Category Archives: Canada

Enemy (2013, Denis Villeneuve)

M-am uitat la Enemy pentru că mi-a plăcut foarte mult Incendies, regizat de același Villeneuve. Impactul pe care l-a avut Incendies asupra mea a fost puternic. L-am recomandat prietenilor, am scris despre el, am discutat cu alți cinefili, l-am arhivat bine și poate-l voi revedea peste ani (nu obișnuiesc să revăd filme prea des, indiferent cât de mult îmi plac, din cauza senzației că irosesc acel timp pe ceva consumat deja – când aș putea câștiga acel timp pe un film nou). Revenind la film, Enemy este ecranizarea romanului lui Saramago (unul dintre scriitorii mei preferați) – O Homem Duplicado. Încă nu am citit romanul, dar îl am în vedere, știind că scriitorul este axat pe complexitatea psihicului uman.

Filmul este construit într-o notă de mister progresiv, de ce-urile fiindu-ți explicate cu calm. Pur și simplu, stai cuminte și aștepți să ți se dezvăluie mici secrete. Scena inițială pare a fi ușa pe care intri în poveste, fără a mai avea posibilitatea de a ieși pe această ușă. Vedem mai mulți bărbați ce privesc o femeie goală. Unii dintre ei sunt încântați dar spectacolul nu este pe placul tuturor. Cineva își pune mâinile la ochi. Femeia va dori să distrugă un păianjen. Totul este posibil, nimic nu este sigur.

Personajul principal, Adam (un Jack Gyllenhaal ce reușește să pară banal), este profesor de istorie. Printre imagini, cuvintele spuse elevilor în sala de cursuri, vin să sublinieze anumite idei, conexiuni pentru scenele ce urmează. Totul este țesut cu un scop: istoria se repetă. Toate lucrurile importante se repetă. Ne este pregătit terenul pentru ceea ce urmează: Adam va vedea un film în care unul dintre personaje îi seamănă identic. Îl va căuta curios și temător totodată. De aici personajul principal va intra în umbră. Îl cunoaștem pe Anthony (tot Jack Gyllenhaal, de această dată un fel de bad boy), un actor faimos doar printre cunoștințe.

Cine este originalul și cine este copia? Aș fi tentată să spun că Adam este primul bărbat, cel care ar trebui să simbolizeze cumințenia. Anthony este exact opusul: tipul rebel ce-și urmează instinctele. Totuși, ambii bărbați există. Este nevoie de amândoi pentru a forma Omul, chiar dacă cei doi pot fi Ying și Yang-ul aceleiași imagini. Imaginea este singurul lucru pe care-l au în comun și nu trădează nimic. De fapt, atâta timp cât nu vorbești, nimeni nu va ști ce gândești, ce visezi, ce granițe treci cu mintea. Adam poate fi un profesor de istorie ce și-a dorit mereu să fie actor. Anthony are o soție însărcinată dar iubește libertatea. Cine este vinovat pentru situațiile în care totul pare blocat? Orice alegere prezintă avantaje și dezavantaje. Inamicul aici ar putea fi vocea interioară cu care personajele nu sunt de acord. Inamicul ar mai putea fi femeia – în cazul lui Anthony, prins în plasa responsabilității de a fi tată.

Finalul mă face să cred că rolurile se pot transfera. Una dintre cele două lumi trebuie să dispară. Păianjenul apare de trei ori în mod evident. Prima dată sub tocul femeii. Partea asta mi se pare cea mai interesantă. Cumva femeia are posibilitatea de a alege ceea ce vrea să devină: una care îl calcă sau una care îl crește. Este totodată condiția femeii. Călcându-l (nu știm dacă a făcut-o) ar însemna că alege libertatea, din toate punctele de vedere. Dacă-l acceptă, își asumă această responsabilitate. A doua oară păianjenul este deasupra orașului. Poate fi vorba despre oricine, prins într-o plasă. Oricum ar fi, finalul lasă loc imaginației. Abia aștept să citesc romanul!

Nota mea: 9

Image

Dallas Buyers Club sau locul celor care nu renunță (2013, Jean-Marc Vallée)

Când Ron descoperă că mai are aproximativ o lună de trăit, începe să ia viața în serios. Într-o primă fază de negare a bolii (HIV), își continuă activitățile cotidiene la intensitate maximă (tras pe nas, sex, beții, etc.). Privitul calendarului însă, îi spune că nu poate merge așa la nesfârșit. Începe să lupte, în ciuda termenului-limită dat de către doctori. Se documentează, caută diverse studii despre tratarea bolii, medicină alternativă / ilegală.

Totuși, ceea ce nu este legal, nu a fost aprobat de o mână de oameni: sistemul sanitar, mereu preocupat de experimente bănoase și abia apoi de salvarea unor vieți. Ron (interpretat de actorul Matthew McConaughey – probabil cel mai bun rol de-al său până acum!) luptă cu sistemul pentru a introduce un tratament care chiar funcționează și nu te distruge. Este dovada vie, după cele 40 de zile, că moartea poate fi dusă cu zăhărelul, dacă-ți dai interesul cu adevărat.

În această luptă crâncenă, trece prin toate stările: nervi, lacrimi, singurătate (judecățile prietenilor: pe vremea aceea – anii ’80 – lumea credea că HIV apare numai la homosexuali), dorința năbădăioasă de a trăi. Îl va cunoaște pe Rayon (un Jared Leto convingător în pielea unui transsexual) și va înțelege că sprijinul celor care sunt în aceeași situație, cântărește mult. Sub aerul texanului dur și răzvrătit se ascunde totuși un om sensibil, cu simțul umorului adus la zi, cu nostalgii ale trecutului (tabloul cu florile sălbatice), capabil să iubească pe ultima sută de metri și să insufle curaj celor din jur.

Se pare că a mai trăit șase ani după ce i-a fost depistată boala. Această foame de viață poate da o forță uimitoare de a merge înainte. Scenariul a fost inspirat dintr-un caz real, modificat pe ici pe colo pentru a concentra atenția pe Ron. Deși în realitate a avut o soție și un copil, în film se atașează de Ray și de frumoasa doctoriță (Jennifer Garner).

Ca atmosferă generală, din cauza subiectului, ai spune că e un film apăsător de trist. Regizorul reușește să-i lase privitorului un aer de respiro, intercalînd scenele haioase (replicile lui Ron sunt savuroase!) printre momentele critice, când boala devine necruțătoare. Moartea se transformă într-o mare liniște.

Nota mea: 8.50

Incendies (2010, Denis Villeneuve)

Un film pe care nu ai cum să-l uiți vreodată. Spectatorul devine călător, musafir, fugar, rebel, victimă, nobil. Planurile narative sunt bine împletite. Exact atunci când totul ia foc, se aprinde un alt fitil. În final, nu trecutul este curiozitatea ci adevărul care vine să stingă totul. Incendies l-aș asemăna cu o ecuație cu mai multe necunoscute, unde solutia este egala cu originile fiecarui personaj. Un film tulburător.

Nota mea: 9

Jesus de Montreal 1989, Denys Arcand

O piesă de teatru într-un film și o poveste veche de când lumea dar spusă într-un mod original. Un tânar resuscitează o piesă de teatru, se implică trup și suflet în rolul lui Iisus. Nu știm nimic despre el: de unde vine, cine este, pe unde a călatorit, ce a studiat. Știm doar că face totul din pasiune și trezește oamenii din nepăsare. Finalul ridică semne de întrebare deoarece nu mai știi exact dacă a jucat sau a vrut neaparat să transmita un mesaj, cu orice preț.

Nota mea: 7.50