Category Archives: Germania

Das Weisse Band (2009, Michael Haneke)

This slideshow requires JavaScript.

Panglica albă este puritatea pe cale de dispariție. Nu se mai poartă, era cândva la modă. Ciudat e că apare exact acolo unde te aștepți mai puțin iar teroarea sădită în copii nu poate avea decât consecințe negative. La această vârstă răzbunarea nu mai trece prin sita minții ci izvorăște din instinct. Acesta este contactul cu lumea, așa va fi ea văzută mai departe: scrâșnind printre dinți. Ideea a fost bună dar e nevoie de răbdare pentru a viziona The White Ribbon.

Regizorul spune că filmul se referă la originea oricărui tip de terorism, indiferent că e politic sau de natură religioasă. Asta pentru că acțiunea este plasată exact înainte de începerea Primului Război Mondial. Filmul este alb-negru, fără o coloană sonoră, ceea ce dă o notă de maximă seriozitate întâmplărilor.

Nota mea: 7.50

Metropolis 1927, Fritz Lang

Sunt convinsă că a făcut furori când a apărut. Filmul a fost bine gândit și regizorul s-a folosit cam de tot ce a putut pentru a-l plasa-n istorie: simbolistică, evoluție, creștinism, manipularea maselor, autoironie. Și a reușit. Din acest punct de vedere este o capodoperă. După optzeci și ceva de ani de la apariție, încă mai este actual. Metropolis face parte din categoria filmelor la care mă uit și a doua oară, cu drag. Subiectul trezește oricînd filosoful din orice om.

Nota mea: 8

Sunrise: A Song of Two Humans 1927, F.W.Murnau

Psihologii și gurile rele spun că o relație va rezista în timp dacă trece pragul de trei ani. Amestecînd statisticile cu aceste teorii, vom scoate n-șpe alte concluzii similare. Aurora este un film care vorbește despre EL și EA referindu-se la toate etapele prin care trece o relație și blocajele ce pot apărea. La un moment dat, ceva se întâmplă. Un factor care distrage atenția și pune relația în pericol. În cazul de față, femeia de la oraș. Filmul merită văzut pentru diversele lecții pe care le oferă dar și pentru poezia imaginilor alb-negru.

Nota mea: 8

Die grose stille 2005, Philip Groning

M-am uitat la acest documentar după ce am citit cuvintele lui Søren Kierkegaard: The present state of the world and the whole of life is diseased. If I were a doctor and were asked for my advice, I would reply: Create silence! The Word of God cannot be heard in the noisy world of today. And even if it were blazoned forth with all the panoply of noise so that it could be heard in the midst of all the other noise, then it would no longer be the Word of God. Therefore create Silence.

Phillip Groning a primit răspuns afirmativ din partea Mănăstirii Grande Chartreuse abia la șaisprezece ani după ce lansase propunerea de a filma viața călugărilor. A locuit patru luni la mănăstire și doi ani jumate a prelucrat datele. A rezultat astfel un documentar inedit despre viața călugărilor de la cea mai pustnică mănăstire din Alpii Francezi.

Mă întreb ce trebuie să fie în inima unui om care alege să-și dedice viața unui singur lucru. Călugării aleg singurătatea, sportivii își dedică viața performanțelor înalte, bucătarii desăvârșesc arta culinară, regizorii vorbesc despre viață și imortalizează idei în mișcare.

Nota mea: 8

Paris, Texas (1984, Wim Wenders)

Paris, Texas este povestea unui bărbat ce trăiește între două lumi: trecutul însorit și prezentul înnorat. În urmă cu patru ani a dispărut de acasă dar aflăm abia la sfârșit ce s-a întâmplat cu familia lui Travis.

E greu de stabilit dacă bărbatul trăiește în propriul iad pentru că nu are altă alternativă sau a ales calea sacrificiului prin care oferă libertate în detrimentul propriilor sentimente. Poate că Paris este soția iar bărbatul este Texas. Ei au o poveste, la fel ca și terenul cumpărat de Travis, dar nimeni nu locuiește acolo. Până și discuția pe care cei doi o poartă are loc printr-un geam, ei stînd cu spatele unul la celălalt atunci când își deschid inimile. Această secvență m-a dus cu gândul la o alta similară din Bad Guy a lui Kim Ki-duk.

După ce am văzut filmul mi-am adus aminte de o melodie care s-a potrivit bine în context:

I’m just the pieces of the man I used to be
Too many bitter tears are rainin’ down on me
I’m far away from home
And I’ve been facing this alone
For much too long, ohoo
I feel like no-one ever told the truth to me
About growin’ up and what a struggle it would be
In my tangled state of mind
I’ve been lookin’ back to find
Where I went wrong

Too much love will kill you
If you can’t make up your mind
Torn between the lover
And the love you leave behind
You’re headed for disaster
‘cos you never read the signs
Too much love will kill you
Every time

Nota mea: 8

Wings of desire 1987, Wim Wenders

M-a atras trailer-ul. Ideea de a merge pe langa oameni fara ca ei sa te vada, sa le auzi gandurile, e foarte captivanta. Nu stiu de ce mai mult de jumatate din film s-a intamplat numai asta. Cumva pentru a intelege faptul ca a fi om este un mare privilegiu?

Un inger devine om. Printre ceilalti oameni sunt multi ingeri-om, atat barbati cat si femei. Ei au renuntat la a trai numai spiritual si au gustat din placerile/durerile vietii.

Se pare ca unii dintre ei isi pastreaza gandurile si sentimentele pure, nu reusesc sa se adapteze vietii de pe pamant. Un film diferit de tot ce am vazut pana acum despre ingeri. Merita mentionat si Peter Folk. Aduce o nota amuzanta atunci cand apare.

Nota mea: 8.50

Toba de tinichea 1979, Volker Schlondorff

Oskar este un puști cam ciudățel care privește oamenii maturi cu oarecare înțelepciune și detașare. În fiecare an tatăl îl măsoară la tocul ușii. Când află că peste un an va fi mai înalt, hotărăște să rămână mic. În mod paradoxal, reușește. Anii trec și toate experiențele specifice fiecărei vârste le trăiește diferit față de ceilalți copii. Bineînțeles, mereu cu toba primită cadou la vârsta de trei ani. Atunci când ceva nu-i convine, el bate în tobă și țipă. Așa descoperă că țipătul lui sparge sticlele, geamurile, becurile, etc.

Relația lui Oskar cu ceilalți membri ai familiei este specială. Pe tată îl vede ca pe un prezumtiv părinte, mama lui iubește doi bărbați iar copilul asistă la jocurile lor, bunica poartă patru fuste sub care copilul iubește să se adăpostească, etc. Vine Primul Război Mondial, vine și al doilea… Finalul rămâne deschis interpretărilor atunci când Oskar se hotărăște să crească. Maturitate sau resemnare? Oricum, trebuie să citesc romanul lui Gunter Grass. Cartea bate filmul de cele mai multe ori.

Toba de tinichea a câștigat numeroase premii dar cel mai important este Palme d’Or-ul din 1979 de la Cannes.

Nota mea: 7