Category Archives: Stanley Kubrick

Full Metal Jacket (1957, Stanley Kubrick)

Trebuie să menționez din start că nu sunt un fan al filmelor de război. Însăși ideea de conflict iscat în urma nu știu căror motive fără greutate, îmi repugnă. Atunci când o problemă se poate rezolva numai cu ajutorul gloanțelor, e clar că s-a ajuns la capătul oricărui gram de înțelepciune. Kubrick o spune prin imagini, vocile personajelor, expresiile faciale, sângele care curge, etc. Prima jumătate a filmului toarnă gaz pe foc. Ești nevoit să te supui țipetelor instructorului. Mai apoi, trebuie să-ți disciplinezi răbdarea. Vezi cum niște puști obișnuiți trebuie să devină pușcași marini. Vezi cum sloganul născut pentru a ucide se mulează sau nu pe firile unor oameni simpli. Dacă unul se naște cu zâmbetul pe buze, nu e bine. Trebuie smuls orice rânjet de pe fața celui care nu crede în ceea ce face. Dacă unul poartă emblema păcii pe uniformă, este imparțial. În război nu trebuie să existe contradicții. Totuși, cum faci diferența între dușman și un om din afara războiului? Cu ce a greșit vietnamezul pentru a fi ciuruit fără milă? Pușcașul marin este cel care trage în dreapta și în stânga dar se oprește numai atunci când își vede colegii. Câteodată nu vede bine dar, se spune că din război nu te mai întorci viu.

Filmul excelează prin tensiunea creată pe plan psihologic. Te urmărește mult timp după ce l-ai văzut. Întrebările ce se nasc pe parcursul vizionării, rămân în minte. O singură idee pare să sublinieze sentimentele și gustul lăsat în final: inutilitatea războiului. La un moment dat, unul dintre pușcași spune într-un interviu: dacă e după mine, nu tragem în cine trebuie. În cine trebuie să se tragă: în cel care a deschis războiul? Este cam greu să delimitezi omul normal de dușmani, să tragi cu pușca fără a te numi criminal. Totul doar în numele patrotismului!

Nota mea: 7

Advertisements

2001: A Space Odyssey (1968, Stanley Kubrick)

Pentru acest film e nevoie de multă răbdare dar pot spune că merită. Cel puţin după ce vezi mai mult de jumătate. Mie abia atunci mi-a stârnit interesul la maxim. Câteva idei deloc subtile prezentate în film: dorinţa omului de a atinge perfecţiunea cu ajutorul calculatoarelor. Se presupune că, odată puse la punct, nu au cum să mai dea greş dar, nu poţi construi ceva perfect atâta timp cât eşti un simplu om. Calculatorul ajunge să ia decizii de unul singur. De ce s-a ajuns aici? Cumva a fost proiectat cu mai puţină încredere în om şi mai multă în aparate? Finalul este inedit. Chiar merită văzut. Repet, muuultă răbdare, pentru că sunt destule secvenţe care dau senzaţia că nu se întâmplă nimic.

Nota mea: 8