Category Archives: Vittorio De Sica

Miracolo a Milano, un flash neorealist (1951, Vittorio de Sica)

O bătrână găsește un bebeluș. Hotărăște să-l păstreze, cu zâmbetul pe buze. Cine este micul străin, numit mai târziu Totò? El va continua ciclul Vieții, luându-și, la scurt timp, la revedere de la cea care i-a fost mamă. Îi rămâne moștenire o parte din înțelepciunea femeii și o tablă a înmulțirii, știută pe verificate. Deși orfelinatul îi oferă un acoperiș deasupra capului, un alt segment al vieții îl așteaptă la împlinirea celor optsprezece ani: strada, lungă și lată, cu ale ei experiențe dure. De fapt, cine reușește să treacă peste greutăți, dă bună ziua referindu-se strict la calitatea zilei respective. Dar cine se mai gândește la asta atunci când salută? Multe dintre urări, sunt spuse dintr-un automatism ce-și pierde trăirea.

Totò va găsi un nou adăpost, care se dezmembrează la prima suflare a vântului. Asta nu-l descurajează deloc. Va construi case și-și va face mulți prieteni, animînd stările lor de spririt, dăruind dintr-o bucurie ce pare un izvor nesecat. Este magistrală scena în care apare soarele iar oamenii, ca niște vrăbii zgribulite, încearcă să se încălzească sub raza lui mare, o aripă protectoare. Soarele este primul bun comun, împărțit frățește. Treptat-treptat se vor împărți bilete pentru a vedea apusul de soare (moment la fel de scurt scurt ca un wooaw), se va oferi ca premiu un pui fript (în timp ce unul mănâncă, ceilalți salivează și aplaudă când rămân numai oasele în farfurie) și vom vedea cum de la gratis și simplu, omul vrea blănuri și milioane-de-milioane-de-milioane-plus-unu. Când ești sărac, nu poți compara viața pe care o ai cu cea pe care o visezi. Te bucuri strict de prezent și de ceea ce-ți oferă clipa.

Ce i-ar trebui, totuși, unui om ca să fie fericit 100%? Aș zice că pe dezvoltarea acestui miracol capătă greutate filmul de față. Vorbește, fără a părea moralizator, despre umanitate, puritate și ceea ce ar trebui să fie/facă omul pentru a deveni Om. Un film complex, plin de simboluri, pe alocuri haios, pe alocuri naiv. Cu toate acestea, poate fi vizionat cu succes și-n era smartphone-urilor/Facebook/mall-uri/ McDonald’s, etc. Anumite bucurii pot fi de moment, altele fără sfârșit. Rămâne doar să le descoperi.

Nota mea: 9.50

Advertisements

Ladri di biciclette 1948, Vittorio De Sica

Un film bun de folosit ca exemplu în n situaţii când se face din ţânţar armăsar. Un film despre idei fixe, despre incapacitatea de a vedea mai departe de ele.
Vezi ce face omul în disperare, observi maturitatea din copii atunci când adulţii îşi pierd cumpătul. Pentru că e realizat în 1948, imaginile vorbesc altfel. Sunt mai degrabă bogate în sugestii. Starea psihică nu poate fi porţionată, nici măcar în final. Aparent simplu dar scoate în relief detalii sensibile.

Nota mea: 8.50