Category Archives: Grecia

Eternity and a Day (1998, Theo Angelopoulos)

Alexander este poetul care te poartă într-o călătorie filosofică prin timp, după aflarea veștii că mai are puțin de trăit. Eternitatea este analizată minuțios, pe fragmente, exact cu acele episoade ce cântăresc greu pe balanța înțelepciunii. Că deh, ajuns la vârsta pensionării, trecutul pare însorit, în timp ce prezentul este filmat într-o ceață constantă.

Fiecare amintire aparține unui anotimp, fiecare pas te poartă într-o cameră din trecut, apoi, cu seninătate, pe malul mării sau față-n față cu tine, acel tânăr fără experiență.

Scena care deschide filmul este memorabilă. Micul Alexander se furișează pe vârful degetelor din casă. E un fel de evadare din Rai. Părinții sunt nevăzuți dar zâmbitori, sunt mereu acolo, gata să pregătească masa, cu drag, în timp ce fiul fuge la scăldat. Marea se întinde în fața ochilor, oferind tot timpul din lume și o invitație la cunoaștere.

Linia orizontului are o semnificație aparte în viziunea lui Angelopoulos. Mai întâi marea se unește cu pământul, apoi mirele cu mireasa, linia gardului se topește cu imensitatea cerului, nisipul salută cerul. Oamenii sunt mereu la mijloc, parcă străpunși simbolic de aceste săgeți.

Memoria lui Alexander este fertilă, cei dragi interacționează în continuare în mintea poetului. Vocea mamei este caldă, casa părintească este primitoare, nașterea copilului adună adulții pentru a se minuna de noua viață. Toate evenimentele se derulează cu seninătate în fața spectatorului.

Prezentul este clătinat de apariția unui puști fără nume, pe care Alexander îl salvează din mâinile unor traficanți. Călătoria celor doi este sinuoasă. Adultul și copilul sunt legați unul de celălalt, fiecare cu câte o temere. Cel mic nu știe ce va urma, poetul este îngrijorat de moștenirea pe care o lasă. Oare cărțile lui vor fi de folos generațiilor următoare? Oare ar putea auzi cineva sunetul pașilor lui, ca un ecou?

Firul narativ este lent dar nu acțiunea primează ci mai degrabă reflecțiile și colecția de cuvinte. Toată viața, poetul a cumpărat câte un cuvânt de la necunoscuți, însușindu-și noi înțelesuri. Cuvintele par a fi insuficiente atunci când trebuie să scrii finalul unui poem. Sau atunci când trebuie să spui ce simți. Cuvintele îi aduc înapoi pe cei din trecut și tot ele îl ajută pe Alexander să rezolve enigmele inimii.

Un film bijuterie, de văzut într-o zi cu soare, cu păsări care cântă la geam. Neapărat.

Nota mea: 8.50

eternity-and-a-day-01

credit foto

Advertisements

To Vlemma tou Odyssea 1995, Theo Angelopoulos

O poezie a imaginilor, o plămădire a idealistului într-o lume imperfectă. I-aş spune Întoarcerea lui Ulise dar nu e vorba numai despre asta. Privirea care stă închisă în sufletul său (o călătorie implică, pe lângă altele, şi resurse emoţionale) este căutarea perfecţiunii. Femeia care apare de atâtea ori în film (Maia Morgenstein în roluri diferite) poate fi chiar incapacitatea lui A. de a iubi. În final o pierde şi plânge pentru ea. A mai plâns şi atunci când şi-a dat seama că nu poate iubi.

Filmul nedevelopat este oricum o iluzie. Nimeni nu ştia sigur dacă a existat ceva pe cele 3 role. Poate fi credinţa omului, orbirea interioară, orice. Dacă A. reproşa că nu are nimeni dreptul să-i ţină închisă privirea, eu reproşez regizorului lungimea filmului. Am avut răbdare de fier privindu-l. Cumva a reuşit să mă ţină până la final dar în mod sigur, pe cineva care nu e cinefil înrăit îl va adormi după prima jumătate de oră! Coloana sonoră salvează însă filmul, îl scoate din letargie. Este memorabilă și emoționantă. Câteva secvenţe sunt filmate în Brăila.

Nota mea: 8