Tag Archives: alb-negru

Sunrise: A Song of Two Humans 1927, F.W.Murnau

Psihologii și gurile rele spun că o relație va rezista în timp dacă trece pragul de trei ani. Amestecînd statisticile cu aceste teorii, vom scoate n-șpe alte concluzii similare. Aurora este un film care vorbește despre EL și EA referindu-se la toate etapele prin care trece o relație și blocajele ce pot apărea. La un moment dat, ceva se întâmplă. Un factor care distrage atenția și pune relația în pericol. În cazul de față, femeia de la oraș. Filmul merită văzut pentru diversele lecții pe care le oferă dar și pentru poezia imaginilor alb-negru.

Nota mea: 8

Advertisements

Down by Law 1986, Jim Jarmusch

Un film despre trădare și felul în care devii prieten cu oameni din circumstanțe atenuante. Zack e un DJ talentat (Tom Waits) părăsit de iubita lui. Jack (John Lurie) are o grămadă de femei pentru că este provider de carne vie pe care el o numește marfă atunci când acoperă o femeie goală cu cearșaful. Roberto (Benigni) e un italian rătăcit prin America, nici el nu știe de ce. Îi place poezia americană pe care a citit-o în italiană.

Cei trei se cunosc în închisoare, fiecare ajuns acolo într-un mod ciudat. Dacă de primii doi știm că au trecut prin înscenări, Roberto este adus pur și simplu. Relația dintre cei trei devine specială pe parcurs, americanii fiind împăcați de italian la fiecare ceartă avută. Bineînțeles, Roberto Benigni destinde atmosfera. În final, ori apare fata Morgana, ori inocentul câștigă cireașa de pe tort.

Un film ce poate fi interpretat în o mie de feluri, drept pentru care fiecare vizionare merită timpul acordat. Cadrele sunt alb-negru dar se vede atenția regizorului pentru fiecare detaliu în parte: lumina, obiectele din jur, fețele personajelor, etc.

Nota mea: 8.50