Youth (2015, Paolo Sorrentino)

Pe Sorrentino l-am cunoscut odată cu La Grande Belezza, peliculă pe care am adăugat-o la favorite fără ezitare. De obicei nu explorez toată filmografia regizorilor, sunt conștientă că orice artist are idei-wow și idei interesante-și-cam-atât.

În acest caz, curiozitatea mi-a fost incitată de multitudinea de elemente diferite dar convergente. Stilul flamboaiant se simte și-n Le conseguenze dell’amore, văzut din același interes (rămas aprins chiar și după vizionarea lui Youth).

Povestea pare simplă iar iubitorii filmelor de acțiune vor căsca spectaculos la dialogurile filosofice, până pe la jumătate. Mai exact, momentul în care apare Miss Univers în costumul Evei [(actrița?) Mădălina Ghenea]. Căscatul se va transforma în oprit din respirat-holbat-admirat. Există așa ceva pe lumea asta? Unul dintre actori spune că l-a văzut pe Dumnezeu!

Apar și alte nuduri în film, alineate frumos, filmate în contraplonjeu, în apă și pe uscat. Ele nu impresionează prin frumusețe ci te duc cu gândul, mai degrabă, la trecerea anilor, la degradare. Femeia cu forma de clepsidră îi face pe ceilalți să i se închine (idee dezbătută, pe alocuri, și-n Perfume – The Story of a Murderer).

Regizorul mizează pe emoție iar comunicarea este transpusă prin mii de ipostaze: vorbit prin atingeri, sunete care se înlănțuie pentru a forma cântece simple – de dragoste, țipătul femeii la orgasm, dansul care energizează corpuri. Fiecare formă de comunicare tinde spre libertate iar dorința este cea care ține sufletul în viață.

Tinerețea îți este prezentată printr-un telescop (trecut versus viitor) dar ea poate fi totodată pasiunea, acea flacără fără vârstă, riduri sau alte forme. Pasiunea nu poate fi cuprinsă decât prin trăire iar fiecare personaj din Youth încearcă s-o păstreze în viața lui, într-un fel sau altul.

Actorul se bucură de succesul fiecărei prestații – este capabil să prezinte mai multe personaje, săpînd în forul interior și scoțind la iveală sentimente. Regizorul trăiește pentru opera sa. Fotomodelul se hrănește din multitudinea de adulații primite. Dansatorul își mișcă trupul permițîndu-i muzicii să-l conducă. Alpinistul este chemat de înălțime pentru a simți libertatea. Dirijorul apreciază sunetele naturii, simplitatea.

În acest fel, pasiunea este un concert ce răsună în toate etapele vieții, cu inflexiuni artistice. Scena finală a filmului vine să demonstreze că tinerețea este de fapt abilitatea omului de a ține flacăra aprinsă până la capăt. Dirijorul împacă trecutul cu prezentul.

Nota mea: 8.50

Tagged:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: