Category Archives: Georgia

Tangerines (2015, Zaza Urushadze)

Tangerines prezintă un segment din războiul Georgia – Abhaz din 1992. Este expusă partea filosofică a conflictului, fără a folosi degetul arătător, undeva în apropierea unor mandarini pârguiți. Într-un loc ce fusese cândva liniștit și roditor, au mai rămas doi imigranți estonieni, Ivo și Margus. Ceilalți săteni au fugit ca șoarecii de pe corabia ce se scufundă.

Rutina celor doi vecini este întreruptă de apariția subită a unor inamici. Sunt practic aruncați din senin în ogradă, ca niște grenade umane. Ambii sunt răniți și totuși dornici de luptă, cu ultimele puteri. Războiul le curge prin vene, nu au de ales. Ivo hotărăște să aibă grijă de cuplul câine-pisică, sub același acoperiș, chiar dacă cei doi vrăjmași mârâie unul la celălalt din încăperi diferite.

Ivo este un fel de ambasador al păcii în pustietate. A petrecut destul timp fără familie pentru a înțelege ce înseamnă prezența umană. Valorile s-au decantat de-a lungul anilor. Vorbele lui sunt așezate pe masă, lângă cana cu ceai fierbinte. Poți să bei fără să te frigi de morală. Cuvântul dat altui om este sfânt, este însăși coloana lui vertebrală, pe care o prețuiește și la alții. Logica lui Ivo luminează mințile celor din jur. Umorul le descrețește frunțile.

Filmul accentuează exact aceste detalii. După ce dai la o parte motivele superficiale ale unui conflict, rămâne adevărul. Comunicarea dizolvă ura. Atunci când înțelegi lumea celuilalt, războiul devine absurd. Ajutorul devine o punte ce leagă nații. Se bea pentru moarte, pentru a aduce înapoi pacea.

Nota mea: 8.50

tangerines_2015.jpg

foto

Advertisements

The wishing tree 1976, Tengiz Abuladze

Un film profund, alături de celelalte două (Căința și Ruga) ce alcătuiesc trilogia nedreptății. Încă o dată mulțimea ia decizii pentru unul singur. Bineînțeles, decizii egoiste ce stârpesc frumusețea și bogăția sufletească. Dacă mai e câte unul care vede adevărul, este dat la parte și catalogat ca fiind nebun. Cei care îndrăznesc să viseze sunt batjocoriți. Câteva întrebări rămân deschise în final:
E greu de crezut că acest magnific pom a putut crește în praful și gunoaiele acelea. De unde vine frumusețea pe lume? Unde se duce? Sau poate numai își ascunde fața de noi pentru o vreme…

Nota mea: 8

Monanieba 1984, Tengiz Abuladze

Un film controversat ce a fost interzis o vreme din cauza criticii asupra stalinismului. Varlam Aravidze este dictatorul care caută pisica neagră chiar și în camerele întunecate și, spune el, o va găsi chiar dacă nu se află acolo. Sub acuzația de inamic al poporului au fost arestați oameni nevinovați, au fost dărâmate biserici, au rămas copii orfani. Unul dintre acești copii, ajuns la vârsta maturității, vorbește despre ceea ce i s-a întâmplat reușind să schimbe ceva în inimile de piatră. Fiul lui Varlam este mustrat de conștiință și recunoaște că nu mai face deosebirea între bine și rău.

Monanieba este un film pe care regizorul l-a realizat în urma unui accident de mașină. El și-a propus să creeze ceva important și a reușit. Filmul a câștigat în 1987 premiul Fipresci la Cannes, Grand Prize of Jury și Prize of the Ecumenical Jury. O bilă albă pentru cinema-ul georgian. În afară de asta trebuie să menționez grija pentru detalii pe care am văzut-o în film: felul în care lumina cade pe chipul personajelor principale, prim-planuri expresive, coloana sonoră, părticele din Bach, poezie, artă, religie.

8.50

Vedreba 1967, Tengiz Abuladze

Un film bazat în exclusivitate pe versurile poetului georgian Vazha Pshavela. Cu alte cuvinte, replici cu rime de la început și până la sfârșit. Nu trebuie să înțelegi limba pentru a simți muzicalitatea cuvintelor. În asta excelează filmul dacă-l judecăm din punct de vedere tehnic. Merge văzut de mai multe ori din cauza simbolisticii bogate.

Eroul din film trece printr-o serie de transformări și tind să cred că povestea nu e chiar așa de simplă pe cum pare. În primul rând femeia care apare în film este o fecioară. Ea simbolizează setea omului pentru puritate sufletească. În același timp îi apare în față și un tip cu burta mare, dezgolit. El este omul-diavol de care fuge personajul nostru și pe care-l recunoaște în faptele sale din trecut.

După ce omoară un cecen ridică o întrebare simplă: de ce nu există păreri de rău când omori un dușman? Înainte de toate, ne-am născut oameni și abia apoi au venit titulaturile (asta o vom auzi în a 3-a parte a trilogiei din partea nepotului lui Varlam). Eroul luptă pentru a-și apăra principiile. În momentul în care îl privește pe dușman ca pe un om, mulțimea se întoarce împotriva lui.

Sunt multe de zis pe marginea filmului. Spre exemplu, felul în care mulțimea judecă un singur om. Dacă o sută de capete cred într-o idee, nu înseamnă că acela este adevărul. Faptul de a-ați apăra principiile atrage consecințe.

Cu acestă rugăciune se deschide filmul:

Firea minunatã a omenirii nu poate muri niciodatã

Doamne, primește-mi rugãciunea
Mãruntã, ce întâia oarã o înalț:
Te rog, sã nu mã lași sã pier
Trãdându-Te pe Tine,
De mine lepãdându-mã.
Lasã nebunul în sminteala sa,
Minunii, doar, e sufletul supus,
Tânjind întruna dupã bunãtate,
Nicicând nu e sãtul îndeajuns.
Iar binecuvântata-nțelepciune, pacea,
În veci sã nu îmi fie date.
Atunci doar, chinuit de dor nespus,
În mine bucuria va-ncolți.
Când al meu suflet e-n vãpaie,
Și gândul aripile își întinde,
Numai atunci în mine se trezește
Deplin, înalta libertate.
și mã pãzește totdeauna
Cu-a Tale mâini atotputernice,
Pânã netrebnica nãpastã
Mã va bãga-n mormântul rece.
Atunci când pacea voi gãsi
Tu cerului înapoiazã-i steaua,
Și râului învolburat dã-i peștii,
Pãmântului – cenușa mea,
Dã sufletului nemurirea,
Mamei și tatãlui – copiii!

Nota mea: 9