Category Archives: Ungaria

White God (2014, Kornél Mundruczó)

În lumea celor care cuvântă, legea devine un instrument ce modelează societatea după bunul plac. Măcelarul spintecă o bovină și privește carnea ca pe un bun de consum. Rar vei vedea un vegan cu cuțitul mânjit de sânge, asta e clar.

Același măcelar, dacă și-ar exercita meseria în public, fără halat alb și fără ca oamenii să-i știe scopul/legea, cum ar fi privit? Ar trezi cu siguranță cel puțin un gram de șoc. (A se înțelege că nu oricine poate fi măcelar).

 În lumea animalelor, legile sunt reduse la esență: supraviețuire, afecțiune/relații, libertate. În timp ce oamenii au de ales, celelalte ființe își urmează instinctul atunci când vine vorba de hrană.

Cu toate acestea, omul alege după criterii bine definite (universal valabile?) cine rămâne în viață, cine intră în lesă, cine ajunge pe farfurie, etc. Interesant este că tot omul decide care câine este cu moț (deci bun de adoptat/cumpărat/expus la zoo) și care câine trebuie eutanasiat (prin lege, bineînțeles). Motivele țin de latura estetică-olfactivă sau de faptul că planeta mai are puțin și face poc! din cauza locuitorilor (numeric vorbind).

White God prezintă relațiile interumane într-o lume în care faptele devin edificatoare. Luptele cu câini și dresajul sunt fețe ale puterii. Hingherii sunt priviți ca niște măcelari în devenire. Nu avem prea multe exemple dumnezeiești în acest film. Singurul personaj care explorează latura afectivă este Lili, copilul aflat la ușa adolescenței. Odată cu pierderea animalului de companie, trece dincolo de pragul inocenței. Hagen, celălalt personaj principal (pe patru picioare, de această dată) va trece printr-un proces de transformare. Atât Lili cât și câinele Hagen, vor cunoaște prietenia și suferința cauzată de pierderea ei.

Într-un fel se aseamănă, pentru că fiecare caută  alinarea, puritatea, liniștea, comuniunea. Atunci când le sunt lezate libertățile, atât omul cât și animalul, devin sălbatici, cruzi. Muzica devine limba universală, capabilă să unească două spirite diferite.

Că tot vorbeam despre lipsa exemplelor, paradoxal, omul este singurul care poate să treacă de stările raw-instinctuale, să construiască, să îmblânzească. Nu el a inventat jocul de domino dar sarcina lui este să descopere timpul potrivit pentru a declanșa acțiuni demne de dat pălăria jos.

Ce au în comun oamenii cu animalele, dacă excludem criteriile biologice?

Tocmai pe acest detaliu mizează regizorul și reușește să sensibilizeze privitorul. Răzbunarea câinilor este doar o consecință, dacă analizăm cine atinge prima piesă de domino. Agresiunea va naște numai agresiune, furia nu va fi stăpânită niciodată cu fapte meschine.

Un film impresionant, complex, o parabolă a societății actuale cu accent pe diviziunea puterilor, pe alocuri cu scene explicite de violență. Per total, merită văzut dacă vrei ceva diferit.

Nota mea: 8

maxresdefault.jpg

 foto 

Kontroll (2003, Nimród Antal)

Bulcsu este controlor în lumea subterană a metrourilor. Acest job pare a fi ironic dacă ne gândim că personajul luptă să-și controleze viața dar alunecă mereu în întuneric. Ce este de fapt un controlor? Omul care restabilește egalitatea. Uneori e nevoie de forță dar, de cele mai multe ori, de atenție. În astfel de momente poate să apară șansa de a ieși din întuneric. Metroul este un pretext pentru o metaforă: circulăm cu toții pe sub pământ, atâta timp cât nu avem iubire. Moartea, în astfel de condiții, este doar la un pas. De unul singur nu ai cum să supraviețuiești. Sau ai cum, dacă-ți găsești un înger. Dar îngerul era mereu acolo, numai că Bulcsu își pierde cuvintele în fața lui. Scările rulante se umplu de lumină. Nu e ușor să ajungi acolo. Pentru asta trebuie să alergi, să te depășești, să asculți, să întinzi mâna, să-ți învingi fricile.

Nota mea: 7

Casablanca (1942, Michael Curtiz)

This slideshow requires JavaScript.

Să-mi fie rușine! Am văzut acest film abia ieri în timp ce alții știu replici întregi din el. Acum înțeleg de ce! Scenariul este impecabil, prestația actorilor de nota 10, deznodământul asemenea. Să nu mai spun de umorul fin, presărat cu gust. Cred că nu l-am văzut până acum deoarece aveam senzația că e un film cam siropos. Dar până nu vezi ceva, mai bine nu te pronunți deloc. Nici măcar după comentariile altora.

Acum am înțeles rugămintea mai cântă o dată, Sam. Câtă putere poate avea memoria unui cântec!

You must remember this
A kiss is still a kiss
A sigh is still (just) a sigh
The fundamental things apply
As time goes by

Woman needs man – and man must have his mate
That no one can deny

Pentru a nu introduce spoilers mă opresc aici. Închei cu una dintre cele mai bune replici din istoria cinematografiei:

 If that plane leaves the ground and you’re not with him, you’ll regret it. Maybe not today. Maybe not tomorrow, but soon and for the rest of your life.

Nota mea: 9.50

Taxidermia 2006, György Pálfi

Este genul de film despre care se poate spune, în pripă: mi-a plăcut dar nu mă mai uit la el niciodată. Cel puţin, nu prea curând! Dacă pe parcurs am avut senzaţia că este varianta light a lui Salo, finalul îţi răsplăteşte răbdarea cu care l-ai înghiţit şi-ţi dai seama că nu a fost un timp tocmai pierdut, adică cele 90 de minute.

Regizorul maghiar, György Pálfi, reuşeşte să te supună la diverse suplicii vizuale, olfactive şi nu numai. Taxidermia nu este un film uşor de digerat şi nu este recomandat celor mai sensibili. Continue reading

Hukkle 2002, György Pálfi

Tipul ăsta, György Pálfi, are un stil de a filma foarte interesant. Pe alocuri zici că e Kar Wai Wong numai că el pătrunde în toate domeniile şi îţi arată mereu ce se întâmpla în timp ce… se întâmplă altele (sughiţul şi celelalte). Lanţuri trofice, faptă şi răsplată, zumzet, natura din toate unghiurile şi cu toate sunetele ei caracteristice, liniştea vieţii de la ţară şi multe detalii care-i dau filmului o notă chillout. Deşi nu există dialoguri, acţiunea dă senzaţia că totul mişună, cuvintele fiind de prisos. Pe final mai că aş fi zis că-i Marta Sebestyen cea care cântă. Versurile concentrate pe chipurile fiecărui personaj, sunt mai mult decât grăitoare.

Nota mea: 8