The Dead Don’t Die (2019, Jim Jarmusch)

O să fiu scurtă și la obiect. Asta ca să nu fie nevoie să dau foc acestor rânduri :))

Cei care vor urmări filmul strict din punct de vedere horror, vor pierde mesajul ascuns și li se va părea o mare pierdere de timp. Acest film nu este ceea ce pare, nici ceea ce arată. Ciudat, nu?

Dacă punem cap la cap toate indiciile, se dezvăluie o parabolă excelentă cu accent pe mai multe planuri sau lumi: cel care știe dinainte scenariul (atitudine relaxată în lumea celor care dețin o parte din adevăr și cred că știu tot), cel care își pierde firea (copleșit de emoții, furat de iluzie, manipulat de aparențe), cel care știe adevărul parțial (și se ceartă cu tabăra opusă în loc să înțeleagă scenariul care-i cuprinde pe toți, ca pe niște păpuși matrioșka). Și mai e și cel care este mort încă de pe vremea în care era viu. El va cădea ușor, după câteva lupte mici. Alții vor fi luați prin surprindere.

Acești zombie vorbesc despre obsesii și țeluri pur materiale, despre moartea fizică și mai puțin despre transcendență. Cei care nu sunt zombie, din păcate sunt puțini, conștienți că nu au cum să lupte la infinit cu restul lumii. Și vor fi înghițiți de nisipurile mișcătoare, aceste terenuri pe care nu ai cum să nu intri atunci când te lupți cu forțe nevăzute. Se pare că scapă cei care stau în afara sistemului. Și mai e sistemul, bineînțeles, care o duce bine în lumea lui, în mod (ne)oficial.

Cam asta am extras din film și pot să spun pe scurt, în dodii, fără spoilers. O face mai bine regizorul, în stilul lui poetic și filosofic. Sau poate că doar asta am ales să văd și nici așa nu-mi pare rău.

3 thoughts on “The Dead Don’t Die (2019, Jim Jarmusch)

  1. Drugwash February 2021 at 10 Reply

    De dragul tău – ca să zic aşa – m-am chinuit să-l descarc. Da, a fost un chin, fiindcă nu erau surse, de-aia mi-a luat două săptămîni. Apoi aseară m-am chinuit să-l văd. Un alt chin, fiindcă nu părea a fi un film “normal” ci actorii parcă citeau replicile de pe fiţuici sau promptere. Mi s-a strîns inima cînd am văzut în ce hal a decăzut Danny Glover. Nu mai spun că Adam Driver mi-e extrem de antipatic încă din noile Star Wars. A fost o experienţă cruntă şi cumplită să stau cu ochii la ceva nedefinit timp de 1h44min28s.

    Apoi m-am întors aici, căutînd ceva care să dea sens timpului pierdut. Să înţeleg şi eu ceva, cît de cît. Ar fi trebuit să fie un mesaj. A fost, mă rog, şi în film, la final – la fel de nedefinit precum întreaga “capodoperă” cinematografică. Dacă nu storceai tu puţina zeamă din piatra asta seacă să fiu al naibii dacă aş fi înţeles ceva (util). Dar chiar şi aşa mă jur ca niciodată să nu mai văd vreun film regizat de individul ăsta.

  2. Ana November 2021 at 21 Reply

    Hai că a fost amuzant acest chin al tău de a viziona filmul. Dacă știam că Adam Driver îți este antipatic, te-aș fi avertizat :))

    • Drugwash November 2021 at 21 Reply

      Eh, asta e, a trecut, am uitat (la fel ca şi 98% din propriu-mi trecut prea pompos numit viaţă) aşa că sînt gata pentru alte corvoade, în limita timpului de existenţă rămas, care se pare că e cam foarte scurt. Dar, te rog, fără Adam Driver. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: