Category Archives: Woody Allen

Blue Jasmine, anonima cu pretenții de prințesă

Cred că am amânat vreo două luni vizionarea celui mai recent film a lui Woody Allen. Văzând numai trailer-ul, îmi părea o poveste obosită, banală, cu multă vorbăraie fără sens. Singura atracție erau personajele simpatico-nervoase, cu care regizorul ne-a obișnuit de-a lungul anilor. Și, surpriză, e mai mult de-atât! În rolul lui Jasmine, Cate Blanchett te lasă cu un singur cuvânt pe buze: bravo! Povestea ei este un episod ce poate fi rupt din orice societate aristocrată, unde aerul de superioritate este semnătura omului care vrea să iasă în evidență cu ceva. Succesul lui Jasmine pornește de la mentalitatea:

But that’s all history boys, I met someone, I’m a new person.

Woody Allen are curajul de a vorbi despre femeile care mizează pe frumusețe și minciunele pentru a se îmbogăți. Vorbește despre acele femei cu statut social ce poate fi pus sub semnul întrebării în orice moment. Pentru Jasmine contează pe cine cunoști, nu cine ești cu adevărat! Adevărul este ignorat din răsputeri, chiar dacă stârnește grave procese de conștiință. Pentru unii oameni, aparențele reprezintă un stil de viață. Atunci când cineva pune degetul pe rană, adevărul nu mai poate fi ascuns.

Folosind comparațiile, regizorul împarte taberele. Nu spune așa da – așa nu ! Pur și simplu subliniază contrastul dintre alegeri și consecințe. Jasmine este femeia bogată și stilată, mândră de realizările altuia. Soțul ei are câteva afaceri dubioase dar știe să-i cumpere bijuterii în timp ce o înșeală cu cine nimerește. Sora lui Jasmine trăiește cu un bărbat simplu, un mecanic ce miroase a vaselină și spune verde în față celor pe care nu-i suportă. Cele două lumi (bogații cu săracii) intră în contact în momentul în care Jasmine este la ananghie și are nevoie de ajutorul surorii. Firul narativ, șerpuit, cu flash-uri trecut-prezent, te ține captiv de la început și până la sfârșit. Vrei să știi de ce-urile personajelor iar ele îți sunt dezvăluite progresiv.

Finalul mi s-a părut puțin exagerat. Oamenii ca Jasmine par puternici din exterior, capabili să se agațe mereu de câte o soluție-minune. Se pare că lupta pentru salvarea aparențelor poate fi epuizantă. De fapt, când cineva vorbește singur, ori a băut prea mult, ori se află într-o altă lume.

Nota mea: 8

Advertisements

To Rome with Love (2012, Woody Allen)

Poveștile țesute în film parcă ar avea la bază expresia totul se întâmplă la locul potrivit. De data aceasta locul nu este Paris, nici Barcelona, nici Cairo. Personajele se intersectează ca oamenii normali în orice altă parte a globului pământesc. Ce ar putea fi nou aici? Pelicula emană un puternic aer mediteranean. Obsesia lui Woody pentru marile orașe, vâltoare, dubla existență, rațiune și simțire, faimă și anonimat continuă.

UNEORI

naivitatea cere loc experienței (tânărul de la țară care visează la un viitor strălucit),

curiozitatea duce pe căile infidelității (învățătoarea îndrăgostită de un actor celebru),

monotonia cere scântei de dragoste (tânărul arhitect),

anonima se mulțumește cu orice numai pentru a ieși în fața reflectoarelor (Monica),

simplitatea poate să ascundă talente nebănuite (marele cântăreț de sub duș, cel mai curat din câți există!),

gustul faimei poate să trezească nefericire acolo unde  totul părea să meargă bine (Leopoldo)

prejudecățile ne țin pe loc: pensionarul nu trebuie să se gândească doar la moarte (personajul Jerry, în interpretarea lui Woody Allen).

Un film de văzut atât pentru atmosfera feel-good cât și pentru atenția cu care sunt construite personajele.

Nota mea: 8

Vicky Cristina Barcelona (2008, Woody Allen)

Am evitat multă vreme acest film deoarece aveam senzația că este pur comercial. Mare greșeală! După ce am început să-l descopăr pe Woody Allen, mi-am schimbat radical părerea și am zis că merită încercarea. Mă pronunț în funcție de ceea ce am văzut până acum și încropesc un top best of Woody:

  1. Whatever Works
  2. Vicky Cristina Barcelona
  3. Midnight in Paris
  4. Crimes and Misdemeanors
  5. Annie Hall
  6. Match Point
  7. Cassandra’s Dream
Revenind la Vicky Cristina Barcelona, scenariul, locația, coloana sonoră și personajele principale fascinează în mod egal. Povestea e simplă dar vedem diferite tipologii de oameni și conexiunile dintre ei.
Vicky este femeia pragmatică. Nu face nimic fără un plan în minte, știe ce vrea de la viață și se comportă în consecință. Toate bune și frumoase până când realizează că viața nu poate fi programată ci trebuie trăită. Și e de-ajuns un weekend la Olviedo pentru a-i zdruncina lumea. Cumva m-am atașat cel mai mult de ea pentru că pare cea mai implicată dintre toți. Cu toate acestea, de sub masca de fier reiese femeia sensibilă și pasională.
Cristina trăiește clipa. Pentru o noapte de vis renunță la maturitate și e în stare să consume vin chiar dacă nu are voie din cauza ulcerului. Știe ce nu vrea și cam atât. Este fascinată de tot ce este nou și este dispusă să experimenteze. Când începe să nu-și mai asculte inima, realizează că se află într-un disconfort psihologic.
Juan Antonio este artistul care iubește toate femeile dar niciuna nu este ca Maria Elena, fosta lui soție cu care are o relație de genul: mi-e bine cu tine dar mai bine mi-e fără tine. El este incomplet și pare a căuta ingredientul lipsă, acel ceva care lipsea relației cu Maria Elena. În momentul în care Cristina acceptă să fie la mijloc, totul merge ca uns între cei trei.
Maria Elena este femeia pasională, capabilă să ucidă din gelozie. Este vulcanică, acaparatoare și frumoasă foc. Simpla ei prezență o face pe Cristina să pălească, să se simtă neînsemnată. O dată pentru că nu are atâtea aptitudini artistice și apoi pentru că simte că nu va putea vreodată să-l influențeze pe Juan Antonio așa mult cum l-a influențat Maria Elena.
Celelalte personaje sunt simple chipuri din mulțime. Doug este omul de afaceri care vede căsătoria ca pe o investiție. El zice că iubește dar se comportă mecanic. Judy este femeia care nu și-a urmat inima în tinerețe și nu mai poate schimba prezentul monoton. Cumva cei doi pun iubăreții cu picioarele pe pământ.
Filmul merită văzut pentru complexitatea portretelor umane, pentru întrebările filosofice pe care regizorul le strecoară cu seriozitate (natura umană) dar și pentru atmosfera de vacanță:
Barcelona
Te estás equivocando
No puedes seguir inventando
Que el mundo sea otra cosa
Y volar como mariposa
Nota mea: 8

Match Point 2005, Woody Allen

Woody Allen spune că nu există o rețetă pentru succes ci totul depinde de noroc. Depinde pe ce parte a fileului cade mingea. Un film bun ce pune în lumină slăbiciunile, pasiunile, foamea pentru bani și faimă, fixațiile, superficialitatea și naivitatea fiecărui caracter. Sunt multe căi pentru a ajunge sus numai că trebuie să știi ce anume sacrifici. În cazul de față, finalul mi-a lăsat un gust amar.

Nota mea: 7

Whatever Works 2009, Woody Allen

Mai în glumă, mai în serios, subiecte precum perpetuarea inutilă a speciei, fanatismul, prejudecățile, dragostea și efemeritatea, sexul, fițele oamenilor cu bani, visele inocenților, teoria probabilității sunt puse în mixer. Pe lângă asta, replici ironice, puțin verde în față, puțin public implicat în poveste și… orice funcționează. Din toate filmele lui Woody Allen văzute până acum, ăsta e preferatul meu. Larry David este genial și nu din cauza fizicii cuantice.

Nota mea: 8.50

Annie Hall 1977, Woody Allen

Fiecare personaj are un farmec aparte. Totul curge natural, ca și cum oamenii de pe stradă, cunoștințele și trecutul ar participa la povestea de dragoste dintre Annie și Alvy. Relația lor începe într-un mod haios și se termină cu pragmatism. Vârsta lor de aur a fost pe atunci când pescuiau homarii în bucătărie, ea îl fotografia, se plimbau pe străzi și el îi spunea că este sexy. Parcă s-a consumat prea repede focul dar felul în care Woody Allen ne trece prin față episoadele importante dă filmului un aer fresh.

Nota mea: 7.50