Category Archives: Iran

A Separation sau nord și sud într-o familie (2011, Asghar Farhadi)

Nader și Simin sunt în fața judecătorului. Soția își dorește să plece din țară pentru a-i oferi un viitor mai bun fiicei de 11 ani. Nader vrea să rămână acasă, să aibă grijă de tatăl său bolnav de Alzheimer. Dacă singuri nu au reușit să cadă de acord asupra soluțiilor, judecătorul trebuie să asculte povestea, să ofere soluții.

Dar totul abia de aici începe. Problema inițială, ce părea mai mult o neînțelegere între doi copii de grădiniță, ia amploare. Factorii externi, care în mod normal ar fi trebuit să-i unească pe cei care susțin că se iubesc, îi îndepărtează pe cei doi soți, puțin câte puțin.

Simin pleacă de acasă. Fiica lor, Termeh, rămâne cu tatăl. Ea este singurul liant între părinți, un fel de purtător de cuvânt al judecăților morale din casă. Nader trebuie să aibă grijă de Termeh și de bătrânul care nu se descurcă singur.

Aici am fi tentați să dăm vina pe soție. De ce fuge exact atunci când dă de greu? Nu avem de unde să știm de ce a ajuns în acel punct. Ar putea să plece numai pentru a testa relația. Sau fuge pentru că vrea o schimbare de care Nader se teme. Ea se miră la un moment dat că bărbatul nu a oprit-o. Dacă o iubește, de ce nu face cum zice ea? Totuși, iubirea nu este urmarea fără discernământ a celui de lângă tine.

Nader este un bărbat responsabil și practic. Își continuă viața, nefiind prea afectat de despărțire. Sau așa vrea să pară. Angajează o femeie care va avea grijă de tatăl bolnav, are în continuare timp să își ajute fiica la lecții, merge la muncă. La scurt timp, acasă, situația va scăpa de sub control.

În curând, dreptatea va trebui făcută cu mâna pe Coran. Într-o țară puternic influențată de religie, ai spune că legile reușesc să mențină ordinea. Dar adevărul nu este întotdeauna cel care face lumină. Dacă poate fi evitat pentru a-ți fi bine, îl mai spui?

Cei doi sunt separați mai mult de lucrurile pe care nu vor să le recunoască unul în fața celuilalt. Problema ține mai degrabă de caracterul fiecărui soț și de felul în care reacționează la ceea ce se întâmplă. Ceea ce contează pentru soț, nu are greutate pentru soție. Ceea ce pentru ea este primordial, pentru el poate fi rezolvat din mers. Ce e de făcut în astfel de situații? Să decidă copilul cu cine rămâne!

Finalul te ține lipit de ecran, parcă s-ar mai întâmpla ceva! Zidul dintre cei doi este transparent, discontinuu. Ar putea oricând să meargă unul în întâmpinarea celuilalt dar, ceva îi ține pe loc. Ce anume? Regizorul reușește să sublinieze exact aceste neputințe-iceberg, aparent banale dar greu de topit.

Nota mea: 8

Copie Conforme, doi oameni care nu se mai cunosc (2010, Abbas Kiarostami)

Mereu am zis că relațiile dintre oameni sunt ca reacțiile chimice. Ajung ca două ingrediente într-un mediu comun. Aici pot ieși scântei sau focuri de artificii, pot fi două culori complementare sau pot fi apă și ulei. Cert este că această reacție dictează ce se va întâmpla mai departe. Cuplul din film pare a avea o istorie scrisă cu cerneală simpatică. În timp ce ea își aduce aminte tot felul de detalii din trecut, el este amnezic. Când un tren te așteaptă în gară, prezentul este mai important decât trecutul.

Ce anume trebuie să se întâmple pentru ca cineva să rămână prins într-un fundal emoțional pentru mult timp? Se pare că regizorul nu oferă răspunsuri. Și bine face! Când vorbim de reacții între două persoane, nimic nu poate fi tras la indigo. Basmele sunt făcute pentru a alimenta idealistul din tine, realitatea e alta. EL și EA sunt suflete ce suferă transformări în timp. Cu cât fiecare țintește spre direcții opuse, cu atât timpul va eroda mai ușor acoperișul comun. Un film nostalgic, ce te poartă atât desculț cât și încălțat cu cei mai frumoși pantofi (cei care te strâng îngrozitor), prin propriile amintiri.

Nota mea: 7.50

Taste of Cherry 1997, Abbas Kiarostami

Mister Badii umblă în lung și-n lat pentru a găsi pe cineva care să-l îngroape după sinucidere. Practic, aproape tot filmul se petrece în mașină și vedem din când în când deșertul de afară. La început e numai praf. Mr.Badii interacționează cu diverse persoane (vrea pe cineva inocent) dar toți fug de el. Ajutorul de care are nevoie trebuie să privească totul ca pe un job bine plătit. Totul până când un străin vorbește despre gustul cireșelor și noua sa viață. Nu știm dacă Mr. Badii a dus până la capăt planul dar tind să cred că schimbarea cadrelor din final și coloristica vorbesc despre schimbările din sufletul lui.

Nota mea: 7.50

Nun va Goldoon 1996, Mohsen Makhmalbaf

Un film despre cum se face un alt film. De fapt, reconstituirea unui eveniment din tinerețea regizorului. Pe când avea 16 ani a vrut să fure arma unui polițist. Pentru a-i distrage atenția a trimis o tânără pentru a întreba cât e ceasul. Se pare că fata a rămas în amintirea polițistului chiar și după 20 de ani când protagoniștii nefericitei întâmplări caută actori pentru a face filmul.

Polițistul ar fi vrut să aleagă un puști mai frumos decât era el însuși la acea vârstă. Regizorul alege un băiat naiv care ar vrea să salveze lumea alături de o mamă a lumii. Finalul face ca filmul să rămână în memoria privitorului pentru mult timp iar momentul inocenței să fie original.

Cât a stat în închisoare, Mohsen Makhmalbaf a avut timp să se gândească ce face după. Se pare că a ales calea cinematografiei dîndu-și seama că nu sunt așa mulți artiși în Iran. Filmele lui s-au bucurat de un real succes deoarece prezintă viața tumultoasă a poporului său îmbinînd elemente suprarealiste cu istoria.

Nota mea: 7