Category Archives: Religie

Ida (2013, Pawel Pawlikowski)

ida_2013Ida este produsul unui regizor sătul de filmele cu clișee. Un decor minimalist va dezvălui de fapt un film filosofic – fotografic și un fundal muzical potrivit ca o mănușă.

Cele două femei sunt prezentate într-un contrast desăvărșit. În timp ce Agata Kulesza – în rolul mătușii Wanda – este o actriță experimentată, Agata Trzebuchowska – în rolul Ida/Anna – apare pentru prima oară într-o peliculă, cu inocență și stângăcie. Femeia care le-a trăit pe toate o va cunoaște pe femeia care a trăit numai în mănăstire. Cele două universuri vor interacționa dînd sens propriilor existențe.

Întoarcerea lui Pawlikowski în Polonia, după moartea soției sale, dezvăluie legătura cu pământul natal în stabilirea propriei identități și asumarea unui trecut în care evreii erau omorâți fără resentimente.

Regizorul spunea că oricine dorește să-l psihanalizeze, este de-ajuns să-i urmărească documentarele și filmele. Acolo va regăsi teme precum alienarea, trecutul emblematic, singurătatea, iubirea, etc.

Legătura cu trecutul va fi transpusă pe ecran cu vitalitate. Înainte de a depune jurământul de credință, Anna descoperă că are o rudă în viață: mătușa sa Wanda. Anna este de fapt Ida, un copil evreu, pe care moartea l-a iertat din greșeală. Așa să fie? Poate că Ida avea să salveze întreaga familie prin chemarea ei spirituală. În căutarea propriilor rădăcini, Anna va arunca o ultimă privire-buchet asupra vieții. Vedem fotografii vechi cu familia, craniile celor dispăruți, pământ dezgropat, obiceiuri din lumi diferite.

Wanda este o fostă judecătoare ale cărei verdicte au trimis chiar oameni la moarte. Fumează, bea și trăiește haotic. Experiențele ei progresive au creat un labirint psihologic. Totul pare consumat, singurul lucru sfânt rămas este sacrificiul.

Ida pășește în viață știind foarte bine pe ce drum trebuie să meargă. Tentația de a fi om înainte de a deveni sfânt, este singurul lucru neexperimentat. A fi om – chiar și pentru o clipă, îi dă puterea de a vedea viitorul. O mostră de viață va face lumină. Întrebarea ei – și apoi ce va urma? – o va ajuta să aleagă definitiv, fără păreri de rău, parcă avînd înțelepciunea unui om care a trăit o viață, a murit și a aflat Adevărul.

We’re off to Gdask to do some gigs.
Wanna come?
Ever been to the seaside?
I haven’t been anywhere.
Come along, then…
You’ll listen to us play,
we’ll walk on the beach.
And then?
Then we’ll buy a dog…
Get married, have children…
Get a house.
And then?
The usual hassles. Life.

Nota mea: 8

Il Vangelo secondo Matteo 1964, Pier Paolo Pasolini

Despre viața lui Iisus au mai vorbit Franco Zeffirelli și Mel Gibson. Primul intră în categoria detaliului iar al doilea s-a oprit pe patimi. Mi-au plăcut ambele variante dar minimalismul din Il Vangelo secondo Matteo parcă ilustrează mai bine povestea. Scenariul, bazat aproape în totalitate pe Biblie, are un impact puternic asupra privitorului. Cam astea sunt atuurile filmului de față. Bineînțeles, cu cât știi mai multe detalii, cu atât îți este mai ușor să înțelegi anumite replici. Într-adevăr, s-a trecut repede de la o anumită etapă la alta dar pentru cele 137 de minute, fiecare episod este bine echilibrat.

Nota mea: 8

Andrey Rublyov 1969, Andrei Tarkovsky

Andrey Rublyov a fost înzestrat cu un sâmbure de talent: știe să picteze. În timp ce un prieten se bucură că Andrey a fost chemat să picteze pereții unei biserici din Moscova, un altul este ros de invidie. Cu toate acestea, talentul nu supraviețuiește când nu există credință adevărată care să-l amplifice. Dezamăgirile încep să apară: pentru cine să creezi când munca îți este călcată în picioare de propriul neam? Cum să pictezi Judecata de Apoi fără să înspăimânți lumea? Oare tăcerea este o cale mai bună pentru a înțelege că omul moare iar talentul este dăruit istoriei/omenirii?

Nota mea: 8.50

Babette’s feast 1987, Gabriel Axel

Acțiunea are loc într-un orășel liniștit din Danemarca anilor 1871, Jutland. Ne este prezentată viața a două surori pioase, fiicele pastorului unei secte creștine. Cele două femei comemorează cei o sută de ani pe care i-ar fi împlinit tatăl dacă ar fi trăit. Cum aveau o femeie în casă și erau modeste, ni se povestește cum a ajuns Babette acolo. Ea are legătură cu alte personaje care au intrat în viața Martinei și Phillipei.

Fiecare în parte va vorbi despre felul în care și-a trăit viața, pentru ce merită să lupți și ce anume este inaccesibil și trebuie lăsat în urmă. Dar, cel mai important, despre vocația artistului: el trebuie să se dăruiască omenirii. Chiar și atunci când rămâne fără un ban în buzunar nu este niciodată sărac pentru că are talentul. Banchetul pregătit de Babette va dezvălui virtuțile unei femei simple și filosofia ei de viață: artistul este dator lumii cu ceea ce are mai bun. Numai așa își găsește împlinirea.

Babette este interpretată de actrița Stéphane Audran. Se pare că regizorul aștepta un răspuns pentru acest rol din partea lui Catherine Deneuve dar Stèphane s-a hotărât la două ore după citirea scenariului și a acceptat propunerea. Deneuve se temea de reacția fanilor săi deoarece îi obișnuise cu rolurile de femeie sofisticată iar aici trebuia să fie o femeie umilă.

Festinul lui Babette este primul film danez ce câștigă Academy Award în secțiunea Best Foreign Language Film la festivalul Cannes din 1987.

Nota mea: 10

Tsar 2009, Pavel Lungin

M-am uitat la Tsar doar pentru că același regizor a realizat Ostrov-ul. Se pare că obsesia lui Pavel Lungin rămâne în continuare aceeași: felul în care este înțeleasă credința în Dumnezeu. De data aceasta, Lungin ne duce în istorie: perioada domniei lui Ivan cel Groaznic și consecințele. Știam că a comis o grămadă de atrocități dar nu am cercetat detaliile.

Ivan este prezentat în antiteză cu mitropolitul Filip, un om uns de către țar. Diferențele dintre cei doi vor crește pe măsură ce Ivan își arată firea. O idee cu care rămân în urma vizionării: oricât de sus te-ai afla, oricine te-ar fi învestit acolo, nu înseamnă că deții puterea/adevărul. Ivan se autodistruge dar nu recunoaște că greșește. De fapt, odată pornit pe un drum și mai ales cu atâția martori, nu ai cum să mai dai înapoi. Bineînțeles, totul e posibil acolo unde mândria nu ocupă 100% din inimă iar Lungin vorbește aici exact despre aceste minuni.

Nota mea: 7.50

Binecuvântată fii, închisoare (2002, Nicolae Mărgineanu)

Un film românesc memorabil şi altfel decât ceea ce am mai văzut până acum. Faptul că tratează evenimente ce s-au întâmplat în realitate accentuează dramatismul. Mi-a plăcut Maria Ploae, s-a identificat cu Nicoleta Valeria Bruteanu. Ideea pe care o reţin de aici: niciodată nu este târziu să-ţi găseşti adevărata identitate, să deschizi uşa ce duce spre adâncurile Eu-lui. Ar trebui să preţuim mai mult ceea ce avem (libertatea de a alege, de a schimba ceva) înainte să cunoaștem gustul exilului.

Nota mea: 8

Stalker 1979, Andrei Tarkovsky

Fără credinţă, fără rădăcini spirituale, omul este ca un orb. Asta afirma Andrei Tarkovsky în interviul din 1980 acordat lui Aldo Tassone referindu-se la filmul său, Stalker. Indiferent că eşti filozof, artist sau om de ştiinţă, cunoaşterea pe care o dobândeşti de-a lungul vieţii este incompletă şi nu aduce satisfacţie. Dar dacă ai şti că există un loc unde cele mai sincere dorinţe, născute din suferinţă, se pot împlini, ai merge într-acolo?

Stalker este călăuza care-i duce pe oameni în acest spaţiu misterios numit Zona. Cele două denumiri sunt singurele detalii pe care regizorul le-a păstrat când a folosit ca sursă de inspiraţie nuvela fantastică a fraţilor Strugatsky, Picnic la marginea drumului.

Înainte de toate, ce fel de job e ăsta, călăuză? Continue reading