Category Archives: Federico Fellini

Amarcord 1973, Federico Fellini

A m’arcord sau io mi ricordo: sărbătorile, tatăl care se irită repede, mama care zice că pune stricnină în ciorbă, băieții care fac poante, mersul la spovedanie și preotul generalist, frumoasa Gradisca, unchiul care strigă din vârful copacului că vrea o femeie, la tabaccaia cu forme imense, școala și profesorii, sâmbăta fascistă, transatlanticul Rex, Volpina bărbaților. Toate aceste detalii evocă într-o notă haioasă, nostalgică și autobiografică anumite capitole din viața lui Fellini. Drumul spre maturizare e pavat în culori diferite.

Nota mea: 8

I vitelloni 1953, Federico Fellini

Poate că fiecare personaj prezintă câte o latură a unui om. Cu toții avem momente când suntem superficiali, momente când suntem serioși, copilăroși, artiști, iresponsabili, etc. Unul singur are curajul să-și urmeze chemarea, chiar dacă, pentru moment nu știe exact spre ce se îndreapta. Aceea este latura care domină, dorința de a urca pe o treaptă superioară. Un film impresionant.

8.50

La dolce vita 1960, Federico Fellini

M-a urmărit câteva zile bune după ce l-am văzut. De altfel, cam tot ce am văzut până acum regizat de Fellini (I Vitelloni, La strada) a avut un mare impact asupra mea. Vreau să urmăresc mai departe şi celelalte filme după 1960.

Personajul principal, Marcello, întruchipează intelectualul idealist care nu se poate decide între cele două (aş spune trei dacă punem şi femeile în calcul) mari pasiuni ale sale: jurnalismul şi scrisul.
El alunecă prin viaţă, trăieşte numai în prezent, fără să ştie exact ce vrea. Tânjeşte după dragoste dar atunci când este iubit se simte sufocat. Poate din cauză că nu este capabil să răspundă, cine ştie?

Relaţia cu tatăl lui l-a afectat mai mult decât lasă să se vadă. Când era copil a fost tratat cu răceală, nu cunoaşte afecţiunea paternă. Despre mamă nu se spune nimic.

Femeile din viaţa lui Marcello sunt trecătoare ca şi stările lui de spirit. Una este naivă, alta este alintată, Continue reading