem o imagine nici cat de cat fidela a unei persoane superdotate gasim ca filmul este intr-o ceva masura anti-educativ, dand cu procesul invatarii de pamant si trivializand marile creiere ale omenirii prin contra-punct ca sa se exprime cu scuza pe care toti lenesii pe bancile scolii o gasesc acceptabila si anume ca secretul sta sau ar trebui sa stea in niste substante magice care sa ne serveasca totul pe de-a gata, cum avem in sport exemplul substantelor dopante de care pana si un Armstrong a abuzat. Faptul ca nu vorbeste intr-un sens mai literar -fereasca Dumnezeu citand un Shakespeare sau ceva sa parodieze media -dovedeste odata in plus ca si-a ratat potentialul.
    Era de preferat un scenariul fantastic in care extraterestrii sau niste forte necunoscute o fac posesoarea acestor calitati. Mai exista un film care trateaza ideea inteligentei superioare, Phenomenon daca nu ma insel, cu John Travolta. Un altul interesant am mai vazut la inceputul anilor ’90, dar nu l-am vazut de la inceput si pentru ca nu a fost film de mainstream asa ca nu s-a bucurat de popularitate nu i-am aflat niciodata numele. Era un tip pe care s-au facut niste experimente medicale si la sfarsit moare refuzand mana intinsa a omenirii, sa zic asa, cand se prabuseste intr-o prapastie. Avea obsesia sa deseneze ochi pe care scria “Ochii mintii”, atata mai retin.
    Ramane deci un film prezentand celor sub 5% cam cum ar gandi si actiona un om care isi foloseste undeva intre 3 si 11% din cenusii -daca dam crezare ipotezei improbabile.

  3. B. Eugen November 2014 at 22 Reply

    Ma uitam la film cand am scris deci nu l-am vazut inca pana la sfarsit. Vad acum ca au dat-o pe toate posturile tv macar respecta logica de baza LOL. In fine.

  4. B. Eugen November 2014 at 11 Reply

    *a unui om

    • Ana Ayana December 2014 at 22 Reply

      Ai reușit să-l vezi până la capat?
      Mie partea aia în care Lucy atingea 100% mi-a adus aminte de copacul vieții din The Fountain. Ambele situații duc la o fuziune completă cu Universul, asta traducandu-se prin comunicare la un nivel superior cu Inteligența. Sau comunicare atemporală, pe n niveluri. BTW, ceva de genul asta trateaza si celălalt film al lui Scarlett, Her (2013). Judecind dupa trailer este un film previzibil, ceea ce poate sa pună frână chefului de vizionare. Nimic mai înșelător decât acel trailer. Her ridică multe semne de întrebare în domeniul comunicării, așa cum suntem obișnuiți noi, oamenii. Și mai vorbește și despre ceea ce căutăm/așteptăm unii (de) la alții.
      p.s. Era bine cum ai zis prima data (al unui om)🙂

      • Vlad Eugen December 2014 at 01

        Haha, nu🙂
        Am dezvoltat ideea poate putin neclar. Nu este “prezenta in trecutul indepartat al omului”, ci “prezenta unui om superior d.p.d. vedere etc in trecutul indepartat”. Ma gandeam la prezenta omului si nu trecutul indepartat al omului. A cui prezenta? A omului.

        Am vazut recent Her* dar nu mai retin nimic pentru ca am vizionat filme sai-fai garla in ultimele saptamani, orientandu-ma dupa http://www.ondvdreleases.com/best-sci-fi-movies/page/10/.

        Cand am vazut Lucy m-am gandit la Under The Skin, un film poate cu mai putine pretentii insa din punctul meu de vedere mai reusit la partea de sf -poate si pentru ca am eu o slabiciune pentru naravul regizorilor de a arata fir-a-par orice detaliu -imagini de genul serul ucigator sau radioactiv care modifica genele, cum se imprastie intr-o lume microscopica imaginara cu adn-ul desenat cum il stim in reprezentari, explicatii in detaliu cine cum si de ce si altele care se caznesc sa distruga orice urma de mister ma ingrozesc. Cand faci filme sf nu trebuie sa fii “political correct” fata de stiinta, dai frau liber imaginatiei si de multe ori tehnologia este doar un pretext, asta este farmecul.

        ps: am vazut sf-uri din lista de mai sus pana pe la pag.9, din care recomand:
        -Monsters- idee faina, sufera din pacate de lipsa unui buget puternic, oricum recomand
        -Source Code
        -Young Ones -ok, se bazeaza pe actorie mai putin pe efecte speciale, pare film pt tv nu cinema, poveste faina
        -The Adjustment Bureau -o balerina interesanta, hmmmm
        -Transcendence -un fel de Lucy cu Gioni Dip :p
        -Space Station76 -!!!-comedie sf cu stil
        -Ender’s Game l-am vazut mai demult insa pare-mi-se ca se remarca printr-un scenariu bine scris (parca dupa o carte?), de vazut 1 data buget risipit oleaca aiurea
        -Earth to Echo -!!!!!!!
        -Europa Record -pt fanii sf recomand, un “greu” al genului dupa parerea mea, altfel asa si asa (s-ar putea sa nu-ti placa)

        *am gasit Her in lista si mi-am amintit, este brrr ok sa zicem

  5. Vlad Eugen December 2014 at 01 Reply

    Da, vazut Lucy pana la capat. Ma asteptam sa fie ucisa la final si sa o dea in tragedie moralizatoare -spre asa ceva se inclina Monsters, dar prezinta ideea subtil si delicat, chiar convinge :p

    Revin la lista de mai sus, cu ce NU recomand sau alte precizari:
    – Predestination -overhyped, reusit ca atmosfera (buget gras, banuiesc) etc dar povestea este slabuta, l-am urmarit cu greu pana la sfarsit
    -The Maze Runner > Guardians of the Galaxy (ultimul slabut la bugetul banuiesc iar gras)
    -Pandorum -primele 15 minute meserie, apoi fleosc!… ai zice ca regizorul s-a imbolnavit brusc de dementa senila progresiva (daca exista asa ceva) chiar pe parcursul facerii filmului; la sfarsit incercam uluit sa imi dau seama cum se poate prabusi un film de asa sus atat de jos in 90 de minute
    -Divergent -draguta oarecum idila dintre ei desi nu e hardcore sf am retinut din el mai mult decat dintr-un ender’s game sau guardians of galaxy
    -dawn of the planet of the apes -mai reusit decat altele din serie cel putin ca idee daca nu ca executie
    -The Giver -oarecum nice
    -The Congress -ce?? sa fie oare vorba de Reales la al XXI-lea congres? NU recomand, executie execrabila ce m-a impiedicat sa urmaresc firul de morala ce se intortochea pe acolo pana la capat (daca o fi existand unul)
    -The Bay -abureala, NU recomand, filmari cu buget redus ascunse intr-un cumul de pseudo-reportaje puse cap la cap (nedezvaluite pt ca nu sunt reale, btw)
    -Coherence -cu… blonda, da, cu filmul, NU
    -Captain America -“prin stanga ta, prin stanga ta”, pornit cu dreptul… sfarseste cu stangul; prima jumatate de ora placut, apoi am urmarit continuarea doar din inertie; practic dupa ce colegii incearca sa il elimine in lift, el ii “calmeaza”, si apoi filmul se duce naibii in jos; pacat, pt ca avea potential

  6. Ana Ayana December 2014 at 19 Reply

    Domnu’ Vlad(!?), da’ cine te fugărește de te uiți la 10 filme pe felia de pâine?😀 că mie mi-ar fi luat câteva luni să văd toate alea înșirate de tine.
    Câteva memorabile și care mi-au plăcut: Source Code, The Adjustment Bureau, Inception (nemenționat de tine, menționat de mine că-l văzui în lista aia).
    BTW, fain saitul cu filme și categorii aranjate așa, fără să scape nimic din vizor.

    • B. Eugen December 2014 at 19 Reply

      Mi-a “furat” autocomplete pseudonimul. Oricum e numele maica-mii deci e in familie :p
      Inception nu l-am mentionat pt. ca am o parere nu tocmai dintre cele mai bune la adresa lui Noland.

    • B. Eugen December 2014 at 19 Reply

      Un urmarit/doua pe seara e destul cat sa incarc lista. De fapt am obiceiul asta de doar cateva saptamani de cand cu site-ul. Altfel mai mult pe documentare sau revazut favoritele. Eu consider oricum ca nu servesc temeinic pentru ca mai sunt foarte multe de vizionat si care sunt de calitate -prea putin am urmarit filmografia rusa de ex., sau filmele asiatice.

      • Ana Ayana December 2014 at 13

        Dar filmografia pakistaneză ce are?😀

  7. B. Eugen January 2015 at 02 Reply

    Cred ca am scris -sau am vrut sa scriu, pe cand m-am luat cu deschiderea altor pagini, ca aici colectia de filme reunite pe baza criteriului pakistanez este minuscula in comparatie cu altele care au avut timpul si dimensiunea necesara ca sa se dezvolte, nu neaparat sa evolueze.
    In plus filmele rusilor trateaza de multe ori aspecte largi pe care le cunosc sau despre care am habar si cu care am (avem) legaturi mai puternice decat am cu cele ale pakistanezilor -fie ca vorbim despre religie, identitate culturala sau istorie. Desigur ca exista si cate un regizor bun pe acolo, prin Asia Mica, dar de obicei ei nu tin in carca cate unul zestrea artistica a intregii tari.

    Daca tot pomenim de zona aia am vazut un film care se vrea “se-fe” facut de indieni, Drona, din 2008. In mare nu le-a iesit cine stie ce, vezi si nota de pe imdb.
    Insa m-a surprins placut modul in care au construit personajul care il interpreteaza pe diavol, si este o scena de superproductie construita solid atunci cand asta o impietreste pe mama protagonistului, faptul ca o face printr-o incantatie muta ideea de fantastic absurd a filmului intr-o zona care transcende in care rostirea unui cuvant secret cu o anumita intonanta imbraca haina posibila a supranaturalului -ceva ce de obicei la americani sau explica sau cand nu atunci se realizeaza o apatie revoltatoare vizavi de subiect -modul absolut lipsit de sensibilitate in care Morgan Freeman il interpreteaza pe Dzeu, de ex, care batjocoreste nu doar religia crestina ci insasi notiunea de mister, forta motrice care se vrea sa tina spactatorul legat de scaun in sala de cinema.

    In Drona, la un moment dat, diavolul face o boacana si apoi isi ingroapa fata in palme, dand din cap dezaprobator, a mustrare, si isi spune: -Raizada, Raizada (sau care ii este numele), nu te inveti minte niciodata, niciodata…, avem de a face intr-un univers copilaresc, chiar prostesc cu un Faust care inainte de a ironiza sentimentele umane, el le imbraca.
    Fazele alea putine recompenseaza parca totusi pentru pierderea de timp daca urmaresti filmul.

  8. Ana Ayana January 2015 at 12 Reply

    Aia cu pakistanezii era o vorbă de-e mea când pomenesc nații mai puțin comentate. Culmea e că atunci când vorbesc despre țări din același domeniu, o pomenesc pe Palestina.
    Revenind la ruși. În ultima vreme mi-au atras atenția filmele lui Zvyagyntsev. Abia aștept să văd și Leviathan.
    Și filmele poloneze încep să cântărească greu pe cântar. Până acum văzusem numai dintr-alea realizate înainte de 1990 și constat că nu s-au lăsat prinși de mainstream/superficial.
    p.s. am revăzut La Double Vie de Veronique, super film a lui Kieslowski

    • B. Eugen February 2015 at 10 Reply

      Vorbind de polonezi si cinematografia europeana in general, lasand la o parte filmele “culte”, impresia dobandita de mine ar fi ca deoarece Europa a pierdut al 2-lea razboi mondial, exista dezvoltat un cult al invinsului, care a determinat marea majoritate a filmelor sa evite tema violentei alftel decat sub pretextul combaterii ei, in special in tarile nordice. Rezulta de aici o lipsa acuta de filme reusite de actiune si cred ca lipsa unui segment semnificativ, daca nu critic de propagare a luptei ca ideal a afectat si celelalte categorii.
      p.s.: scuze pt reactia tarzie la riversongs -daca a fost cu intentie; verific foarte rar coresp.

  9. Ana Ayana February 2015 at 00 Reply

    Interesantă teorie. Aș spune că la baza oricărei lipse de inițiativă în acest sens stă teama. Calea cea mai sigură de a enunța ceva cu minim de consecințe, este aluzia. Problema e că aluziile pot da naștere confuziilor.
    Filmele de acțiune despre care spui sunt totuși rezultatul raportului cerere/ofertă. Are grijă mainstream-ul de asta. Din păcate arta are de suferit în detrimentul consumatorismului. Și de aici putem da în alte subiecte care țin de consum, în general. Și vom ajunge la calitate versus cantitate plus dorința de nou. Vrem să vedem filme noi, idei noi, ceva ce nu am mai servit. Alte Mării, alte pălării dar tot filme. Este nevoie de talent și nu oricine se naște bogat. Unii regizori preferă să arunce două-trei idei bune și restul umplutură. Alții preferă să arunce pastile concentrate, cu riscul de a nu fi înțeleși dar și de a investi în ceva fără profit palpabil.

    • B. Eugen February 2015 at 20 Reply

      Mda. M-am uitat la o sforaiala de film suedez “Vanatorul de trolli”, sau ceva in genul -tot de pe lista de sf-uri ce ti-am trimis-o l-am cules. Ma mir ca a primit o nota oarecum bunicela pe imdb, eu efectiv nu am reusit sa il urmaresc pana la capat -si nu m-au prins fantezii “aprinse” catre somn. Daca apreciezi filmele combinatie sf-fantastic te cam iei cu mainile de cap la filmul asta. Nici un Dumnezeu, vorba aia.

      Revenind la ce spuneam mai sus, un exemplu de film care combina oarece actiuni violente cu farmecul caracteristic zonelor rurale americane + oleaca aluzie la istorie, am vizionat The World Made Straight. Nu e cine stie ce, nu l-as pune pe lista filmelor de Oscar, dar este totusi acceptabil pentru o seara in care sa vizionezi ceva cu o poveste interesanta si fara pretentii -recunosc ca as fi vrut un derapaj mai serios catre metempsihoza care sa ii dea o tematica sf, dar totusi a “mers” si asa. Este din genul de filme care lipsesc la europenii nostri care nu stiu decat sau sa o dea in realism excesiv plictisitor si bolnavicios, ori cand lucrurile sunt pe calea cea buna, o iau pe filozofie. Cu filmele de consum treaba e mai spinoasa: ca sa iti permiti o industrie solida de unde sa iasa capodopere este indicat sa ai un segment imediat inferior care sa hraneasca marea masa a consumatorilor de film, si reciproc, creatorii, cu bani, desigur -aici in Europa stratul nr. 2 este ca si inexistent, in afara de Leon facut de Besson acum nush cata vreme nu a iesit mai nimic. La europeni lipseste iar cu desavarsire cultul eroilor -atunci cand nu facem un efort de imaginatie sa ne imaginam personajele banale din filmele europene ca fiind ero. Poate fi si o criza demografica la mijloc. Cineva pe care il cunosti spunea ca in razboi -al doilea -au murit mare parte din “adevarati” si nu au supravietuit in Europa decat loserii :)) Eu as spune ca si furtul continuu de inteligenta din partea Americii si-a adus contributia la greu, la inceputul secolului trecut de ex. o groaza de regizori germani de succes au emigrat la Hollywood, dar probabil ca fenomenul continua.
      (Ma refer la categoria filmelor europene de consum, si nu la cele care aspira la Cannes in toata treaba asta)
      ps: am incercat sa urmaresc cica un film horror german din anii ’80, cu zombies sau ceva, or incercat si ei sa o dea in stilul american, groaznic, ce mai, dupa 30 de minute l-am inchis, nu or reusit decat sa fie scarbosi aratand cadavre, metafizica insa a fost zero.

      Am acum la urmarit Ida, cand e vorba de redarea unor evenimente se pricep, pentru ca nu e chiar atat de greu sa urmezi o linie narativa deja intocmita, cu actori profesionisti, la partea de imaginatie pentru care ii condamnam uneori pe asiatici si americani pentru prea mult, “ai nostri” sunt insa praf.

  10. B. Eugen February 2015 at 20 Reply

    “Este nevoie de talent și nu oricine se naște bogat”
    Asta asa-i. Mai ales daca cei care au talent sunt “furati” de americani.

    “Vrem să vedem filme noi, idei noi, ceva ce nu am mai servit”
    Nu ma supara neaparat variatii in jurul aceluiasi subiect, atunci cand se pune “osul la treaba”, si cel putin teoretic ar trebui sa creasca valoarea aceleiasi abordari, multumita exercitiului. Faptul ca nu se intampla asta -si ma gandesc aici si la americani cu noile creatii care sunt departe de cele din anii 80, chiar si la regizori precum Ridley Scott, ma face sa cred ca nu acordam suficienta importanta calitatii societatii in care aceste filme “dospesc”. Ca sa exemplific, pe mine nu m-ar deranja ca filmele actuale sa aiba aceeasi abordare privind raportul sexelor, de exemplu -vizionam zilele astea o comedie horror la care si-a adus contributia si Tarantino, si replica unei tipe din film m-a facut sa exclam “nu trebuia replica asta meseriasa sa vina din partea eroului masculin in genul celor din anii 60?” In multe filme contemporane se opteaza pentru stergerea personalitatii personajului masculin in favoarea femeii -o politica nefireasca si care are desigur darul sa displaca, prin insasi natura lucrurilor -“nu stiu altii cum sunt”, dar pe mine nu ma excita Xena… Iar am vazut recent un film, se rasteste una la un tip care ii face curte destul de voalat -pt un barbat, si asta nu raspunde, dand drept prost. Am completat eu secventa cu un scurt exercitiu de imaginatie, spunand “jap!”… Nu incurajez acum desigur comportamentul de badaran sadea, dar s-a pierdut un echilibru. Sau faza cu Spartacus, in care iubita acestuia vine cica la masa generalilor sa intervina in planurile de bataie, dand comandantilor sfaturi -absolut ridicol…
    Apoi asta… Games Of Thrones pentru care se omoara unii la greu in aprecieri, are niste conceptii… brrr.

  11. cris88 September 2015 at 11 Reply

    Am zis ok, iar exageram ca totusi ma uit la filme de gen, apoi si mai rau pana la …hai sa fim seriosi. In opinia mea asta nu e film de cinema. Nota 5 din partea mea.
    http://www.portalultautv.ro/lucy-geniala-si-letala-2014/

  12. Drugwash December 2015 at 12 Reply

    Abia l-am văzut şi eu de curînd.
    Am un singur cuvînt: dezamăgire.😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: