Category Archives: David Fincher

Gone Girl (2014, David Fincher)

Știți bancurile acelea cu femeia perfectă? Cea care nu-și întreabă niciodată partenerul de ce vine târziu acasă, este mereu disponibilă în dormitor și nu vrea să semene cu femeile care-și transformă iubiții în marionete. Aparent Amy (Rosamund Pike) tolerează aproape tot ce face Nick-frumușelul (Ben Affleck în postura unui scriitor de mâna a doua, cu burtică și cămașa largă să nu i se vadă kilogramele în plus) și este soția perfectă. Dar înțelegem din start că Amy nu este chiar așa de simpatică pe cum pare. Felul în care ceilalalți vorbesc despre ea scrâșnind printre dinți, va lăsa la vedere o imagine construită cu minuțiozitate.

Bazat pe romanul cu același nume, Gone Girl tratează căsătoria modernă și rolul partenerilor în cuplu. Dacă la început totul este lapte și miere, fiecare va descoperi fața ascunsă a celui de lângă el. În timp ce Nick iese cu băieții cam des și răspunde la telefon șușotind, Amy este un bulgăre de aparențe. În spatele zâmbetului inocent stă un plan vindicativ. Pentru toate momentele în care Nick este absent, Amy va contabiliza măsuri. Până într-o zi când va dispărea. De aici spectatorul va fi tentat să țeasă diverse scenarii. Să nu uităm că avem de-a face cu regizorul Fight Club. Ceea ce pare previzibil este doar o capcană.

Gone Girl aruncă niște momeli și te revanșează pe ici pe colo. Într-un maxim de statisfacție cinefilă, chiar crezi că personajul principal e un geniu. Așteaptă! Exact când crezi că ai trecut dincolo de secrete și indicii, vin alte what??-uri perplexe și nemulțumite.

Finalul mi s-a părut telenovelistic. Ca și cum un zidar profesionist ar părea beat pe ultima sută de metri. Nici nu avea cum să se termine altfel. Realitatea prezentată de Fincher este dură. Egoismul sărăcește orice relație, până în punctul în care doi iubiți devin străini sub același acoperiș sau dușmani politicoși.

Nota mea: 7

gone-girl-poster

Advertisements