Category Archives: Krzysztof Kieslowski

Blind Chance 1987, Krzysztof Kieslowski

Trei intamplari diferite pornesc dintr-un punct comun. Ce s-ar fi intamplat daca eroul (nu) pierdea trenul? Cam asta e intrebarea. Finalul subliniaza faptul ca orice ai fi ales, ajungi in acelasi loc, pe cai diferite, cu preturi diferite. Un film interesant. E nevoie de cateva notiuni despre istoria Poloniei pentru a descifra simbolistica.

Nota mea: 8

Advertisements

Trois couleurs, Krzysztof Kieslowski

Pentru a înţelege trilogia aşa cum a dorit regizorul, trebuie să începi cronologic. Primul film este Albastru. Melancolie, singurătate, tăcere, dorinţa de libertate, filantropie. Revenirea la viaţă după o mare pierdere are loc într-un mod atipic: pasiunea pentru muzică. Interesante cadrele vintage-albăstrui şi scenele în care muzica din mintea lui Julie rulează în continuare chiar dacă pentru toţi cei din jur femeia tace.

Eu l-am văzut după Alb. Diferenţa este mare. Aici povestea te ţine prins din mai multe motive. Sentimentele personajului principal sunt asociate cu diverse pasaje de alb şi totul se îmbină într-un mod inedit. Kieslowski este un pictor de imagini în mişcare. Nu am mai văzut până la acest regizor această tehnică. Poate un pic la Ingmar Bergman. O îmbinare armonioasă a stărilor de spirit cu replicile, cadrele, culorile, acţiunea. În Alb totul porneşte de la dezamăgirea unui bărbat proaspăt divorţat dar încă îndrăgostit de soţie. După ce-şi pierde respectul şi  încrederea în sine, reuşeşte cumva să-şi echilibreze starea de spirit. Este un drum al agoniei, un drum pavat cu culori tari ce se întrepătrund până la alb. În final, se echilibrează balanţa şi apar lacrimile de fericire. Trebuie să recunosc, Alb mi-a plăcut cel mai mult.

În Roşu prietenia adevărată capătă o importanţă deosebită.  Şi da, este posibilă, este reală, nu ţine cont de sex, rasă sau religie. Pelicula ridică întrebări simple dar morale: când faci o faptă bună la cine te gândeşti? Este pur egoism, prin faptul că te simţi împlinit şi cu conştiinţa împăcată, sau dăruire – atunci când pui pe locul doi propria persoană? Roşul apare aici subliniind idei, siluete, emoţii.

 

Bez konca 1985, Krzysztof Kieslowski

Fara sfarsit devine iubirea in momentul in care Ulla isi pierde sotul. Fara sfarsit pare a fi suferinta cand isi da seama ca inainte avea tot ce-si doreste, ca nimeni si nimic nu-l poate inlocui pe Antek.  Chiar daca viitorul ii ofera altceva, se pare ca unele relatii sunt menite a-si duce zilele pana la capat, indiferent ca e vorba de aceasta viata sau de alta.

O poveste trista ce aduce aminte de Romeo si Julieta dar mai are ceva si din melancolia lui Albastru (Trei Culori). Finalul este un requiem pe marginea unui camp verde, deschis.

Nota mea: 7.50

La double vie de Veronique 1991, Krzysztof Kieslowski

Unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste vazute pana acum. Imagini pline de poezie, fragmente care dau frau liber imaginatiei, culori intense, muzica patrunzatoare. Cui i-a placut Amelie ii va placea si acest film.

Nota mea: 10

Later edit: văzut deja de două ori