Category Archives: Alice Rohrwacher

Happy as Lazzaro (2018, Alice Rohrwacher)

Avem cu toții o latură inocentă, conștientă sau bine ascunsă în personalitatea fiecăruia, ce iese la iveală într-o oarecare măsură.
Happy as Lazzaro, premiat pentru cel mai bun scenariu de la Cannes 2018, vorbește despre omul onest din noi, ducînd această trăsătură la extremă, personajul principal fiind un fel de sfânt naiv.

Realizat la confluența dintre un trecut neterminat (ce se poate dezvolta în permanență) și un prezent crud, filmul de față ne poartă într-o altă dimensiune a umanității.
În prima parte, acțiunea este plasată într-o zonă rurală a Italiei anilor 1977, pe o plantație de tutun. 54 de oameni simpli, adulți și copii, lucrează de dimineață până seara, gratuit, pentru marchiza Alfonsina de Luna (actrița Nicoletta Braschi). Neștiind că sunt exploatați de femeia cea bogată, trăiesc în ignoranță dar sunt loiali și harnici.

Munca fizică este împărțită între săteni dar aceștia exploatează, la rândul lor, pe Lazzaro, tânărul care se supune cu grație și nu știe să refuze rugămințile celor din jur.
Fără referințe religioase, filmul îmbină elementele unei parabole păgâne cu fragmente catolice. Neavînd mamă și tată, Lazzaro se împrietenește cu Tancredi, fiul marchizei de Luna, cei doi devenind un fel de jumătate de frați. Dacă pentru unul dintre băieți totul este o glumă învelită cu ambalaj de revoltă, celălalt devine loial noii legături de sânge. Exact ca-ntr-un pact, sângele este literalmente ștampilat pe o scrisoare iar cei doi învață limba lupilor. Se face apel la acea latură inocentă dar sălbatică a omului, trezită de prietenie.

Fratele Lazzaro se va comporta ireproșabil, punînd nevoile lui Tancredi pe primul loc. Apoi, ca o reacție chimică între două elemente incompatibile, pentru că așa-zisul frate avea intenții necurate, Lazzaro face febră. Corpul lui vrea să scape de infecție, respectiv de ajutorul strâmb oferit tânărului marchiz. Ajunge astfel pe marginea prăpastiei și cade. Prăpastia, privită simbolic, este nivelul la care Lazzaro aterizează, fiind în continuare inocent. Are doar nevoie de o pauză pentru a se purifica, pentru a ajunge la starea inițială.

Ca printr-o minune, sătenii scapă de povara muncii și ajung la oraș. Lazzaro se întâlnește cu un lup singuratic dar supraviețuiește acestei întâlniri deoarece pielea lui mirosea frumos, a adevăr.
Parte a doua a filmului prezintă o lume schimbată, undeva în viitor, în timp ce Lazzaro are aceeași vârstă și atitudine copilărească. Actorii aleși de tânăra regizor, Alice Rohrwacher, sunt atât actori profesioniști cât și amatori, oferind un aer autentic interacțiunii dintre cele două lumi cu săraci și bogați.

Filmul caută fericirea atemporală, celebrînd umanitatea, printr-un exemplu izolat. Fericirea aceasta ar putea fi atinsă atâta timp cât interesele oamenilor s-ar așeza unul lângă altul, despărțite de semnul Egal. În final te lasă cu jumătate de zâmbet pe buze, pentru că promovează speranța. O altă jumătate revine nostalgiei și dorinței de-l vedea pe Lazzaro din noi toți. Într-o lume cu intenții curate, nimeni nu ar mai avea de suferit iar inocența ar fi privită ca pe o virtute.

lazzaro