Izgnanie (2007, Andrey Zvyagyntsev)

Izgnanie a fost tradus în mod generic, The Banishment. Câteva sinonime ale titlului vor șterge orice confuzie între exil și expulzare. Parcă spunînd privește cu atenție și tragi singur orice concluzie – ea va fi corectă, Zvyagyntsev ne pune în fața ochilor interiorul unei case, interiorul unui tren în mișcare, interiorul unui mormânt în curs de săpare, interiorul unui puzzle, interiorul unui album foto, o familie. Fiecare imagine va construi subtil un drum spre interioarele nevăzute. La un moment dat vedem o apă limpede pătrunsă de ploaie. Ceea ce se află sub apă este la fel de important ca ploaia în sine.

Alex și Vera (interesant cum vera este totodată substantiv comun în limba rusă și înseamnă credință) au doi copii: Eva și Kir. Dialogul dintre membrii familiei este scurt, dă o notă de răceală între soți dar și în relația lor cu copiii. Această liniște va fi însă pătrunsă (exact ca apa de care pomeneam mai devreme) de o știre: Vera este însărcinată iar tatăl nu este Alex.

Informația este vagă, nu ne sunt oferite prea multe detalii. Dincolo de sobrietatea personajelor se află câteva principii zguduite din temelii. Ambii soți par afectați dar problemele sunt total diferite. În acest timp copiii lor citesc povestea de seară cu inocență, înainte de culcare: Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte.

Copilul devine atât cale cât și obstacol. Zvyagyntsev pune ambele situații în același coș. Un tată acceptă numai copiii lui, mama acelor copii nu are de ales.

Vera scrie ceva pe hârtie, înainte sau după marea decizie. Cheia filmului cred că stă în cuvintele ei din final:

Copiii noștri nu sunt numai ai noștri așa cum nici nu suntem părinții copiilor noștri. Nu vreau să dau naștere morții. Am putea trăi fără să murim. Există această posibilitate. Nu știu, dar există sigur. Și nu e posibil decât împreună, unul pentru celălalt. De unul singur e imposibil, nu are rost. E un cerc vicios. Cum să-i explic asta lui ca să înțeleagă cu adevărat ce face?

Scena în care copiii construiesc un puzzle în timp ce în altă parte un copil devine puzzle deconstruit, te lasă fără răsuflare. Filmul pare lent și lipsit de acțiune numai pentru cei care caută povești sau intrigi. Se pare că la mijloc stau câteva filosofii existențiale cum până acum am mai văzut la Tarkovsky. Dar nu vreau să-i asemăn pe cei doi regizori pentru că abordările sunt diferite. Au în comun profunzimea ideilor.

Izgnanie face parte din categoria acelor filme care se digeră în background-ul minții – zile întregi după vizionare. Pe măsură ce impresiile se cristalizează, realizezi că totul a fost construit cu artă și înțelepciune iar mesajul lui Zvyagyntsev țipă într-un mod extraordinar de delicat.

Nota mea: 8

This slideshow requires JavaScript.

2 thoughts on “Izgnanie (2007, Andrey Zvyagyntsev)

  1. […] pierdusem pe undeva pe drum, de la începuturile Dagathei. Au dat ei peste mine: Papa, Gabriela, Ana, Nina (fostă […]

  2. trolio March 2016 at 00 Reply

    un film extraordinar ! il recomand

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: