Category Archives: Coreea

Memories of Murder (2003, Joon-ho Bong)

Filmele cu criminali în serie și prinderea făptașului au ca ingrediente de bază misterul și fascinația omului în fața aparențelor. Adică, violatorul care-și ucide victimele – și cine știe ce gândește în acel moment – arată ca un om normal. Pare un om obișnuit. El poate locui în cartier cu tine, treceți unul pe lângă celălalt la supermarket sau îl vezi când îi cade lanțul la bicicletă.

Prin 1986 nu erau foarte multe biciclete în Coreea de Sud. Mașinile mergeau împinse cu nervi și sudoarea a trei mușchiuloși, polițiștii plantau probe ca să aibă satisfacția victoriei iar străzile erau pavate cu buruieni. Criminalul în serie nu putea să stea în mijlocul drumului și să-și exprime dorința de a viola. Victima era capturată în stilul liliacului melancolic. Afară trebuia să fie întuneric, să plouă iar fata să poarte ceva roșu. Eventual o umbrelă roșie.

Asta s-a întâmplat timp de aproape cinci ani, filmul fiind inspirat dintr-un caz real. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă era secetă, ieșeau la pensie cu toții? Se pare că în cinci ani detectivii și polițiștii au întors un cub Rubik fără sorți de izbândă. Numărul de suspecți creștea direct proporțional cu dorința de a-l prinde pe nemernic. Și așa stă spectatorul timp de două ore și zece minute, dornic să afle cine este acest criminal în serie care sugrumă victimele cu lenjeria lor intimă.

De altfel, pe Youtube – unde am văzionat filmul, comentatorii sunt dezamăgiți că nu au înțeles cine era omul cu pricina, prea isteț pentru vremurile acelea. Aș zice ca personajul respectiv era un rebel care nu iubea legea. Spectatorul primește acest indiciu când unul dintre suspecți afirmă că nu va accepta să fie torturat. Prea puțin contează ce scria pe buletinul lui de identitate. Important era că poliția era depășită de evenimente iar criminalul avea un neuron în plus. Sau poate avea doar noroc, ținând cont că probele trebuiau trimise în America, țara tuturor posibilităților, și veneau de acolo concludente ca în prima zi.

Memories of Murder este o combinație reușită între nostalgie, umor de situație și dramă. Nostalgia vine din partea detectivului care a investit toate resursele într-un caz alunecos. Criminalul trece în continuare pe lângă tine în supermarket și probabil doar și-a schimbat pasiunile. Apoi, nu ai cum să nu zâmbești când vezi pentru ce se bat doi polițiști când țara arde. Se pare că i-a plăcut și lui Tarantino din moment ce l-a inclus într-un top 20.

Nota mea: 7

Moebius (2013, Kim Ki-duk)

Filmul de față este o palmă dată normalității. Așa cum și-a obișnuit fanii (cred că puțini la număr dar rebeli), Kim Ki-duk tratează obsesiile, extremitățile psihice-fizice și teritoriile interzise. Trebuie să precizez încă de la început că Moebius nu va fi pe placul celor pudici. Nici pe placul celor tradiționaliști. Așadar, rândurile de față sunt impresiile la cald după vizionarea filmului, nicidecum o recomandare.

Scena inițială dă de înțeles că totul se va petrece fără cuvinte (ca-n Bin Jip, unul dintre best-of-urile lui Ki-duk). Soția încearcă să-și oprească soțul din a răspunde la telefon unei alte femei, cea cu care o înșală. Asistăm (alături de fiul celor doi) la o luptă caraghioasă între un bărbat și o femeie (oare chiar există astfel de cazuri în realitate? s-ar putea să existe altele mai cu moț !). El își prețuiește amanta, ea nu concepe să-l împartă cu altcineva. Neavînd de ales, soția încearcă să elimine vinovatul pentru această situație: penisul soțului.

Nefiindu-i tocmai ușor, se răzbună pe spectatorul de sex masculin, fiul care mai devreme privea pasiv totul. Cuvintele sunt de prisos. Nici nu ar fi avut ce să-și spună. Înțelegem astfel de situații după gravitatea privirilor. Firul narativ este construit integral din privirile, mimica, gemetele și alte sunete pe care le pot scoate oamenii în situații de criză sau plăcere. Privitorul este târât prin scene interzise ochiului străin: masturbare, viol, incest. Rând pe rând vom asista la reacția bărbatului cu și fără penis. S-ar spune că este lucrul cel mai important din viața lui. Kim ki-duk exagerează în mod intenționat. Personajele se luptă cu două mari forțe: instinctul primar – care îi împinge spre căi imorale și încercarea de a evolua ca ființă spirituală.

Ar fi multe de zis aproape despre fiecare scenă din film. Deși actorii nu vorbesc, spectatorul va spune că are în față niște oameni dereglați mental. Dar va privi în continuare. Până unde poate duce această cale nebătătorită? Ki-duk preferă să exploreze tenebrele psihicului uman, acele culoare pe care pășești în taină, cu teama de a nu fi considerat anormal. Pentru aceste detalii, filmul poate fi considerat curajos și merită văzut. Este cu siguranță un film original, pe care nu ai cum să-l uiți. Balanța perversitate – psihic uman necenzurat rămâne în sarcina privitorului.

Nota mea: 7

2013 - Moebius (Poster 1)-thumb-300xauto-39094

Pietà (2012, Kim Ki-duk)

Kang-do este un recuperator de sume cu multe zero-uri. Datornicii pe care-i vizitează sunt oameni care s-au întins mai mult decât le era plapuma. Cu pricepere de contabil și măiestrie de chirurg, anti-eroul nostru le delimitează plamuma de jur împrejur. Tot ce iese pe afară, este tăiat. La propriu.

Știam că voi sta cu un nod în gât pe tot parcursul filmului dar, ținînd cont că-l aveam pe lista de filme pe care vreau să le văd, azi am găsit starea de spirit potrivită pentru a digera un film regizat de Ki-duk. Cam ca-n majoritatea filmelor lui (țin să precizez că le-am văzut pe toate), personajul principal este îmbibat puternic, asemeni unui burete, în sentimente paradoxale. Kang-do nu are familie, nu are nimic de pierdut dacă o grămadă de oameni îi vor răul. Până în ziua în care își cunoaște mama, ființa care l-a părăsit atunci când era mic.

De aici începe topirea iceberg-ului și caracterul lui Kang-do se conturează într-o altă lumină. Omul fără suflet începe să trăiască. Desigur, îndoiala și furia acumulată în cei treizeci de ani, îl vor face să o testeze pe cea care pretinde a-i fi mamă. Amalgamul de sentimente noi ce pun stăpânire pe Kang-do, îl vor face chiar să se întoarcă la mama lui… pe acolo pe unde a ieșit pe lume. Kim ki-duk nu iartă privitorul și nici nu-l scutește de rușinea personajelor sale. Rușinea de a-și fi părăsit fiul trebuie spălată cu o altă rușine (cea a incestului), pentru a construi o relație mamă-fiu care să recupereze trecutul. Dar exact ca un vas ce a fost spart și lipit la loc, fisura va fi o poveste la vederea tuturor.

Totuși, datoriile pot avea mai multe fețe. Ce a făcut mama în acești ani, nu ni se spune. Pentru cine a împletit acel pulover? Odată conștientizată vina, ea poate fi mai puternică decât orice act de violență. Odată cunoscută dragostea, Kang-do încheie cercul pietății cu care mama a dat startul cu stângul. Un film bulversant, greu de digerat, care îți arată ambele fețe ale realității: întunericul orbului – atunci când are ochi dar nu vede și spiritualitatea celui care începe să simtă lumina. Lumina purității obținută prin sacrificiul Eului.

Nota mea: 8.50

pieta

Castaway on the Moon 2009, Hae-jun Lee

El fuge de datorii și de lumea cu card-uri de credit. Ea fuge de realitate, izolîndu-se într-o lume virtuală. El descoperă că există și alte bucurii pe lume, nu numai cele pe care le cunoștea. Ea iubește să fotografieze Luna și iese din casă de două ori pe an. El își găsește refugiul perfect, ca un sălbatic în lumea modernă. Ea descoperă răsadurile de porumb, razele de soare, comunicarea esențială, zâmbetul. Cei doi sunt izolați pe lumi diferite dar asta nu-i va împiedica să se descopere reciproc. O comedie romantică spusă într-un stil fresh, așa cum de la Kim Ki duk până acum nu am mai găsit. M-a surprins într-un mod plăcut. Iată aici trailer și alte informații.

Nota mea: 8

Shi Gan 2006, Kim Ki-duk

Este ciudat să schimbi realitatea aparentă pentru a conserva realitatea profundă. Ce poate fi mai adânc decât sentimentul de iubire? Totuşi, cum rezistă el în timp: se distorsionează, creşte sau se transformă în frică? Într-un alt film al lui Kim Ki-duk, apare această veşnică temă, sub altă formă.

La doi ani după relaţia cu iubitul ei, o tânără ce dorea să păstreze vie iubirea lor, apelează la chirurgia estetică pentru a veni cu un chip nou, pentru a fi iubită ca la început. Cum nu a anunţat pe nimeni de ce pleacă şi unde, în cele 5 luni cât durează refacerea ţesuturilor de după operaţie, Continue reading

Arumdabda 2008, Jae-Hong Jeon

Produs de Kim Ki-duk sub regia lui Jae-Hong Jeon, Arumdabda sau Beautiful este mai mult decât povestea unei femei extraordinar de frumoase. Filmul naşte multe întrebări în mintea privitorului. Să fii frumos e un dar minunat sau o condamnare pe viaţă? Cumva te izolează de ceilalţi oameni şi devii captiv într-o lume pe care ei nu o cunosc decât la suprafaţă? Sau poate frumuseţea e destin, cum îi spune unul dintre personaje.

Eunyoung are un efect bulversant asupra oamenilor. Bărbaţii sunt pur şi simplu fascinaţi de prezenţa ei: o urmăresc, îi trimit buchete imense de flori, o caută cu insistenţă la telefon, îi trimit mesaje siropoase, etc. Copiii îi cer autografe crezînd că e actriţă. Femeile o invidiază, mai ales că prietena cea mai bună, după a nu ştiu câta operaţie estetică, tot nu atrage privirile ca ea.

Frumuseţea lui Eunyoung devine o povară sufocantă, începe să o urmărească. Este judecată numai după felul în care arată, puţini realizează că Continue reading

Nabbeun namja 2001, Kim Ki-duk

Lăsînd la o parte faptul că filmele lui Kim Ki-duk creează o anumită dependenţă, (vrei să pătrunzi misterele pe care uneori nici regizorul nu a reuşit să le afle) de data aceasta surprinderea a fost şi mai mare.

Ştiam că foloseşte metode neobişnuite pentru a exprima noul aşa cum nu ai mai văzut, de data aceasta s-a întrecut pe sine.

Un amestec între dezolare, răzbunare, dorinţa de a face dreptate cu propria mână, o dragoste mută (ca de obicei la personajele lui Kim) şi multe simboluri ce au rămas încă sub semnul întrebării. Ideea de bază cred că rămâne dorinţa omului de condiţie inferioară de a fi egal cu cel pe care-l iubeşte, chiar dacă uneori trebuie să sacrifice ceva pentru a se împlini acestea.

În cazul de faţă, paradoxurile sunt multe: deşi rău pe afară, poţi fi bun şi cald pe dinăuntru, chiar dacă nu se vede. De asemenea, iubirea cere o anumită condiţie pentru a putea să crească. Cere egalitate, răbdare şi un ochi dincolo de disperare. Sunt foarte multe aspecte ce pot fi comentate pe marginea filmului aşa că mă voi opri aici ca să nu le distorsionez.

Nota 9 din partea mea pentru prestaţia lui Han-ki dar şi pentru muzică, scenele cu reconstituirea fotografiilor şi momentul de pe plajă, din final.