Category Archives: Paolo Sorrentino

Youth (2015, Paolo Sorrentino)

Pe Sorrentino l-am cunoscut odată cu La Grande Belezza, peliculă pe care am adăugat-o la favorite fără ezitare. De obicei nu explorez toată filmografia regizorilor, sunt conștientă că orice artist are idei-wow și idei interesante-și-cam-atât.

În acest caz, curiozitatea mi-a fost incitată de multitudinea de elemente diferite dar convergente. Stilul flamboaiant se simte și-n Le conseguenze dell’amore, văzut din același interes (rămas aprins chiar și după vizionarea lui Youth).

Povestea pare simplă iar iubitorii filmelor de acțiune vor căsca spectaculos la dialogurile filosofice, până pe la jumătate. Mai exact, momentul în care apare Miss Univers în costumul Evei [(actrița?) Mădălina Ghenea]. Căscatul se va transforma în oprit din respirat-holbat-admirat. Există așa ceva pe lumea asta? Unul dintre actori spune că l-a văzut pe Dumnezeu!

Apar și alte nuduri în film, alineate frumos, filmate în contraplonjeu, în apă și pe uscat. Ele nu impresionează prin frumusețe ci te duc cu gândul, mai degrabă, la trecerea anilor, la degradare. Femeia cu forma de clepsidră îi face pe ceilalți să i se închine (idee dezbătută, pe alocuri, și-n Perfume – The Story of a Murderer).

Regizorul mizează pe emoție iar comunicarea este transpusă prin mii de ipostaze: vorbit prin atingeri, sunete care se înlănțuie pentru a forma cântece simple – de dragoste, țipătul femeii la orgasm, dansul care energizează corpuri. Fiecare formă de comunicare tinde spre libertate iar dorința este cea care ține sufletul în viață.

Tinerețea îți este prezentată printr-un telescop (trecut versus viitor) dar ea poate fi totodată pasiunea, acea flacără fără vârstă, riduri sau alte forme. Pasiunea nu poate fi cuprinsă decât prin trăire iar fiecare personaj din Youth încearcă s-o păstreze în viața lui, într-un fel sau altul.

Actorul se bucură de succesul fiecărei prestații – este capabil să prezinte mai multe personaje, săpînd în forul interior și scoțind la iveală sentimente. Regizorul trăiește pentru opera sa. Fotomodelul se hrănește din multitudinea de adulații primite. Dansatorul își mișcă trupul permițîndu-i muzicii să-l conducă. Alpinistul este chemat de înălțime pentru a simți libertatea. Dirijorul apreciază sunetele naturii, simplitatea.

În acest fel, pasiunea este un concert ce răsună în toate etapele vieții, cu inflexiuni artistice. Scena finală a filmului vine să demonstreze că tinerețea este de fapt abilitatea omului de a ține flacăra aprinsă până la capăt. Dirijorul împacă trecutul cu prezentul.

Nota mea: 8.50

La Grande Bellezza (The Great Beauty) 2013, Paolo Sorrentino

În ce constă frumusețea vieții? Mă tem că nu există două răspunsuri identice, dacă oprești întâmplător oameni pe stradă cu această întrebare. Unii dintre ei o vor găsi în petreceri, muzică, literatură, prietenie, teatru, dragoste, sex, dans, rețete culinare, credință, pictură. Nu neapărat în această ordine și nu bifate toate. Dar marea frumusețe? Jep Gambardella pare a colecționa momente prețioase. Este scriitor și se mândrește cu singurul roman dus până la capăt, ce a avut oareșce succes. Viața i se pare o continuă pagină albă ce așteaptă să fie pictată. Dar cum altfel scrii, până nu trăiești?

A venit în Roma pe când era tânăr. A vrut să ajungă sus, să fie inima petrecerilor, să scrie, să iubească, să găsească mulțumirea și împlinirea.  Pentru ce alergăm cu toții? Filmul este o colecție de momente, întrebări și nostalgii ale bărbatului pus în fața acelui moment când timpul nu mai poate fi pierdut acolo unde nu vrei să te afli. Cu alte cuvinte, câți dintre noi suntem acolo unde nu vrem să stăm, câți dintre noi petrecem timp de calitate?

Regizorul ne trece prin fața ochilor viața de noapte a Romei, clădirile cu puternic miros de istorie, puritatea din ochii copiilor, femei dezgolite, artiști care vor să strălucească, nebuni și sfinți. Totul la un loc. Impactul creat de aceste înșiruiri vizuale, dau filmului, alături de coloana sonoră, un dinamism și totodată un aer nostalgic. Ce ai făcut cu viața ta? Pe cine ai lăsat să plece, pe cine ai iubit, ce ai creat, unde ai ajuns, spre ce te îndrepți? Sunt câteva întrebări ce par a sublinia existența lui Jep. Și de ce nu, a noastră, a tuturor.

De notat accentul napoletan care dă savoare personajului Jep. De altfel, actorul, Toni Servillo s-a născut în Campania. Nu știam acest detaliu când am vizionat filmul. Acum înțeleg autenticitatea limbajului.

Ar mai fi de menționat câteva replici din film dar aș deconstrui povestea. La grande belezza are meritul de a reda cu finețe aerul mediteranean, cu toate culorile lui, frământările intelectualului italian și profunzimea din spatele zâmbetului.

Nota mea: 8.50