Category Archives: Thriller

El secreto de sus ojos 2009, Juan José Campanella

Nu este o telenovelă, așa cum titlul de mai sus poate să înșele prima impresie. Filmul a câștigat Oscarul 2010 pentru cea mai bună peliculă străină. Trebuie să menționez în paranteză – dar nu o mai deschid – am văzut numai filmele care mi s-au părut interesante și nu tot ce a primit lauri.

Mi-a plăcut din mai multe motive chiar dacă, pe alocuri, unele scene sunt explicite. Temperamentul hispanic este expus așa cum mă așteptam, din plin: dialoguri emoționante, tranșante, un fir epic bine construit, o intercalare fină trecut-prezent-fantezie, umor subtil, intrigă, răzbunare, mister, dragoste.

Povestea tânărului care și-a pierdut soția în urma unui viol, atinge inima comisarului (Benjamin Esposito) angajat pentru a prinde făptașul. Unde mai vezi atâta dedicare în descoperirea adevărului, în investigarea unei crime? Lăsând la o parte filmele, probabil că tot în filme. Similitudinile din viața reală Continue reading

Advertisements

Trois couleurs, Krzysztof Kieslowski

Pentru a înţelege trilogia aşa cum a dorit regizorul, trebuie să începi cronologic. Primul film este Albastru. Melancolie, singurătate, tăcere, dorinţa de libertate, filantropie. Revenirea la viaţă după o mare pierdere are loc într-un mod atipic: pasiunea pentru muzică. Interesante cadrele vintage-albăstrui şi scenele în care muzica din mintea lui Julie rulează în continuare chiar dacă pentru toţi cei din jur femeia tace.

Eu l-am văzut după Alb. Diferenţa este mare. Aici povestea te ţine prins din mai multe motive. Sentimentele personajului principal sunt asociate cu diverse pasaje de alb şi totul se îmbină într-un mod inedit. Kieslowski este un pictor de imagini în mişcare. Nu am mai văzut până la acest regizor această tehnică. Poate un pic la Ingmar Bergman. O îmbinare armonioasă a stărilor de spirit cu replicile, cadrele, culorile, acţiunea. În Alb totul porneşte de la dezamăgirea unui bărbat proaspăt divorţat dar încă îndrăgostit de soţie. După ce-şi pierde respectul şi  încrederea în sine, reuşeşte cumva să-şi echilibreze starea de spirit. Este un drum al agoniei, un drum pavat cu culori tari ce se întrepătrund până la alb. În final, se echilibrează balanţa şi apar lacrimile de fericire. Trebuie să recunosc, Alb mi-a plăcut cel mai mult.

În Roşu prietenia adevărată capătă o importanţă deosebită.  Şi da, este posibilă, este reală, nu ţine cont de sex, rasă sau religie. Pelicula ridică întrebări simple dar morale: când faci o faptă bună la cine te gândeşti? Este pur egoism, prin faptul că te simţi împlinit şi cu conştiinţa împăcată, sau dăruire – atunci când pui pe locul doi propria persoană? Roşul apare aici subliniind idei, siluete, emoţii.

 

Femeia nisipurilor 1964, Hiroshi Teshigahara

Ce face un om care a cazut intr-o capcana? La inceput se zbate, este nervos, are speranta ca va iesi. Mai incolo se resemneaza cand vede ca nu are de ales. Cand poate sa evadeze, isi da seama ca face parte din intreg.

Pe femeia nisipurilor nu am inteles-o. Greutati exista oriunde ai pleca. Probabil le-a ales pe cele impotriva carora a invatat deja sa lupte. Pentru cineva nou, totul e munca de Sisif, e ridicol, e chin.

La un moment dat setea trece de ecran. Am simțit nevoia unui pahar cu apă. Cadrele filmate de aproape, nisipul pe piele, porii imbibati de atata nisip… sunt cateva elemente care merita mentionate. Impresionant film!

Nota mea: 8

Before the rain 1994, Milcho Manchevski

Primul film macedonian nominalizat la Oscar cu un soundtrack superb, se armonizează cu filmul ca şi cum ar fi a doua faţă a lui (trupa Anastasia).
Replicile preferate:

Cu un țipăt, păsarile zboară pe cerul negru. Oamenii sunt tăcuți iar sângele meu tresare in asteptare…

Timpul nu moare niciodată. Și nici cercul nu e vreodată rotund.

Nota mea: 8

 

The ghost writer 2010, Roman Polanski

Hmm, destul de bun filmul. M-a ţinut prinsă chiar dacă a fost presărat cu intrigi politice. Ewan McGregor s-a pliat bine pe rolul fantomei. Se pare că adevărul e mai puternic decât orice altă provocare. Scriitorul nostru putea să joace rolul pentru care a fost ales sau să dezgroape detalii incomode. Finalul mă face să spun că masele câştigă aproape întotdeauna din cauza cantităţii şi nu a calităţii.

Nota mea: 7

Noz w wodzie 1962, Roman Polanski

Un film la care impresionează mai mult ideea, mesajul (cel puţin aşa mi s-a părut mie), nicidecum imaginea, mai ales dacă ne gândim că este alb-negru.

Doi bărbaţi şi o femeie într-o călătorie: cel tânăr este imaginea din tinereţe a celui ce este în vârstă şi celălalt se vede pe sine, neexperimentat dar năvalnic, inocent dar şiret în acelaşi timp. Este ca şi cum s-ar vedea în oglindă unul pe altul, acţiunea desfăşurîndu-se în jurul aceleiaşi femei făcînd Continue reading

Pulp Fiction 1994, Quentin Tarantino

Când spui Quentin Tarantino spui Pulp Fiction. După o tentativă precedentă de a vedea filmul care a luat final la jumătate, am reuşit în sfârşit să-l văd până la capăt.

În toate topurile pe care le-am văzut este pe locurile fruntaşe. Mă întrebam de ce… Ce le place oamenilor la acest film neobişnuit? Acum cred că ştiu: limbajul dezinvolt, necenzurat, acţiunea lipsită de orice ordine dar plină de surprize, prestaţia de zile mari a unor actori precum John Travolta, Samuel L. Jackson, Uma Thurman, Bruce Willis sau Tim Roth.

Prin abordarea nonconformistă, regizorul critică nemilos cinematografia americană şi clişeele pe care aceasta le-a vehiculat. Eroul, gangsterul, femeia fatală, vedeta, etc. sunt doar câteva dintre figurile deconstruite şi ridiculizate cu umor negru.

Scena de rezistenţă a filmului rămâne Continue reading