Category Archives: Război

Full Metal Jacket (1957, Stanley Kubrick)

Trebuie să menționez din start că nu sunt un fan al filmelor de război. Însăși ideea de conflict iscat în urma nu știu căror motive fără greutate, îmi repugnă. Atunci când o problemă se poate rezolva numai cu ajutorul gloanțelor, e clar că s-a ajuns la capătul oricărui gram de înțelepciune. Kubrick o spune prin imagini, vocile personajelor, expresiile faciale, sângele care curge, etc. Prima jumătate a filmului toarnă gaz pe foc. Ești nevoit să te supui țipetelor instructorului. Mai apoi, trebuie să-ți disciplinezi răbdarea. Vezi cum niște puști obișnuiți trebuie să devină pușcași marini. Vezi cum sloganul născut pentru a ucide se mulează sau nu pe firile unor oameni simpli. Dacă unul se naște cu zâmbetul pe buze, nu e bine. Trebuie smuls orice rânjet de pe fața celui care nu crede în ceea ce face. Dacă unul poartă emblema păcii pe uniformă, este imparțial. În război nu trebuie să existe contradicții. Totuși, cum faci diferența între dușman și un om din afara războiului? Cu ce a greșit vietnamezul pentru a fi ciuruit fără milă? Pușcașul marin este cel care trage în dreapta și în stânga dar se oprește numai atunci când își vede colegii. Câteodată nu vede bine dar, se spune că din război nu te mai întorci viu.

Filmul excelează prin tensiunea creată pe plan psihologic. Te urmărește mult timp după ce l-ai văzut. Întrebările ce se nasc pe parcursul vizionării, rămân în minte. O singură idee pare să sublinieze sentimentele și gustul lăsat în final: inutilitatea războiului. La un moment dat, unul dintre pușcași spune într-un interviu: dacă e după mine, nu tragem în cine trebuie. În cine trebuie să se tragă: în cel care a deschis războiul? Este cam greu să delimitezi omul normal de dușmani, să tragi cu pușca fără a te numi criminal. Totul doar în numele patrotismului!

Nota mea: 7

Casablanca (1942, Michael Curtiz)

This slideshow requires JavaScript.

Să-mi fie rușine! Am văzut acest film abia ieri în timp ce alții știu replici întregi din el. Acum înțeleg de ce! Scenariul este impecabil, prestația actorilor de nota 10, deznodământul asemenea. Să nu mai spun de umorul fin, presărat cu gust. Cred că nu l-am văzut până acum deoarece aveam senzația că e un film cam siropos. Dar până nu vezi ceva, mai bine nu te pronunți deloc. Nici măcar după comentariile altora.

Acum am înțeles rugămintea mai cântă o dată, Sam. Câtă putere poate avea memoria unui cântec!

You must remember this
A kiss is still a kiss
A sigh is still (just) a sigh
The fundamental things apply
As time goes by

Woman needs man – and man must have his mate
That no one can deny

Pentru a nu introduce spoilers mă opresc aici. Închei cu una dintre cele mai bune replici din istoria cinematografiei:

 If that plane leaves the ground and you’re not with him, you’ll regret it. Maybe not today. Maybe not tomorrow, but soon and for the rest of your life.

Nota mea: 9.50

Underground 1995, Emir Kusturica

Am evitat multă vreme acest film pentru că e nevoie de o anumită stare de spirit pentru Kusturica. Toate celelalte văzute până acum mi-au lăsat un gust amărui. Spiritul balcanic este zugrăvit în tonuri dramatice, ironice, comice. Întotdeauna trebuie să lipsească un acoperiș, câteva animale să stea în cale personajelor, dușmanul să omoare și apoi să-și plângă de milă. Cu toate acestea, nu ai cum să nu simți revolta, indiferența și naivitatea oamenilor. Nu neapărat în această ordine. Tocmai asta dă senzația de cocktail psihologic (dacă-l pot numi așa) din timpul filmului. Amalgamul de sentimente te trece ca prin spectrul culorilor. Pornim de la negru și ajungem la alb.

Iugoslavia în Al doilea Război Mondial trăia pe sub pământ. O mână de oameni produce armament. Războiul se termină dar veștile/adevărul intră greu în întuneric. Vrem lumină, spun oamenii și imediat se urcă cineva pe o bicicletă cu dinam. Se aprinde farul și momentul e salvat. Se naște o speranță.

Arta are de suferit. Dacă toți actorii ar juca numai de plăcere și nu s-ar gândi la ceea ce pun pe masă, i-am număra cumva pe degete? Omul se atașează mai repede de o maimuță (oare Kusturica bate apropouri la gândirea primitivă și năbădăioasă a omului în situații de criză?), cel întreg la  minte dă lecții de înot prin absență. Instinctul uman trebuie să primească puțin soare înainte de a trece un obstacol.

Underground e o lume tristă și totodată una care simte nevoia unității. Se pare că regizorul a pus pe picioare acest proiect în special pentru scena din final. Cutremurătoare, emoționantă, excepțională! Trebuie să recunosc, împletirea realității cu elemente fantastice scoate omenirea din neputință și limitare.

Nota mea: 8

Ostre sledované vlaky 1966, Jirí Menzel

Trenuri bine păzite a câștigat premiul Oscar în 1967 cu un subiect de actualitate: țara arde și babele se piaptănă. Mai exact, Miloș lucrează într-o gară dar nu-și tocește coatele. În acest timp este apăsat de povara virginității, pare-se povară pentru el deoarece se simte bărbat dar nu poate să demonstreze asta. Când începe războiul, focurile de armă trec neauzite pe lângă el. Problema lui Miloș arde în continuare. Colegii par a se descurca de minune la capitolul relații flușturatice. Una dintre fete își lasă ștampilat dosul pentru câteva clipe de plăcere. Șeful face ochi dulci tuturor duduițelor din zonă iar când e și nevasta de față, îi condamnă pe ușuraticii ăștia care rup canapeaua de piele din birou. Umor și cinism, prim-planuri inocente, priviri obraznice, un aer fresh. Filmul este ecranizarea romanului cu același nume, scris de Bohumil Hrabal, totodată scenaristul peliculei.

Nota mea: 7.50

Thor 2011, Kenneth Branagh

Thor este povestea a două lumi paralele dar și o variantă de răspuns la întrebarea omenirii: suntem sau nu singuri în Univers? Acțiunea se învârte astfel în jurul pământenilor dar și în jurul asgard-iștilor. Thor este fiul regelui dar pentru a urca pe tron trebuie să demonstreze că este vrednic. Se pare că principala calitate a unui rege trebuie să fie abilitatea de a evita războaiele și de a menține pacea. Pentru a învăța această lecție, Thor va fi exilat pe Pământ unde o va cunoaște pe Jane (o Natalie Portman în postura omului de știință care se simte mistuit de propriile descoperiri). Peripețiile prin care trec personajele sunt pline de umor, diferențele dintre locuitorii celor două lumi fiind evidente. Finalul lasă clar de înțeles că va urma a doua parte.

Nota mea: 7

Fail Safe 1964, Sidney Lumet

Ce se întâmplă când acorzi 100% încredere unei mașinării? Depinde care-i este rolul și ce calibru poartă. Dacă vorbim de bateriile de la ceas, nu moare nimeni din cauza unei diferențe de cinci minute. Dar dacă vorbim de siguranța unui întreg popor, eu aș aprinde toate beculețele din creier înainte să antrenez piloți care execută comenzi de genul: de acum înainte, nu mai asculți de nimeni, ești setat să omori. Chiar dacă auzi președintele, chiar dacă auzi cunoștințe, nu-i băga în seamă, sunt iluzii. E drept că Sidney Lumet pornește de la o simplă premisă (un maestru în această privință) dar de aici pleacă toate, inclusiv deciziile celor care țin frâile. Și nu frâiele de la căruță, ci frâiele unui car numit America. Fail Safe vorbește într-o notă ironică despre oamenii care cred că au pus totul la punct. Problema e că imprevizibilul nu poți să-l pui la punct. Nici cu planul B, nici cu planul C. Ca la jocul de domino, în cazul experimentului de față.

Nota mea: 7.50

Kagemusha 1980, Akira Kurosawa

Un film din care prefer să rețin câteva idei: dăruirea soldaților pentru a ține un nume în picioare, carisma conducătorului este de neînlocuit, analiza acțiunilor dușmanului, orgoliul și dorința de a obține laurii – dărâmă munca celor chibzuiți. În rest mi s-a părut foarte lung și lent.

Nota mea: 6.50