Category Archives: Politică

Il Conformista (1970, Bernardo Bertolucci)

L-ai văzut vreodată pe Marcello râzînd? Oamenii prea serioși nu sunt niciodată serioși. Așa-l descrie profesorul de filosofie pe unul dintre cei mai buni studenți pe care i-a avut.

Marcello era un om normal până la 13 ani, când ucide din greșeală un homesexual care-i făcea avansuri. Peste câțiva ani îl vedem pregătindu-se de căsătorie cu o fată pe care o crede prostuță dar senzuală. Ea îi cere să meargă la spovedanie înainte de cununie, pentru a intra în rândul lumii.

Chiar dacă pare ateu, Marcello vorbește cu preotul și-i spune că nu simte nicio remușcare pentru toate răutățile pe care le-a făcut. Cine este vinovat pentru această împietrire sufletească: omuciderea, ca prim eveniment cu greutate din viața tânărului sau așa e natura omului? Teoretic ar trebui să se întâmple ceva radical, pentru a deraia de la așa-zisul făgaș al normalității, dar Marcello pare a căuta linia dreaptă, lipsită de palpitații. Vede în căsătorie o soluție pentru a deveni normal, ca toți ceilalți. Cu toate acestea, nimeni nu știe că Marcello este de fapt un spion fascist, pregătit oricând să-și servească mai-marii cu loialitate.

Studentul serios își va căuta profesorul anti-fascist, după mulți ani de la încheierea studiilor.

Filmul este alcătuit din flashback-uri. Personajele interacționează la nivel superficial, fiecare știind mereu ce se află în spatele măștilor. Salvarea aparențelor face parte din conformitate, din acea liniște falsă pe care oamenii o servesc atunci când meniul este sărac.

Trebuie să recunosc, l-am văzut mai mult dintr-o datorie inexplicabilă (orice film la care încep să mă uit, trebuie văzut integral, oricât ar fi de greoi sau plictisitor), filmul tot punîndu-l pe pauză de două luni. Salvez câteva cadre de-a dreptul fabuloase (scenele preferate se numără printre fotografiile atașate articolului). În rest, pentru cei pasionați de istoria politică, s-ar putea să fie o alegere chiar inspirată.

Nota mea: 6.50

conformistailconformista2 il conformista 1 il_conformista

Monanieba 1984, Tengiz Abuladze

Un film controversat ce a fost interzis o vreme din cauza criticii asupra stalinismului. Varlam Aravidze este dictatorul care caută pisica neagră chiar și în camerele întunecate și, spune el, o va găsi chiar dacă nu se află acolo. Sub acuzația de inamic al poporului au fost arestați oameni nevinovați, au fost dărâmate biserici, au rămas copii orfani. Unul dintre acești copii, ajuns la vârsta maturității, vorbește despre ceea ce i s-a întâmplat reușind să schimbe ceva în inimile de piatră. Fiul lui Varlam este mustrat de conștiință și recunoaște că nu mai face deosebirea între bine și rău.

Monanieba este un film pe care regizorul l-a realizat în urma unui accident de mașină. El și-a propus să creeze ceva important și a reușit. Filmul a câștigat în 1987 premiul Fipresci la Cannes, Grand Prize of Jury și Prize of the Ecumenical Jury. O bilă albă pentru cinema-ul georgian. În afară de asta trebuie să menționez grija pentru detalii pe care am văzut-o în film: felul în care lumina cade pe chipul personajelor principale, prim-planuri expresive, coloana sonoră, părticele din Bach, poezie, artă, religie.

8.50

The ghost writer 2010, Roman Polanski

Hmm, destul de bun filmul. M-a ţinut prinsă chiar dacă a fost presărat cu intrigi politice. Ewan McGregor s-a pliat bine pe rolul fantomei. Se pare că adevărul e mai puternic decât orice altă provocare. Scriitorul nostru putea să joace rolul pentru care a fost ales sau să dezgroape detalii incomode. Finalul mă face să spun că masele câştigă aproape întotdeauna din cauza cantităţii şi nu a calităţii.

Nota mea: 7

Utomlyonnye solntsem 1994, Nikita Mikhalkov

Scena cu tatăl şi fiica în barcă, plutind pe râu, este de-a dreptul înduioşătoare. Tată şi fiică în realitate, sentimente reale pe ecran. Veridic, convingător. Un om ca Serghei Cotov nu avea cum să fie vinovat de ceva. El şi-a slujit ţara, a luptat pentru drepturile omului de rând, s-a apropiat de popor. În acel moment, nu mai era de folos nimănui. Puterea a trecut pe mâna celui care a jucat marioneta. Un film profund. Să vedem ce zice partea a doua.
Şi nu în ultimul rând, puştoaica e adorabilă. Incredibil cât de naturală e, nimic nu pare fals în interpretarea ei.

Nota mea: 7.50