Category Archives: Sidney Lumet

Fail Safe 1964, Sidney Lumet

Ce se întâmplă când acorzi 100% încredere unei mașinării? Depinde care-i este rolul și ce calibru poartă. Dacă vorbim de bateriile de la ceas, nu moare nimeni din cauza unei diferențe de cinci minute. Dar dacă vorbim de siguranța unui întreg popor, eu aș aprinde toate beculețele din creier înainte să antrenez piloți care execută comenzi de genul: de acum înainte, nu mai asculți de nimeni, ești setat să omori. Chiar dacă auzi președintele, chiar dacă auzi cunoștințe, nu-i băga în seamă, sunt iluzii. E drept că Sidney Lumet pornește de la o simplă premisă (un maestru în această privință) dar de aici pleacă toate, inclusiv deciziile celor care țin frâile. Și nu frâiele de la căruță, ci frâiele unui car numit America. Fail Safe vorbește într-o notă ironică despre oamenii care cred că au pus totul la punct. Problema e că imprevizibilul nu poți să-l pui la punct. Nici cu planul B, nici cu planul C. Ca la jocul de domino, în cazul experimentului de față.

Nota mea: 7.50

Advertisements

12 Angry Men (1957, Sidney Lumet)

12 bărbaţi sunt puşi în faţa unei mari decizii: să trimită sau nu un tânăr de numai 18 ani pe scaunul electric. Analizînd la suprafaţă cazul, majoritatea pledează pentru vinovăţie. Normal, unul dintre juraţi se grăbeşte la un joc de baseball, un altul nu are răbdare, altul are o relaţie dezastruoasă cu propriul fiu, altul crede că despicatul firului în patru te îndepărtează de adevăr, etc.

Fiecare dintre juraţi crede că băiatul (acuzat că şi-ar fi ucis tatăl) e vinovat. Mai puţin unul (Henry Fonda). El ridică un semn de întrebare, fără să se grăbească în stabilirea verdictului. Există posibilitatea ca omul să se înşele. După o analiză amănunţită a probelor şi o demontare extraordinară a acestora, Continue reading

Serpico 1973, Sidney Lumet

Dacă oamenii şi-ar canaliza întreaga energie pe rolurile în care se află (poliţişti, doctori, profesori, ziarişti, etc.) probabil că totul ar arăta diferit. Alb în loc de negru, presupunere prin absurd. Dar ce putere are un om printre o mie? Dar printre două mii? Important e că preţuieşte nişte valori şi nu renunţă la ele pentru ceva ieftin.

Despre corupţie se poate vorbi doar la nivel înalt, atât de înalt încât peştii cei mici sunt înghiţiţi de cei mari, oricât ar fi de incorect dpdv moral. Da, teoretic există semnul egalităţii între noi dar omul preferă să treacă de partea majorităţii, acolo unde e puterea. Normal, e mai comod aşa.
Un rol de excepţie pentru Al Pacino. Încercările lui febrile de a restabili ordinea sunt convingătoare.

Singurul aspect care m-a reţinut din a-i acorda filmului o notă mai mare este lentoarea cu care decurge acţiunea. Poate că avea rolul ei dar dă senzaţia că dacă scapi din vedere câteva minute, nu ai pierdut nimic.

Nota mea: 7