Happy as Lazzaro (2018, Alice Rohrwacher)

Avem cu toții o latură inocentă, conștientă sau bine ascunsă în personalitatea fiecăruia, ce iese la iveală într-o oarecare măsură.
Happy as Lazzaro, premiat pentru cel mai bun scenariu de la Cannes 2018, vorbește despre omul onest din noi, ducînd această trăsătură la extremă, personajul principal fiind un fel de sfânt naiv.

Realizat la confluența dintre un trecut neterminat (ce se poate dezvolta în permanență) și un prezent crud, filmul de față ne poartă într-o altă dimensiune a umanității.
În prima parte, acțiunea este plasată într-o zonă rurală a Italiei anilor 1977, pe o plantație de tutun. 54 de oameni simpli, adulți și copii, lucrează de dimineață până seara, gratuit, pentru marchiza Alfonsina de Luna (actrița Nicoletta Braschi). Neștiind că sunt exploatați de femeia cea bogată, trăiesc în ignoranță dar sunt loiali și harnici.

Munca fizică este împărțită între săteni dar aceștia exploatează, la rândul lor, pe Lazzaro, tânărul care se supune cu grație și nu știe să refuze rugămințile celor din jur.
Fără referințe religioase, filmul îmbină elementele unei parabole păgâne cu fragmente catolice. Neavînd mamă și tată, Lazzaro se împrietenește cu Tancredi, fiul marchizei de Luna, cei doi devenind un fel de jumătate de frați. Dacă pentru unul dintre băieți totul este o glumă învelită cu ambalaj de revoltă, celălalt devine loial noii legături de sânge. Exact ca-ntr-un pact, sângele este literalmente ștampilat pe o scrisoare iar cei doi învață limba lupilor. Se face apel la acea latură inocentă dar sălbatică a omului, trezită de prietenie.

Fratele Lazzaro se va comporta ireproșabil, punînd nevoile lui Tancredi pe primul loc. Apoi, ca o reacție chimică între două elemente incompatibile, pentru că așa-zisul frate avea intenții necurate, Lazzaro face febră. Corpul lui vrea să scape de infecție, respectiv de ajutorul strâmb oferit tânărului marchiz. Ajunge astfel pe marginea prăpastiei și cade. Prăpastia, privită simbolic, este nivelul la care Lazzaro aterizează, fiind în continuare inocent. Are doar nevoie de o pauză pentru a se purifica, pentru a ajunge la starea inițială.

Ca printr-o minune, sătenii scapă de povara muncii și ajung la oraș. Lazzaro se întâlnește cu un lup singuratic dar supraviețuiește acestei întâlniri deoarece pielea lui mirosea frumos, a adevăr.
Parte a doua a filmului prezintă o lume schimbată, undeva în viitor, în timp ce Lazzaro are aceeași vârstă și atitudine copilărească. Actorii aleși de tânăra regizor, Alice Rohrwacher, sunt atât actori profesioniști cât și amatori, oferind un aer autentic interacțiunii dintre cele două lumi cu săraci și bogați.

Filmul caută fericirea atemporală, celebrînd umanitatea, printr-un exemplu izolat. Fericirea aceasta ar putea fi atinsă atâta timp cât interesele oamenilor s-ar așeza unul lângă altul, despărțite de semnul Egal. În final te lasă cu jumătate de zâmbet pe buze, pentru că promovează speranța. O altă jumătate revine nostalgiei și dorinței de-l vedea pe Lazzaro din noi toți. Într-o lume cu intenții curate, nimeni nu ar mai avea de suferit iar inocența ar fi privită ca pe o virtute.

lazzaro

Advertisements

Tagged: , , ,

5 thoughts on “Happy as Lazzaro (2018, Alice Rohrwacher)

  1. Drugwash August 2019 at 16 Reply

    Poate că însuşi numele personajului principal invită la o reflecţie mai adîncă. A doua parte să fie “învierea” sa, cumva într-un vis sau în imaginaţie? “Învierea” umanităţii? Nu ştiu, vorbesc în principiu, fără să fi văzut filmul. Stelele alea, ştii…

    • Ana August 2019 at 14 Reply

      Interesantă interpretare a celei de-a doua părți, fără să fi văzut filmul 🙂 Orcium ar fi, ne învârtim între vis și adevăr, ambele avînd la bază un fel de înviere.
      p.s. Mă bucur să mai văd semne de viață de la tine 🙂

      • Drugwash August 2019 at 15

        M-am bazat pe spusele tale şi-am lăsat mintea să coacă o idee în ţăst (sau în ţeastă, mai degrabă). 🙂

        Bucuria e reciprocă, să ştii. 😉

        Apropo, după lupte seculare am reuşit să văd Manbiki kazoku. Sînt cam dezamăgit, personajele nu au suficientă profunzime, nici “scînteie” (exceptînd-o, poate, pe tînăra care face peep show). Acţiunea e în cel mai pur mod “ardelenesc” (gen ‘no, ham’). Sacrificiul puştiului ar fi trebuit exploatat la sînge, dar l-au pierdut.
        Bunica a beneficiat totuşi de puţină atenţie în plus şi una din scenele de masă (prima?) mi-a adus aminte de copilărie şi mîncarea dumnezeiască gătită de propria mea bunică. Pff, n-am mai mîncat mîncare gătită de mai bine de doi ani! 😦

      • Ana August 2019 at 15

        Poate ai avut prea multe aștepări de la film? Sper că nu a fost din cauza cronicii mele :))

        Mâncare gătită? Hmm, te-ai făcut raw-vegan cumva?

      • Drugwash August 2019 at 15

        Mmm… poate că i-am supraapreciat pe japonezi. 😉

        Nu m-am zărghit la bilă (complet 😛 ) însă condiţiile de trai au luat-o un pic razna şi nu mai am loc nici să fierb un ceai, darămite o oală de ciorbă ori o cratiţă de mîncare. Aş avea nevoie de o salvare anterioară, să dau Reload şi să schimb puţin cursul “jocului” de-a viaţa. Tough luck – no can do. *sigh*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: