Eternity and a Day (1998, Theo Angelopoulos)

Alexander este poetul care te poartă într-o călătorie filosofică prin timp, după aflarea veștii că mai are puțin de trăit. Eternitatea este analizată minuțios, pe fragmente, exact cu acele episoade ce cântăresc greu pe balanța înțelepciunii. Că deh, ajuns la vârsta pensionării, trecutul pare însorit, în timp ce prezentul este filmat într-o ceață constantă.

Fiecare amintire aparține unui anotimp, fiecare pas te poartă într-o cameră din trecut, apoi, cu seninătate, pe malul mării sau față-n față cu tine, acel tânăr fără experiență.

Scena care deschide filmul este memorabilă. Micul Alexander se furișează pe vârful degetelor din casă. E un fel de evadare din Rai. Părinții sunt nevăzuți dar zâmbitori, sunt mereu acolo, gata să pregătească masa, cu drag, în timp ce fiul fuge la scăldat. Marea se întinde în fața ochilor, oferind tot timpul din lume și o invitație la cunoaștere.

Linia orizontului are o semnificație aparte în viziunea lui Angelopoulos. Mai întâi marea se unește cu pământul, apoi mirele cu mireasa, linia gardului se topește cu imensitatea cerului, nisipul salută cerul. Oamenii sunt mereu la mijloc, parcă străpunși simbolic de aceste săgeți.

Memoria lui Alexander este fertilă, cei dragi interacționează în continuare în mintea poetului. Vocea mamei este caldă, casa părintească este primitoare, nașterea copilului adună adulții pentru a se minuna de noua viață. Toate evenimentele se derulează cu seninătate în fața spectatorului.

Prezentul este clătinat de apariția unui puști fără nume, pe care Alexander îl salvează din mâinile unor traficanți. Călătoria celor doi este sinuoasă. Adultul și copilul sunt legați unul de celălalt, fiecare cu câte o temere. Cel mic nu știe ce va urma, poetul este îngrijorat de moștenirea pe care o lasă. Oare cărțile lui vor fi de folos generațiilor următoare? Oare ar putea auzi cineva sunetul pașilor lui, ca un ecou?

Firul narativ este lent dar nu acțiunea primează ci mai degrabă reflecțiile și colecția de cuvinte. Toată viața, poetul a cumpărat câte un cuvânt de la necunoscuți, însușindu-și noi înțelesuri. Cuvintele par a fi insuficiente atunci când trebuie să scrii finalul unui poem. Sau atunci când trebuie să spui ce simți. Cuvintele îi aduc înapoi pe cei din trecut și tot ele îl ajută pe Alexander să rezolve enigmele inimii.

Un film bijuterie, de văzut într-o zi cu soare, cu păsări care cântă la geam. Neapărat.

Nota mea: 8.50

eternity-and-a-day-01

credit foto

Advertisements

3 thoughts on “Eternity and a Day (1998, Theo Angelopoulos)

  1. A thorn in your side May 2018 at 08 Reply

    N-am să-l văd azi, fiindcă aproape-plouă, iar păsările, ca niciodată, au tăcut complet. Sau poate-mi plouă numai mie cu tăcere…

  2. Ana May 2018 at 23 Reply

    Este bună tăcerea, te ajută să apreciezi contrastele. Cu acuratețe.

    • A thorn in your side May 2018 at 06 Reply

      Prefer liniştea, tăcerii. Cea din urmă mă înfioară, de obicei nu prevesteşte nimic bun, iar cunoştinţa acestui fapt alungă liniştea după care tînjesc şi pe care cu greu o obţin uneori.

      Contrastele există în orice şi în oricine, gîndesc eu, fie ele mai mult sau mai puţin vizibile, palpabile. Odată obişnuit cu ele, îţi doreşti să poţi găsi locuri, lucruri, fiinţe la care din suma contrastelor proprii să rezulte ceva măcar puţin cu plus.

      Ah, cum am divagat, şi astăzi nici măcar nu plouă… încă. 😳

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: