Category Archives: Dragoste

The Best Offer (2013, Giuseppe Tornatore)

Virgil Oldman este un expert capabil să facă diferența între un tablou original și un fals. E drept că nu orice ochi poate depista minciuna în artă. Intervențiile personale, de orice factură, sunt acte de creație, chiar dacă au loc în interiorul unei recreeri a creatului.

Oldman este totodată un colecționar de femei frumoase, strânse toate într-un mod șiret și egoist, într-o cameră-seif. Sunt prețioase pentru că artistul a lăsat o parte din suflet pe pânză, dar și licărul din ochiul modelului. Sentimentul este acolo, imortalizat ca o insectă într-o piatră de chihlimbar, și face ochiul privitorului de azi să se zbată.

Virgil este priceput în estimarea valorii obictelor, dar oamenii îi sunt străini și-i tratează cu răceală. Crescut fără dragoste părintească, este un sălbatic ce nu s-a îndrăgostit niciodată, chiar dacă se apropie de vârsta pensionării. Cu teama de a nu fi rănit, îi va ține pe oameni la distanță și-i va eticheta fără dar și poate. Totul până când o cunoaște pe Claire, o femeie misterioasă, ce-l momește cu diferite bucăți de puzzle, super-valoroase. Aceste bucăți vor construi o temelie șubredă, alimentată încă din start, de un combustibil nepotrivit.

De aici bătrânul începe să se transforme, fără să realizeze că de fapt a evaluat-o și pe Claire ca pe un bun de mare preț, ca și cum ar fi o femeie închisă într-un tablou. Se vede dator s-o scoată de acolo iar fantezia lui se materialiează.

Femeia pe care a văzut-o era un original sau un fals? Era cu siguranță un subiect foarte frumos, a cărui valoare poate fi estimată de n ochi. Depinde cu cine interacționează, cine o privește.

Finalul rămâne deschis, sentimentele umane sunt opere de artă. Pe de-o parte Virgil a trecut în lumea celor cu sentimente adânci, care zguduie destine. Pe de-altă parte s-a produs o rearanjare de forțe în Univers 🙂 Un diamant strălucește mai frumos la lumină decât îngropat sub pământ.

Nota mea: 8

THE-BEST-OFFER_posterfoto de aici

Znachor (1982, Jerzy Hoffman)

Znachor este un film polonez pe care-l aveam de ceva timp pe lista-cu-filme-de-văzut. Uitasem motivul pentru care l-am ales dar știam că merită toată atenția. Și nu m-am înșelat.

Era seară târziu, mi se închideau ochii dar nu voiam să dorm. După primele cinci minute în care mai mult mă luptam cu Ene decât mă delectam cu filmul, aveam de gând să-l amân. Dar nu am mai reușit. Deja mă prinsese subiectul și intriga ținea locul unei cafele proaspăt savurate.

Filmele cu pierderea memoriei au acel gram de mister care fascinează datorită comparației vechi-nou. Se poate intui ușor ceea ce urmează: aceeași Mărie descoperă că are o altă pălărie pe cap. O pălărie de care nu știa. Să revin asupra filmului.

Descopăr că este o ecranizare după romanul omonim al lui Tadeusz Dołęga-Mostowicz. Deși a apărut în 1946, temele principale au caracter peren: motivul pentru care se despart doi oameni, puterea de a lua viața de la zero, entuziasmul pe care iubirea îl aduce în viața unui om, etc.

Profesorul Rafal este un chirurg cu talent și intuiție. În urma unei rătăciri, își pierde temporar memoria. Nu vreau să dezvălui rătăcirea pentru că aș spoileri cam tare filmul. Esențial este că noul om, Antoni, va descoperi ce anume-i lipsea în vechea viață.

Sunt tratate câteva subiecte ce pun morala spectatorului în balanță: are furtul scuză dacă este făcut pentru a salva viața unui om? poate fi luat în serios un om fără documente și diplome? este dragostea un pod între clasele sociale? cum scapi de gura lumii într-un sat mic? ce este mai scump decât banul?

Un film pe care-l recomand cu căldură tuturor iubitorilor de filme umaniste, dacă există această categorie. Să nu mai spun că m-am minunat de câteva ori cât e de frumoasă Maria, personajul principal din film.

Nota mea: 8.50

This slideshow requires JavaScript.

Only Lovers Left Alive (2013, Jim Jarmusch)

"only lovers left alive"Adam și Eve sunt doi vampiri moderni, cu bune maniere, ce-și poartă istoria în obiectele preferate. Puține la număr. El iubește chitările și le știe pe nume, ea citește cărți cu aceeași sete cu care bea sânge din paharul cu picior. Câtă eleganță în degustarea licorii! Dacă te gândești că majoritatea filmelor cu vampiri sunt cam la fel, filmul de față demonstrează contrariul. Bineînțeles, avem un regizor cu personalitate la mijloc. Jim Jarmusch este un maestru al poveștilor în imagini, atent la detalii. Cuvintele vin doar în completarea anumitor idei. Cum ar fi: ce ai făcut bun în toți acești ani? (vampirii chiar prind generații întregi de oameni), sângele conține 55% apă și nu este gustos, cât de sănătos trăiești, etc.

Dacă lumea evoluează, este și cazul vampirilor: Iphone, sticluțe cu sânge luate de la medici corupți, ochelari de soare, mănuși din piele, înghețată pe băț, călătorii cu avionul pe timp de noapte. Singurul element comun întâlnit în toate filmele cu vampiri este părul-măciucă. Părul pare ars cu placa și este țeapăn. Ar mai fi fața albă ca varul din lipsa vitaminei D obținută prin expunerea la soare.

În linii mari, un film interesant. Apreciez originalitatea și scenele în care cei doi iubiți & soți își arată afecțiunea, intactă după atâtea decenii. Ar părea că dragostea începe undeva din infinit și nu se mai termină. Bună și ideea de nemurire, exploatată ca o alegere și nu ca suferință. Cu alte cuvinte, titlul ar putea fi răstălmăcit cam așa: dragostea înseamnă viață. Sau reciproca.

Aș mai adăuga și prezența celui de-al doilea personaj feminin, Eva, copilul răsfățat și fără minte. Apare, inevitabil, o comparație subtilă între ideal și real. Ceea ce este (practica) și ceea ce ar fi trebuit să fie (teoria).

Nota mea: 7

Brazil, locul unde fantezia se fredonează ca un cântec

În 1985, când apărea Brazil, tehnologia mocnea de idei ce urmau să fie aplicate. Terry Gilliam exploatează un posibil viitor unde mașinile și birocrația vor înlocui ingeniozitatea omului la locul de muncă și nu numai. Subiectul a mai fost atacat și de alții (primul exemplu care-mi vine în minte este Odiseea Spațială a lui Kubrick, unde se pleacă de la o idee și se duce până la extrema ei) însă Brazil este presărat cu satiră și umor, în stilul lui Gilliam (vezi seria Monty Python).

Personajul principal, Sam (interpretat de actorul englez Johnatan Pryce) trăiește undeva la granița dintre realitate și ficțiune. Este un om organizat, încorsetat de societate și regulile ei. Asta nu-l împiedică să aibă sclipiri de geniu, reacții firești oricărui individ care-și pune mintea la contribuție și nu consumă ideile pe tavă, servite de X sau Y.

Sam are un vis care nu-i dă pace: se vede salvatorul unei prințese blonde. Într-o zi își întâlnește visul: prințesa era îmbrăcată în salopetă, tunsă băiețește, avea o țigară în colțul gurii și conducea un camion. De aici nu mai are stare, vrea să o convingă de sentimentele nobile care-i cresc în inimă ca niște rădăcini de flori nemuritoare.

Filmul abundă în scene sarcastice (cabluri care se umflă, mașinării care-și bagă nasul peste tot, instalatori care apar din senin – hop și un Robert de Niro, așa cum nu l-ai mai văzut până acum) dar nu uită să te introducă în lumea fanteziei, acolo unde totul este posibil. Aproape totul! Până și-n basme apar balauri cu care trebuie să te lupți pentru a obține premiul cel mare.

Pentru cei care vor un film imprevizibil, care te face să râzi în hohote, Brazil este alegerea perfectă. Nu spun că te va binedispune într-un hal fără de hal. Pe ici, pe colo, poate să pară o șaradă incompletă, avangardistă, cu pretenții de film de geniu neînțeles. Dar, depinde de gusturi și de așteptări.

Nota mea: 7.50

Copie Conforme, doi oameni care nu se mai cunosc (2010, Abbas Kiarostami)

Mereu am zis că relațiile dintre oameni sunt ca reacțiile chimice. Ajung ca două ingrediente într-un mediu comun. Aici pot ieși scântei sau focuri de artificii, pot fi două culori complementare sau pot fi apă și ulei. Cert este că această reacție dictează ce se va întâmpla mai departe. Cuplul din film pare a avea o istorie scrisă cu cerneală simpatică. În timp ce ea își aduce aminte tot felul de detalii din trecut, el este amnezic. Când un tren te așteaptă în gară, prezentul este mai important decât trecutul.

Ce anume trebuie să se întâmple pentru ca cineva să rămână prins într-un fundal emoțional pentru mult timp? Se pare că regizorul nu oferă răspunsuri. Și bine face! Când vorbim de reacții între două persoane, nimic nu poate fi tras la indigo. Basmele sunt făcute pentru a alimenta idealistul din tine, realitatea e alta. EL și EA sunt suflete ce suferă transformări în timp. Cu cât fiecare țintește spre direcții opuse, cu atât timpul va eroda mai ușor acoperișul comun. Un film nostalgic, ce te poartă atât desculț cât și încălțat cu cei mai frumoși pantofi (cei care te strâng îngrozitor), prin propriile amintiri.

Nota mea: 7.50

The man without a past (2002, Aki Kaurismäki)

Ce ai face dacă ai rămâne fără memorie? Ești nevoit să iei de la zero totul: casă, masă, prieteni, sentimente, etc. Personajul nostru nu numai că privește viitorul cu încredere, dar devine un alt om. Este nevoit să-și construiască o identitate nouă. Asta nu-l demoralizează și nici nu-l împiedică să vadă partea plină a paharului. Viața merge înainte, nu înapoi. Desigur, poate nu mai ține minte tabla înmulțirii dar știe că plantând doi cartofi în pământ, vor ieși mai mulți. Lumea modernă, spune el, trăiește numai prezentul, în timp ce omul de la țară trebuie să se gândească la viitorul recoltelor sale. Recolta omului fără memorie este vastă: un sărut furat, ce va trezi sentimente în inima femeii de care s-a îndrăgosit, o speranță oferită unor cântăreți de jazz, un cămin cald oferit unui câine pe nume Hannibal, etc.

Este prima dată când văd un film în limba finlandeză, ceea ce-i dă o notă oarecum stranie pentru că ai senzația că oamenii sunt veniți de pe o altă planetă. Finlandeza nu seamănă cu niciuna dintre limbile pe care le pot recunoaște cu ușurință. Dar nici nu sună rău. Trebuie să menționez coloana sonoră (energică și optimistă) și piesa asta, la care efectiv am intrat în atmosfera filmului.

Nota mea: 8.50

Casablanca (1942, Michael Curtiz)

This slideshow requires JavaScript.

Să-mi fie rușine! Am văzut acest film abia ieri în timp ce alții știu replici întregi din el. Acum înțeleg de ce! Scenariul este impecabil, prestația actorilor de nota 10, deznodământul asemenea. Să nu mai spun de umorul fin, presărat cu gust. Cred că nu l-am văzut până acum deoarece aveam senzația că e un film cam siropos. Dar până nu vezi ceva, mai bine nu te pronunți deloc. Nici măcar după comentariile altora.

Acum am înțeles rugămintea mai cântă o dată, Sam. Câtă putere poate avea memoria unui cântec!

You must remember this
A kiss is still a kiss
A sigh is still (just) a sigh
The fundamental things apply
As time goes by

Woman needs man – and man must have his mate
That no one can deny

Pentru a nu introduce spoilers mă opresc aici. Închei cu una dintre cele mai bune replici din istoria cinematografiei:

 If that plane leaves the ground and you’re not with him, you’ll regret it. Maybe not today. Maybe not tomorrow, but soon and for the rest of your life.

Nota mea: 9.50